Se spune ca in viata totul se intampla cu un motiv…

Persanii aveau credința că spiritul uman nu se află undeva în interiorul corpului. El are transformări graduale, ascensiuni și călătorii dincolo de realitatea lumii noastre. Omul este într-o legătură permanentă cu lumea vegetală, animală, cu astrele și cu alte dimensiuni. În anul 1940, un cercetător pe nume Ibrahim Karim a efectuat măsurători la mormintele unor sfinți creștini egipteni. Mormintele emanau vibrații foarte puternice, cu toate că mormintele aveau o vechime de câteva mii de ani, iar vibrațiile erau extrem de puternice. Este cunoscut faptul că locurile sfinte au o încărcătură energetică deosebită. Din punct de vedere științific nu s-a putut da o explicație. Dincolo de știință, explicația ține de divinitate, marele mister cu care se confruntă omenirea. Ce este divinitatea? Este o întrebare la care nu știm să răspundem sau fiecare dintre noi are propriul răspuns. Există multe polemici pe această temă, confuzii, contraziceri, chiar și în rândul specialiștilor sau al Bisericii. Pentru că nu avem un răspuns clar la această întrebare, mulți devenim confuzi, renunțăm la credință, o căutăm in altă parte. Se spune că la un moment dat, toți oamenii au fost zei. În timp, ei au decăzut din acest statut și au devenit păcătoși. Brahma a hotărât să ascundă divinitatea, astfel încât omul, păcătosul, să nu o mai poată găsi. Unii zei au spus ca divinitatea să fie ascunsă in adâncul pământului. Brahma a răspuns că omul va săpa și o va găsi. Atunci s-a propus să o ascundă pe fundul oceanului. Brahma a răspuns că omul va plonja în apă și o va găsi. Brahma le-a spus că știe un loc unde ea nu va fi găsită niciodată. O vom ascunde în interiorul omului, în el însuși. Divinitatea este în noi și paradoxal este foarte dificil să o descoperim. Un mare filosof spunea că atunci când ne gândim la Dumnezeu, primul lucru care ne vine în minte este cel mai important lucru despre noi înșine. Se spune că ne naștem pentru a hrăni semințele divine din interiorul nostru, care se dezvoltă pe toată perioada existenței noastre și dincolo de ea. Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde; şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi şi în iad; şi se poate pierde oriunde, şi în mănăstire, şi în ceata Sfinţilor Apostoli, şi s-a pierdut şi-n Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau, zicând că-I păcătos şi are drac. Cereau semn şi umblau să omoare pe Lazăr cel înviat a patra zi din morţi. Orbirea răutăţii, stând de-a pururea împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. De aceea înfruntând mânia, a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea “drepţilor” în Împărăţia Cerurilor, şi că se face bucurie în Ceruri, pentru un păcătos ce se întoarce. Această întoarcere urmăreşte Dumnezeu să ne-o câştige, însă nu poate dacă nu ne învoim şi noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi, şi ne cheamă cu tot felul de surle şi, dacă trebuie, ne grăieşte şi cu tunul. Ceea ce urmăreşte Dumnezeu în tot chipul este mântuirea sau întoarcerea noastră duhovnicească spre El şi Acasă, chiar dacă mai rămânem şi în viaţa aceasta. Oamenii însă, legaţi în neştiinţă, scurţi la minte şi slabi în credinţă, urmăresc viaţa pământească şi toată mâhnirea lor e pentru trupuri (Înţelepciunea lui Isus Sirah 41, 14). Cât ţine forma aceasta de viaţă, oamenii vor fi amestecaţi: cei din Noul Testament, fiii Harului, cu cei din Vechiul Testament, pe care numai frica legii îi mai ţine în rânduială şi oamenii fără nici un testament, oamenii fărădelegii şi ai neorânduielii fără leac, care sunt fiii celui rău. “Acela care iubeşte lucrurile bune şi frumoase tinde de bună voie spre Harul dumnezeirii, fiind călăuzit de Providenţă prin raţiunile înţelepciunii. Iar acela ce nu-i îndrăgostit de acestea e tras de la păcat împotriva voii lui, şi lucrul acesta îl face judecata cea dreaptă, prin diferite moduri de pedepse. Cel dintâi, adică iubitorul de Dumnezeu, e îndumnezeit prin Providenţă, cel de-al doilea, adică iubitorul de materie, e oprit de Judecată să ajungă la osândă.” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Întrebarea 54, Filocalia, Sibiu, 1948, ed. I, vol. 3, p. 252). Drept aceea, până ce nu vom ajunge la aceeaşi părere cu Dumnezeu despre viaţa noastră pământească, precum şi despre cealaltă, de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii, nici sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească. Trebuie să ne plecăm înţelepciunii atotştiutoare a lui Dumnezeu, care, în tot ce face, urmăreşte înţelepciunea noastră, ori pricepem ori nu pricepem aceasta. Când ne plecăm capul şi vrem şi noi ce-a vrut Dumnezeu, în clipa aceea căpătăm liniştea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Căci El e Stăpânul vieţii şi al morţii, de El ascultă zidirea şi de El se teme iadul, şi din porunca Lui ascultă dracii de Satana al lor. “Toţi locuitorii pământului sunt nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerului şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-i zică: Ce faci?” (Daniil 4, 32). Când a vrut să mântuiască pe Adam şi cu toţi drepţii, din iad i-a scos şi poate să scoată din ghearele morţii pe oricine vrea. De aceea au şi zis Părinţii, mângâind pe oameni: “Că păcătos ca un drac de-ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu”, fiindcă oricine, care în primejdie de moarte fiind, de va chema numele Domnului îşi va mântui sufletul său, căci, în ce-l va afla moartea în aceea va fi în veci. Iată de ce, neştiindu-ne sfârşitul, suntem datori a ne afla mereu în pocăinţă, ca într-însa să fim socotiţi în veci. Amin. Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

“În fiecare om sălășuiește un soare — totul e să-l lăsăm să ardă. ” – Socrate

Te gândești că nu ești “norocos”. Că nimic nu ți se întâmplă din senin. Că nu există surpriză plăcută și pentru tine. Și nu există destin. Te gândești că ai muncit prea mult de fiecare dată ca să obții ceva, că indiferent cât ai luptat în cele din urmă ai pierdut, că fiecare zi este o continuă încercare de a dovedi ceva lumii. Te gândești la câte ai de făcut și la cât de puțin ai realizat.

Te gândești că greșești undeva, că nu se poate să fii tu cel mai ghinionist dintre toți cei pe care îi cunoști. Te gândești poate că nu meriți să ți se întâmple lucruri bune, plăcute, frumoase. Că este posibil să nu procedezi cum trebuie. Că este necesar să faci aceeași pași pe care și alții i-au făcut înaintea ta. Pe scurt te gândește să copiezi viața altora, bucată cu bucată, ca mai apoi să o reciți în fața lumii întregi.

Dar, ghici ce. Nimeni nu te va aplauda. Nimeni nu te va auzi. Și nimeni nu te va înțelege. Te vei gândi iar și iar că pur și simplu te-ai născut fără “noroc”. Te privești în oglindă și nu înțelegi ce este greșit, ce nu se potrivește. Te gândești la toate nimicurile posibile, la toate mărunțișurile, dar nu și la ce contează cu adevărat. Îți voi spune eu. Nu te gândești că TU ești principala eroare. Că de la tine pornește calculul greșit.

Că indiferent cât vei munci sau cât efort vei depune rezultatul va fi tot cel eronat. În primul rând, plecăm de la premiza că nu suntem la fel de buni ca și exemplele din viața noastră. Cum gândurile influențează în mare parte atitudinea noastră, în momentul decisiv dăm înapoi fiindcă stima de sine scade iar respectul față de propria persoană este aproape nul.

Ne lăsăm convinși și angrenați în această călătorie de vorbele celorlalți, de exemplele și de poveștile de succes ale altora și eșuăm să o finalizăm cu brio. Originalitatea ne lipsește cu desăvârșire și probabil gândind că o să fie bine dacă respectăm cantitatea și ingredientele rețetei perfecte vom ajunge să ne mai bucurăm de satisfacția unei munci bine făcute.

Din viața ta lipsește inspirația și pasiunea, energia și determinarea, curajul și optimismul. Ești doar o copie din multe alte mii. Și vei continua să gândești prost și negativ dacă nu începi să-ți schimbi mentalitatea, dacă nu începi să lucrezi la propria dezvoltare . Tu ești cel care te reține, cel care te face să te îndoiești, cel care pune în cumpănă deciziile luate.

Tu ești cel care stă între trecut și prezent, cel care gândește în loc să acționeze. Te gândești cu teamă la viitor pentru că nu poți să crezi că poți face ceva spectaculos cu viața ta, că ești destinat lucrurilor mărețe, că dacă vrei poți face orice.

Efortul își arată rezultatul după ce refuzi să te oprești, după ce cazi și te ridici, după ce-ți alungi regretele și treci la treabă. Când ești la pământ, când deprimarea și tristețea îți bat la ușă, gândește-te la tot ceea ce contează cu adevărat pentru tine, și vei realiza că banii sau motivația financiară nu te fac om și nici nu îți aduc fericirea. Propune-ți să fii fericit, nu bogat. Propune-ți să fii tu însăți, nu altcineva.

de Anasstassya

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!