Chakra este un cuvant din limba sanscrita care se traduce prin roata sau cerc. Chakra este un concept filosofic care se refera la vartejuri in forma de cerc care, conform medicinei indiene traditionale, ar exista in corpul uman.
Omul comunica cu mediul inconjurator prin intermediul chakrelor. Ele asigura un permanent schimb de energii subtile care au rolul de a mijlocii comunicarea in orice situatie. Din fiecare chakra radiaza un anumit numar de canale energetice („nadi”) cunoscute in traditia yoghina sub numele de petale sau spite energetice. Clarvazatorii sustin adeseori ca vad chakrele ca niste focare de lumina subtila distinct colorate care au un numar diferit de petale, care pornesc dintr-un punct central. Chakrele sau centrele energetice principale sunt sapte la numar, sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale (din crestetul capului pana la baza coloanei vertebrale).
Fiecare dintre cele sapte chakre sunt guvernate de legile spirituale, principii ale constiintei pe care le putem utiliza pentru a cultiva o mai mare armonie, fericire si bunastare in vietile noastre si in lume.
Primul centru: chakra radacina
Chakra radacina, cunoscuta in sanscrita ca muladhara, este localizata la baza coloanei vertebrale. Ea iti guverneaza cele mai stricte necesitati de supravietuire. Cand aceasta chakra este curata si energia curge prin ea in mod liber, ne simtim siguri si increzatori ca ne putem indeplini cu usurinta nevoile. Totusi blocajul in aceasta zona poate cauza sentimente de anxietate si ingrijorare.
Acest prim centru este guvernat de Legea spirituala a Karmei. Pentru a maximiza posibilitatea ca actiunile tale sa genereze reactii evolutive, iti poti utiliza corpul ca un instrument de determinare a alegerii.
Ia in considerare posibilitatile aflate in fata ta si asculta la semnalele provenind de la corpul tau. Aceste senzatii generate de chakra radacina sunt fie confortabile sau inconfortabile. Corpul tau evalueaza fiecare posibila decizie in termeni de probabilitate de a satisface nevoile pentru siguranta sau de sporire a nivelului de amenintare pe care il experimentezi. Prima chakra, care te conecteaza cu pamantul, furnizeaza informatii esentiale despre potentiala hrana sau toxicitate care iti este disponibila ca rezultat al actiunilor pe care le intreprinzi.
Cel de-al doilea centru: chakra creativitatii
Chakra creativitatii, numita svadhishtana, este asociata cu creativitatea in toate expresiile acesteia. Localizata in zona organelor tale sexuale, energia acestui centru poate fi utilizata pentru reproducere biologica. Atunci cand este canalizata in centre energetice mai inalte, alimenteaza forta creativa care iti da putinta sa pictezi o frumoasa pictura, sa construiesti o afacere sau sa creezi o viata de dragoste si belsug.
In cea de-a doua chakra este vie Legea Efortului Minim. Cand energia ta vitala curge prin centrul creativitatii tale, tu iti co-creezi viata. Solutia la orice problema este rareori la nivelul problemei. Mai degraba provine de la un mai profund domeniu al creativitatii. Creativitatea este procesul de a lua aceeasi materie prima si a crea diferite contexte si relatii intre componente.
De exemplu, cand un compozitor creeaza o noua bucata muzicala, el foloseste aceleasi note intr-o noua relatie dintre una si cealalta, rezultand in aparitia a ceva care nu a mai existat inainte. Cea de-a doua chakra utilizeaza materia prima a chakrei radacina pentru a crea o noua lume in fiecare zi.
Cel de-al treilea centru: chakra energiei
Chakra energiei, manipura, este localizata in plexul tau solar. Este sediul puterii tale in lume. Cand acest centru este deschis si in flux, esti capabil de a-ti translata intentiile si dorintele in manifestari. Cand este blocat, te simti frustrat si incapabil.
Legea Intentiei si Dorintei guverneaza cea de-a treia chakra. Semintele intentiilor si dorintelor se gasesc in sufletul tau personal. Hranirea semintelor cu atentie, seminte carora tu le doresti sa germineze, va duce la deplina lor exprimare. Este important sa fii clar in ce priveste intentiile tale, astfel incat sa nu fii surprins cand ele rodesc. Procesul de manifestare a dorintelor tale este de a le aduce mai intai in constiinta, urmat de expansiunea constientizarii tale prin meditatie, si in cele din urma eliberarea intentiilor tale si detasarea de rezultat.
Iti poti controla actiunea, totusi nu poti controla fructul actiunilor tale. Mentine-ti energia vitala in curgere libera prin cea de-a treia ta chakra si lumina si caldura intentiilor tale vor iradia asupra lumii.
Cel de-al patrulea centru: chakra inimii
Chakra inimii reprezinta energia unificatoare a dragostei si compasiunii. Cunoscuta ca anahata, este localizata in centrul pieptului. Cand centrul inimii este blocat, exista un sentiment al alienarii (instrainarii) de ceilalti. Cand centrul inimii este deschis si in flux, te simti conectat la un nivel profund cu toate fiintele vietii tale.
Legea Daruirii si Primirii guverneaza chakra inimii. Dragostea poate lua multe diferite forme in diferitele stadii ale vietii. Dragostea copilului pentru mama lui este diferita de dragostea mamei pentru copilul ei. Dragostea unui prieteni este diferita de cea a unui indragostit patimas sau de dragostea unui student pentru profesorul lui. Cu toate acestea, firul comun prin toate aceste expresii ale dragostei este impulsul de a unifica – de a depasi separarea.
Aceasta este natura inimii. Fiecare act de a darui este simultan un act de a primi. De fiecare data cand saluti un dar in viata ta, tu oferi cuiva oportunitatea de a darui. Intocmai precum o inima fizic sanatoasa primeste sange de la periferie, pe care il oxigeneaza si il pompeaza inapoi, inima ta emotionala ramane sanatoasa prin primirea si daruirea dragostei in toate formele acesteia.
Al cincilea centru: chakra exprimarii
Chakra gatului, numita visshuddha in sanscrita, este centrul exprimarii. Cand a cincea chakra este deschisa si in flux, ai incredere ca esti capabil de a-ti comunica nevoile.
Cand cea de-a cincea chakra este obstructionata, o persoana va simti adesea ca nu este auzita. Pentru a te simti viu si plin de forta, este important ca acest centru energetic sa fie curat. Blocajele in aceasta zona sunt adesea asociate cu probleme de tiroida sau dureri cronice in zona gatului.
Legea Detasarii guverneaza chakra gatului. Cea de-a cincea chakra deschisa iti da putinta sa iti exprimi adevarul fara grija de cenzori sau critici. Aceasta nu inseamna ca spui lucruri care sunt intentionat vatamatoare sau lipsite de sensibilitate.
Dimpotriva, oamenii cu centrul comunicarii deschis sunt indemanatici in exprimarea nevoilor lor in moduri care sprijina viata. Anxietatea privitoare la modul in care oamenii vor reactiona la vederile tale nu apare atunci cand energia curge liber prin chakra exprimarii.
Legea Detasarii iti reaminteste ca poti alege cuvintele si actiunile tale, dar nu poti controla raspunsul la cuvintele si actiunile tale. Cand intentiile tale sunt clare, si inima deschisa, vei demonstra spontan rostirea corecta, avand incredere ca universul va avea grija de detalii.
Cel de-al saselea centru: chakra intuitiei
Chakra intuitiei, cunoscuta in sanscrita ca ajna, este localizata in frunte. Cand acest centru este deschis, ai un profund simt al conexiunii cu vocea ta launtrica, si te simti calauzit in alegerile tale. Atunci cand este blocat, exista un sentiment de indoiala de sine si neincredere. Deschiderea acestei chakre este de obicei asociata cu un sentiment clar al conexiunii cu dharma acelei persoane, sau scopul in viata.
Legea Dharmei sau a Cauzei si Efectului guverneaza cea de-a sasea chakra. Ai inlauntrul tau o voce inteleapta calauzindu-te pentru a-ti exprima cele mai inalte aspecte ale naturii tale. Asculta de aceasta voce launtrica tacuta, care te calauzeste pentru a-ti manifesta deplinul tau potential. Redu la tacere turbulenta interna care este plina de vocile altora, astfel incat sa poti identifica sunetul propriului tau suflet. El are doar o singura dorinta – ca tu se iti reamintesti natura ta esentiala ca o scanteie a divinului.
Cel de-al saptelea centru: chakra constiintei
Chakra constiintei, cunoscuta ca dahaswara, este vizualizata ca o floare de lotus in crestetul capului. Cand lotusul isi desface petalele, memoria deplinatatii este restaurata. Aminteste-ti ca natura ta esentiala este nemarginita, si ca esti spirit deghizat ca persoana. Aceasta este deplina expresie a ceea ce este yoga– unificarea fiintei cu actiunea, a universalitatii cu individualitatea.
Legea Purei Potentialitati guverneaza cea de-a saptea chakra. Cand radacinile tale primesc hrana de la pamant prin prima chakra, sevele tale creative curg prin a doua, intentiile tale sunt imputernicite prin cea de-a treia, inima ta este deschisa si schimba dragoste cu cei din jurul tau in cea de-a patra, iti exprimi spontan sinele tau cel mai inalt in cea de-a cincea, esti in contact cu vocea ta launtrica in cea de-a sasea, doar atunci energia se misca prin chakra coroanei si iti reamintesti natura ta esentiala ca infinita si temporar localizata intr-un corp si o minte.
Yoga Meditatiei si Upanisadele ne spun „La fel de maret ca spatiul nesfarsit de dincolo este spatiul dinlauntrul lotusului inimii”. Din momentul nasterii, ai fost chemat sa explorezi lumea din afara ta. Meditatia este explorarea lumii tale launtrice. Yoga te incurajeaza sa fii la fel de familiarizat cu lumea ta launtrica a gandurilor, sentimentelor, amintirilor, dorintelor si imaginatiei, pe cat esti de familiarizat cu lumea exterioara.
Cand te poti misca prin ambele domenii ale vietii cu libertate si bucuri, indeplinesti cel mai inalt scop al yoga.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!