Facerea 9, 16: „Va fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi pământ, şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!“
Legământul încheiat după potop de Dumnezeu cu Noe şi familia lui, ca reprezentanţi ai umanităţii şi a „tuturor sufletelor vii din tot trupul“ de pe pământ, este subliniat în Sfânta Scriptură prin repetiţia lui de-a lungul a mai multor versete. Este un bun prilej pentru noi de a dezvolta această idee, a legământului încheiat şi consfinţit prin apariţia pe bolta cerească a unui curcubeu, folosindu-ne pentru aceasta de scrierile Sfinţilor Părinţi şi de exemple din alte religii şi mitologii, după ce, în cazul precedentelor versete, am utilizat tezele elementare stabilite şi utilizate de Biserică pentru explicarea acestui fenomen, explicaţiile ştiinţifice, dar şi o parte dintre teoriile tradiţiei populare.
În fapt, curcubeul este simbolul alianţei între Dumnezeu şi oameni, semnul unei noi creaţii, ocrotită de bunăvoinţa divină. Sau, cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, semnul arătat pe cer „îi mângâie pe toţi cei ce vor veni după tine; vederea semnului să le dea încredere că un potop ca acela nu va mai cuprinde lumea“.
Se face însă deseori apel la imaginea curcubeului pentru a descrie unele aspecte, atât cereşti, cât şi pământeşti, evidenţiindu-se astfel mai uşor frumosul. Astfel a procedat şi Sfântul Grigorie de Nyssa care, dorind să facă o caracterizare a cortului mântuirii din vremea lui Solomon, utilizează mai multe figuri de stil, descriind în totalitate încăperea, cu amănuntul, după care concluzionează: „Fiind amestecat din toate, făcea să scânteieze strălucirea ţesăturilor ca luminile curcubeului“.
Apărând pe bolta cerească în orice colţ al lumii, este evident că curcubeul a fost reperat şi utilizat în diferite mitologii şi religii, dând naştere la simboluri diferite. Spre exemplu, la greci, el era identificat cu zeiţa Isis, mesagera zeilor în mitologia elenă. În mitologia germană exista zeul Asgard care comunica cu pământul pe puntea curcubeului. De asemenea, în mitologia nordică exista Bifr&St, identificat cu curcubeul şi privit ca o cale de legătură. Simbolistica lui reală nu a fost foarte mult denaturată în cadrul acestor concepte, de vreme ce, cel mai frecvent, curcubeul a fost privit ca o punte între două lumi, între cer şi pământ, între zei şi oameni, rămăşiţe în mentalul colectiv a ideii de legământ încheiat, în vremuri îndelungate, de Noe.
