O scrisoare pentru sufletul tau “Nu te mai compara cu altii. Singura persoana cu care trebuie sa te compari este cine ai fost tu ieri.”

O scrisoare pentru sufletul tau “Nu te mai compara cu altii. Singura persoana cu care trebuie sa te compari este cine ai fost tu ieri.”

Publicat de Larisa Moldovan pe 23 January 2020 in De Suflet

Nu te mai uita la cei din jur, ei nu conteaza. Nu iti raporta faptele la ei, nu alege hainele pe care le porti dupa gusturile sau vorbele lor, nu iti retine rasul in public, nu te teme sa dansezi in public. Ei nu sunt tu, nu au aceleasi experiente, nici acelasi IQ, nici aceleasi emotii si nici aceiasi oameni in jurul lor.

Draga TU,

As vrea sa iti spun mai direct de atat, dar cu siguranta n-as gasi cuvintele potrivite. As vrea sa-ti spun lucruri pe care in adancul sufletului tau le stii deja, unele care sigur ti s-au mai spus si pe care „vrei sa le auzi din nou”, cum ar zice Bodo.

Nu te mai uita la cei din jur, ei nu conteaza. Ei nu sunt tu, nu au aceleasi experiente, nici acelasi IQ, nici aceleasi emotii si nici aceiasi oameni in jurul lor. Nu uita, fiecare om este unic in felul sau.

Nu iti raporta faptele la ei, nu alege hainele pe care le porti dupa gusturile sau vorbele lor, nu iti retine rasul in public, nu te teme sa dansezi in public. Aici nu este o intrecere – oamenii ajung intotdeauna acolo unde trebuie sa ajunga. Nu purta ranchiuna si nu te intoarce la trecut decat pentru amintirile frumoase – usor de zis, greu de facut… mai putin greu daca te obisnuiesti cu ritmul acesta.

Nu te mai compara cu altii. Singura persoana cu care trebuie sa te compari este cine ai fost tu ieri. Ai mai auzit asta, nu stiu cine a spus-o, dar are dreptate. Nu trebuie sa dovedesti nimic nimanui.

Necomparandu-te cu nimeni, trebuie sa nu compari nici pe ceilalti indivizi intre ei. Nici emotiile lor, nici felul in care le exprima, nici felul in care isi tin parul.

Oamenii din jurul tau tin la tine mai mult decat iti vor arata. Nu trebuie sa masori afectiunea celorlalti in cadouri. Si nu trebuie nici sa te rezumi la timpul petrecut impreuna sau la numarul de pupici per minut. Oamenii iubesc in feluri diferite si isi organizeaza diferit afectiunile, de aceea si modul in care ei cred ca iti dau de inteles ca tin la tine va diferi de la cer la pamant de la om la om, la om, la om, la om, la om… lista poate continua, pentru ca intotdeauna vor tine la tine mai multi oameni decat ai crede.

Toti oamenii te vad cu mai putine defecte decat iti observi tu. Acesta este un fapt dovedit. Primeste complimentele si nu incerca sa le justifici sau sa le contraargumentezi. Doar lasa-le sa te incarce.

TU esti tu, nu mama ta, nu tatal tau. Tu esti toate lucrurile care ti s-au intamplat, toate celulele care s-au dezvoltat, toate alegerile pe care le-ai facut, toate alegerile pe care nu le-ai facut si, intr-un final, ceea ce iti doresti sa fii. Asa cum spunea Twain nu stiu unde, daca vrei sa fii fericit, fii! Fericirea este o alegere si indiferent de toate lucrurile materiale si nemateriale care ar fi pe lista ta catre fericire, pana la urma nu o vei gasi decat in echilibrul interior.

Inveti din mers cum sa nu te mai oftici pentru toate rahaturile neturcesti care ti se intampla, inveti din mers sa vezi ca toamna e rece si uda, dar macar e colorata frumos, inveti din mers ca mersul pe bicicleta nu este neaparat usor, dar macar nu il vei uita in timpul iernii. Fericirea sunt invataturile toate, adunate, balansate, acordate cu vibratiile tale interioare si nu trebuie sa o cauti nici in nori, nici la stiri, nici pe Facebook, nici la altii, ci doar in tine.

Da, TU. Fericirea ta este in tine, acolo trebuie sa o cauti si tot acolo o vei si gasi. Pentru ca esti un om frumos. Poate nu ti se spune destul de des, dar iti spun eu: esti un om frumos. Nu o femeiefrumoasa, nu un barbat frumos. Esti un om frumos. Daca vei accepta ca esti un om frumos pe dinauntru se va vedea si la exterior, nu mai cauta contraargumente. Le stiu. Le am si eu pe ale mele. Sa le ignoram!

Nu mai ramane decat sa inchei…

Dragul meu om frumos, descrunta-ti fruntea si zambeste. Pe dinauntru sau pe dinafara, dar zambeste. Zambeste-mi!

Cu drag,

EU.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!