Top cele mai urate 10 obiceiuri ale oamenilor din jur care ne scoate din sarite

Top cele mai urate 10 obiceiuri ale oamenilor din jur care ne scoate din sarite

Publicat de Larisa Moldovan pe 14 November 2022 in Curiozități

Râgâitul, flatulenţa sau lipsa de punctualitate sunt doar câteva dintre obiceiurile deranjante cu care avem de-a face zilnic. Deşi există multe obiceiuri enervante, unele dintre ele sunt recunoscute la nivel mondial ca fiind de-a dreptul deranjante.

Site-ul https://www.top-10-list.org a întocmit un clasament al celor mai enervante metehne ale oamenilor în societate. În cele mai multe dintre situaţiile descrise de autorii topului ne-am aflat cu siguranţă şi noi, cel puţin o dată.

1 Lipsa salutului

Nu puţini sunt cei cărora li s-a întâmplat să se întâl­nea­s­că cu cineva cunoscut şi în loc de salut să primescă doar o privire fixată către ei. Salutul de întâmpinare este obligatoriu între oamenii care se cunosc şi se respectă, iar lipsa lui denotă proastă creştere şi, mai mult, jigneşte persoana care-l aşteaptă şi nu-l primeşte.

2 Râgâitul

Să iei masa la un restaurant scump nu înseamnă obligatoriu să ai parte de câteva momente de linişte. De multe ori, aceste clipe sunt întrerupte de râgâitul unui individ aflat la o masă vecină. Singura ţară în care râgâitul este acceptat din punct de vedere social este Timorul de Est. În restul lumii, acest prost obicei, mai ales în timpul mesei, este condamnat.

3 Fără „te rog” şi mulţumesc”

Precum salutul de întâmpinare, a spune „te rog” şi „mulţumesc” este un semn de bună creştere. Mulţi oameni, însă, cred că totul li se cuvine, aşa că uită adesea de aceste formule „magice”.

4 Discuţiile nepotrivite în timpul mesei

Multe prietenii sau relaţii încep cu o cină în oraş. Discuţiile în timpul mesei sunt intime şi relaxante. Printre aceste conversaţii se strecoară de multe ori şi glumele porcoase şi aluziile nepotrivite.

5 Flatulenţa

Cel mai rău este când se produce în spaţii închise. Dar, indiferent de loc şi de situaţie, flatulenţa este social inacceptabilă.

6 Lipsa de punctualitate

Fiecare dintre noi cunoaştem măcar o persoană care întârzie de fiecare dată la întâlnire. În plus, nu anunţă şi uită şi de scuze. Nimănui nu-i place să aştepte, aşa că fii punctual!

7 Impoliteţea în mijloacele de transport în comun

Astăzi, respectul faţă de persoanele în vârstă este din ce în ce mai rar. Din păcate, puştii de 16-17 ani, care ocupă scaune în tramvai sau în autobuz, sfidând pensionarii care stau în picioare, sunt mai mulţi în prezent decât cei care cedează locurile.

8 Dezordinea

Mulţi trăiesc cu ideea greşită că cei din jurul lor n-au altă menire decât aceea de a-i servi pe ei. În consecinţă, acest tip de individ îşi lasă vasele nespălate după ce mănâncă, uită cu zilele să ducă gunoiul sau îşi împrăştie peste tot rufele murdare.

9 Picioarele pe masă

Acasă sau la birou, când stai cu picioarele pe masă arăţi lipsă de respect şi de profesionalism. Moda, lansată de filmele americane cu gangsteri, a trecut de mult.

10 Mâncatul cu mâna

Se practică în multe ţări orientale, dar aici este o impoliteţe. Iar cazurile în care un coleg vrea să guste din farfuria ta şi uită că are o furculiţă nu sunt puţine. În orice situaţie, acesta rămâne un obicei urât. Mai ales atunci când nu eşti singur la masă.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!