Top 10 calitati ale femeilor de peste 40 de ani – “Femeile după 40 de ani cunosc valoarea timpului”

Publicitate

Dacă ţi-a venit vreodată gândul că viaţa femeii după 40 de ani se termină – atunci amintește-ţi acest articol, cu cele mai frumoase calități, pe care le au doar fetiţele de peste 40 de ani!

1.Cred din nou în bine, pentru că răul deja a fost în viaţa lor.

Și au supraviețuit – tocmai pentru a crede din nou în bine. Şi obțin ceea ce-şi doresc, deoarece sunt capabile să privească acolo unde alții nici nu observă.

2.Sunt frumoase

Pentru că au învățat să-şi iubească corpul aşa cum este, iar acum oricine se va îndrăgosti de ele.

3.Ştiu să prețuiască ce e cu adevărat important

Cel mai important lucru în viaţă, este viaţa însăși: gustul, culoarea, mirosul, ritmul ei, capacitatea de a savura şi a se bucura de fiecare zi.

4. Demult nu mai au trucuri de seducție, fraze pregătite şi ținute pentru ieșiri

Au încetat să mai fie în căutare continuă. Pentru că deja l-au găsit pe cel de care aveau nevoie în toţi aceşti ani – pe sine. Şi s-a dovedit că aşa reale, sunt mult mai atractive pentru cei din jur, iar pentru bărbații destoinici – cu atât mai mult.

5.Din nou pot plânge şi râde în hohote

Pentru că urăsc acele timpuri când era necesar să ţină spatele drept, să zâmbească chiar dacă doreau să plângă. Au obosit să fie puternice – au lăsat mâinile în jos şi la suprafață a ieșit femeia vie, sensibilă, reală…

6.Trăiesc precum respiră

Uneori energic, uneori încet, uneori de abia se aud, uneori rapid şi cu pasiune. Respiră în ritmul vieţii, trăiesc în ritmul respirației. În sfârșit, după 40 de ani le reușește să trăiască în același timp cu viaţa.

7.Femeile după 40 sunt extrem de curioase

Curioase să cunoască cât mai multe lucruri: dansuri, yoga, călătorii sau gătit. Îşi creează o nouă viaţa, îşi descoperă talentul… şi totul le reușește.

8.Femeile după 40 nu sunt “mătuși” fără sclipire

Poartă fuste lungi şi scurte, poartă şi blugi, pentru că e frumos şi feminin. Şi nu contează dacă această îmbrăcăminte e în vogă sau nu. Bijuteriile scumpe de mult sunt uitate în casetele pentru bijuterii, fiindcă nu au nevoie să demonstreze cuiva ceva. Au nevoie – să se placă aşa cum sunt.

Publicitate

9.Femeile după 40 de ani încetează să mai numere caloriile

Pentru că dragostea, interesul, mișcarea, pasiunea, inspirația sunt mai bune decât orice sală de sport sau chirurgi plastici. Da – de aceea sunt atât de frumoase…

10.Femeile după 40 de ani cunosc valoarea timpului

Cunosc valoarea fiecărui minut, reușesc oriunde, nu întârzie niciodată, nicăieri nu se grăbesc. Nu ajung, nu se luptă, nu obțin. Pur şi simplu trăiesc. Şi ştiu cu siguranţă că peste încă 40 de ani totul va fi mult mai interesant…

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Când femeia nu face nimic.

Ce ai făcut azi toată ziua?

Într-o zi, soţul vine de la serviciu şi nu poate băga maşina în garaj, deoarece pe aleea spre garaj erau trântite bicicletele copiilor.

Dă să bage bicicletele în garaj şi găseşte masina soţiei deschisă şi câinele plin de noroi întins pe bancheta din spate. Nedumerit, intră în curtea interioară, unde vede copiii într-o baltă de noroi, piscina şi ea murdară, copiii se stropeau cu furtunul. Îngrijorat, intră în bucătărie, nu fără a observa că geamul de…la uşă era plin cu pălmuţe de ciocolată, clanţa îmbrăcată în felii de şuncă şi gaura cheii înfundată cu un cârnat.

În bucătărie curgea apa, frigiderul era deschis şi conţinutul lui vărsat pe podea, farfurii şi pahare murdare peste tot. Pe masă o baltă de suc , muştele roiau pe masă. Pe jos nu se putea călca altfel, decât pe mâncarea căţelului sau în conţinutul borcanelor de murături.

Panicat şi alb la faţă, începe să îşi caute soţia prin toată casa. Era un vacarm de nedescris – televizorul şi computerul erau date la maximum.

Intră în baie unde prosoapele pluteau pe podea într-o baltă de apă şi sulurile de hârtie igienică erau derulate prin cuier, prin cadă şi pe mânerul de la uşă.

În sfârşit îşi găseşte soţia în ultimul dormitor, relaxată, cu o mască pe faţă, bigudiuri în păr. Citea o revistă şi asculta muzică cu căştile pe urechi. Cu un ultim efort, o întreabă ce s-a întâmplat. Ea îi răspunde:

– Îţi aduci aminte când te întorceai acasă şi mă întrebai ce am făcut toată ziua? Ei bine…azi n-am făcut nimic!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate

A fost botezata “darul cerului” – Rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecțiuni, iar noi golim farmaciile de medicamente care au sute de reactii adverse

Publicitate

Se spunea ca are o forță egală cu a soarelui și de asta romanii au botezat-o “Chelidonium”, “darul cerului”, iar vracii o culegeau numai în crucea zilei, când soarele era în zodia Leului.

Rostopasca (nume științific Chelidonium majus L.), cunoscută și sub denumirea populară de iarbă de negi sau negelariță, este o plantă erbacee ușor de recunoscut după latexul de culoare galbenă care în contact cu aerul se brunifică.

Frunzele sunt simple, alterne, nestipelate. Florile sunt actinomorfe (cu simetrie radială), bisexuate, de culoare galbenă, grupate în umbele simple. Înflorește din aprilie până în septembrie. Fructul este o capsulă.

Rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecțiuni, de la dermatoze banale, la temutul cancer sau la infecțiile virale, încă imposibil de tratat cu medicamentele actuale.

Preparatele pe bază de rostopască au efecte vasodilatatoare, antispastice, analgezice şi stimulează secreţiile digestive. Extern, are acţiune: antiseptică, antibacteriană, regenerantă, cicatrizantă, antitumorală.

Principii active

  • Planta este bogată în alcaloizi.
  • Chelidonina
  • Homochelidonina
  • Sanguinarina
  • Cheleritrina
  • Oxichelidonina
  • Chelidimerina
  • Berberina
  • Coptizina
  • Tetrahidrocoptizina
  • Stilopina
  • Protopina
  • α- allocriptopina
  • Magnoflorina
  • Sparteina

Alți constituienți: acid chelidonic, saponozide, carotenoide, substante rezinoase, ulei volatil (în urme), flavonozide, taninuri, acid nicotinic, nicotinamida .

Rostopasca este recomandată în terapia naturistă a afecţiunilor hepatice, în procesul de cicatrizare a unor boli de piele, negi, în cazurile de icter, constipaţie, reumatism etc.

Indicatii terapeutice:

Conține alcaloizi, sparteină, vitamina C, ulei volatil, flavonoizi, saponoide, săruri minerale, compuși care o recomandă în tratamentul afectiunilor.

Printre cele mai importante se numără colicile biliare, dischinezia biliară, acneea, eczemele, enterocolitele, hepatitele acute și cronice. Rostopasca poate fi un bun remediu și în tratamentul leucemiei.

Ştiai că, în cazul cancerelor hepatice, extractul de plantă poate opri procesul de dezvoltare a tumorilor? De la rostopască se utilizează partea aeriană a plantei, tulpina, frunzele și florile. Înflorește din aprilie până în septembrie şi se culege numai în zilele însorite.

Rostopasca este recomandată în terapia naturistă a afecţiunilor hepatice, în procesul de cicatrizare a unor boli de piele, negi, în cazurile de icter, constipaţie, reumatism etc.

Iata cateva dintre numeroasele afectiuni in care se foloseste rostopasca:

Spasmele digestive – sunt eficient combătute de către tinctura de rostopască, din care se iau câte 3-4 lingurițe pe zi. Tratamentul se face simptomatic, de câte ori apar spasme, anumite substante contțnute de această plantă (alcaloizi) relaxând prompt musculatura netedă a tubului digestiv.

Dischinezia biliară – un grup de cercetători români, conduși de dr. Hriscu A., a demonstrat efectele excepționale ale rostopascăi în combaterea tulburărilor biliare, inclusiv a dischineziei. Se administrează pulberea, câte un vârf de cuțit luat de trei ori pe zi, la orele 8, 13 și 19. Acest tratament se face vreme de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauză, după care se poate relua. Are o eficiență greu de egalat de orice medicament de sinteză. Tratamentul este foarte eficient și pentru prevenirea litiazei biliare.

Indigestia și dispepsia – conform cercetărilor medicului german J.C. Bauman, nu există medicament mai eficient ca rostopasca în tratarea problemelor legate de digestie. Jumătate de linguriță de tinctură de rostopască, administrată de 4 ori pe zi, diminuează senzația de greață, stimuleaza puternic producerea de sucuri gastrice și de bilă, elimină starea de disconfort, de greutate în stomac, ce apare în cazul indigestiei. Fiecare doză de rostopască se ia cu 10 minute înainte de masă. Se țin cure de câte 3 săptămâni.

Migrena biliară, migrena în general – se ia o linguriță rasă de pulbere de rostopască pe stomacul gol, în doză unică, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase: în mai puțin de o oră, bila este drenată, durerile de cap și senzatia de greață dispar, la fel ca și sensibilitatea excesivă la zgomote, la lumină și la mirosuri. Tratamentul se face ocazional, atunci când apar durerile de cap și celelalte simptome specifice migrenei.

Pancreatita– iată o rețetă care face adevărate minuni în această afecțiune periculoasă și greu de tratat: cinci grame de rostopască uscată și mărunțita se opăresc cu un litru de apă clocotită și se lasă să se infuzeze 12 ore, într-un vas smălțuit (extractul nu trebuie să intre în contact cu metale). Ideal este să se prepare infuzia la ora șase seara și să se strecoare la șase dimineața, când se mai adaugă 200 de grame de miere de salcâm sau polifloră (nu de alt soi) și se amestecă bine. Se ia o lingură din acest preparat, din oră în oră, înainte sau după ce mâncăm. După 2 luni de tratament, simptomele bolii dispar.

Publicitate

Utila in tratamentul leucemiei – Rostopasca mai e buna si in tratarea cataractei. Se ia o frunza proaspata, se spala, iar codita frageda se zdrobeste intre degete. Zeama obtinuta se pune cu degetul pe colturile ochilor tinuti inchisi. Pentru dezintoxicarea generala a organismului, se recomanda clisma cu infuzie de rostopasca: se clocotesc 2 l de apa distilata intr-un vas de 3 l, se pun doua linguri de rostopasca si se infuzeaza 2 minute. Se lasa 10 minute acoperit cu capac.

Dar rostopasca este recunoscuta pentru proprietatile ei tamaduitoare in cancere, unele medicamente avand in compozitia lor si aceasta planta. Astfel pentru leucemie, se recomanda bai cu cimbru si rostopasca: se fierb 100 g cimbru si 100 g rostopasca in 10 l apa, timp de 1/2 ora. Ceaiul rezultat se adauga in apa de baie. Nivelul apei din cada trebuie sa fie pana imediat deasupra rinichilor (se sta in cada in sezut). Baia dureaza 20 de minute. Se fac 4-6 bai consecutive, pauza apoi 2-3 zile.

Stopeaza dezvoltarea tumorilor – In tratamentul fibromului uterin si al cervicitei, se foloseste infuzia de rostopasca cu care se fac spalaturi. Acestea ajuta si in tratarea trichomonas-ului, candidei, cancerului uterin, infectiilor cu candida, chlamydia.

Tumorile benigne si maligne se trateaza cu cataplasme cu rostopasca, timp de minimum 49 de zile. Rostopasca opreste dezvoltarea tumorilor si, in timp, determina chiar retragerea lor. Eficienta sa creste daca in cataplasme este combinata in proportii egale cu radacina de tataneasa. Dupa cum vedeti, rostopasca este o planta fara egal.

Prietena ficatului sanatos – Ce boli vindeca rostopasca? in primul rand, e folosita in tratamentul hepatitei si a oricaror boli de ficat. Rezultatele cele mai spectaculoase in tratamentul hepatitei A si B se obtin prin asocierea cu alte doua plante cu efecte deosebite asupra ficatului: turita mare si sunatoarea. Se recomanda sub forma de infuzii, jumatate de litru pe zi, cite un pahar la doua ore. in tratamentul cirozei hepatice, se foloseste un amestec de tincturi de rostopasca, armurariu si pedicuta, in proportii egale.

Se ia o lingurita din acest amestec de tincturi, diluata in jumatate de pahar de apa, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Tratamentul dureaza minimum 6 luni, perioada in care nu se consuma alcool, tutun, carne, margarina, prajeli, alimente conservate. in caz de dischinezie biliara, se face un amestec din 1/2 lingura tinctura de rostopasca, 1/2 lingura tinctura de anghinare, o lingura tinctura de sovarf si 1/2 litru de apa. Se ia jumatate de pahar din acest remediu pe stomacul gol, cu un sfert de ora inainte de masa.

Patru retete de preparare a rostopascai:

1. Pulberea – Se obtine prin macinarea cat mai fina a tulpinilor uscate de rostopasca cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 3 saptamani (deoarece principiile active se oxideaza rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi cate un sfert de lingurita (aproximativ 1 g), pe stomacul gol.

2. Tinctura – Se pun intr-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopasca, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate 50-100 de picaturi, diluate in putina apa.

3. Infuzia combinata – Se pun 3-4 linguri de rostopasca maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste mai ales extern, sub forma de comprese, gargara si bai.

4. Cataplasma cu rostopasca = O mana de frunze maruntite de rostopasca se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50gr.C). Se aplica apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa sa actioneze vreme de 1 ora.

Precauții și contraindicații

Supradozarea poate provoca gastroenterita, tuse, probleme respiratorii, spasme digestive. Dozele mari pot provoca paralizie temporară și tulburări cardiace.

Această plantă nu se va administra copiilor sub 12 ani, femeilor gravide sau care alăptează.

Sursa: andreilaslau.ro

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Sanatate