Sa-i multumim lui Dumnezeu ca nu stam pe un pat de spital

Sa-i multumim lui Dumnezeu ca nu stam pe un pat de spital

Publicat de Larisa Moldovan pe 10 October 2020 in RugaciuniSpiritualitate

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine.

Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. lzbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate iconele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele!

Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi!

Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău!

Iartă-mă, Măicuţă, pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă!

Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică!

Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit!

Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!