Poate că nu sunt o mamă bună, dar copilul meu este fericit.

Poate că nu sunt o mamă bună, dar copilul meu este fericit.

Publicat de Larisa Moldovan pe 15 April 2024 in Dezvoltare PersonalaPersonalitatePsihologieRelatiiSfaturiViata

Într-o zi am stat de vorbă cu o doamnă care mi-a povestit cum s-a schimbat relația cu fiul său după ce a încetat să îi mai controleze viața.

,,Sunt mama a doi băieți, dar pe băiatul mai mare l-am chinuit de la A la Z. Nu știu cum a supraviețuit până la 18 ani cu milioane de pregătiri, cursuri și activități. A călătorit în diferite țări, dar nu pentru a se relaxa, ci pentru a învăța geografia. I-am cerut să fie prieten doar cu copiii cinstiți și am filtrat constant cercul lui social.

M-am considerat o mamă bună, deoarece a obținut o diplomă și și-a construit o carieră foarte bună. Dar, de îndată ce fiul meu a putut, și-a luat lucrurile și a plecat de lângă mine. A renunțat la tot și s-a angajat într-un service auto, așa cum și-a dorit dintotdeauna.

Am fost devastată și m-am zbătut cât am putut pentru a-l face să se răzgândească. Am fost chiar și la psiholog, pentru că nu puteam accepta alegerea lui. Încă mă consideram o mamă bună, iar el un fiu nerecunoscător. Cu toate acestea, în timp, am fost forțată să revizuiesc complet valorile mele. Am decis să las situația să se desfășoare de la sine și să renunț la control, dându-le copiilor frâu liber să facă ceea ce doresc să facă.

Fiul meu mai mare a devenit foarte fericit după ce a scăpat de controlul meu excesiv. Chiar a început să zâmbească, în timp ce înainte era mereu încruntat și preocupat, și-a făcut mai mulți prieteni.

Poate că nu știu dacă azi s-a îmbrăcat bine sau ce a mâncat la prânz, pentru că ne sunăm și ne vedem rar, dar măcar știu că este împăcat sufletește cu ceea ce face. Credeți că este greșit? Mă tem să vă dezamăgesc.

Avem o relație minunată și o legătură emoțională profundă. El este sprijinul meu principal. După ce am renunțat la controlul excesiv, am devenit mai liniștită și mai calmă. Înainte, eram de părere că fiul meu trebuie:

  1. – să învețe bine;
  2. – să trăiască după un program și să mănânce sănătos;
  3. – să se antreneze sau să facă alte activități utile în fiecare minut liber, să nu stea degeaba;
  4. – să se ocupe de muzică, lingvistică și să învețe noi lucruri mereu;
  5. – să descopere lumea.

Aceasta nu este decât o mică parte din listă. Eu luam toate deciziile pentru fiul meu, crezând că știu mai bine, dar acestea erau doar manipulări. Nu, nu era grijă și protecție, era manipularea copilului. Dacă o mamă își iubește cu adevărat copilul, trebuie să îi oferă ceea ce vrea el, nu ceea ce își dorește ea.

Care este rolul principal al părinților? Să învețe copiii să fie independenți și să le asigure siguranță. Ei trebuie să învețe să ia decizii pe cont propriu și să fie responsabili. Dar ce facem noi? Îi privăm pe copii de oportunitatea de a se dezvolta și de a lua singuri decizii. Planificăm totul în cel mai mic detaliu, fără să le oferim copiilor nicio șansă.

Nu voi permite asta cu fiul meu mai mic. Mă uit la el și învăț să fiu calmă, să mă bucur de viață și de lucruri mărunte. Părinții altor copii se uită la mine cu uimire, pentru că nu înțeleg de ce fiul meu “pierde timpul degeaba”.

Acum sunt de părere că un copil trebuie să facă ceea ce îi face plăcere. Dacă vrea să facă gimnastică, căutăm un antrenor, dacă vrea să vadă un film, cumpărăm bilete la cinema. Învață engleză de unul singur, îi place să joace jocuri pe internet cu băieți din alte țări și chiar merge la fotbal.

Uneori îl las să mănânce fast-food și îi cumpăr sucuri acidulate, uneori îl las să stea afară până târziu cu prietenii lui, dar sunt împăcată cu faptul că băiatul meu este fericit.”

Așadar, să ai un copil fericit este mai important decât să fi o mamă perfectă.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!