Bunica mea a rămas văduvă la 27 de ani, având două fetițe în brațe. Banii erau foarte puțini, viața era grea… Salariul era mic, trebuia să fie foarte, foarte economă. Să economisească și să cheltuiască banii cu înțelepciune.
Așa și făcea. Așa și trăia.
Și apoi a văzut în magazin acești pantofi. Luxoși, la modă, cu toc. Și i-a cumpărat. Se potriveau perfect piciorului ei, erau ca turnați.
Când a ajuns acasă a scos un gramofon și a dansat un pic: nu dansase de doi ani, timp în care suferise după pierderea soțului. Timp de doi ani a dus o viață cu multă economie, calculând fiecare bănuț. Își dorea atât de mult un soț și un băiat.
Pantofii erau foarte scumpi, a trebuit să cheltuiască toți banii. Și se temea groaznic ce se va întâmpla acum, cum va trăi cu copiii și ce va fi mâine.
Dar nimic rău nu s-a întâmplat. A împrumutat bani, i-a returnat încet, ea și-a pus mai puțină supă în farfurie și le-a dat fiicelor bucata mai mare de carne. Și ea a mâncat pâine și a băut ceai – asta sunt detalii, pentru că avea pantofii la care a visat. Cu fundițe!
În acești pantofi, a mers la o petrecere la cunoștințe, acolo directorul unei fabrici de bere s-a îndrăgostit de ea, i-a făcut o propunere și, după un an, s-au căsătorit. Și au trăit destul de fericiți.
Și fetițele erau îmbrăcate și sătule, amândouă au fost date la facultate.
Chiar și în timpul războiului și a tuturor grozăviilor, acei pantofi, dar și amintirea despre pantofii aceia – erau foarte încurajatori! Erau cea mai plăcută și fericită amintire!
La vârsta de 90 de ani, străbunica își aducea aminte de achiziția acestor pantofi minunați și, zâmbind, povestea în detaliu momentul acela emoționant… Rareori zâmbea: viața fusese aspră.
Însă iată ce cred eu: cumpărați-vă ceea ce sufletul vă cere. Chiar și dacă aveți foarte puțini bani. Împrumutați un pic, amânați achiziția unor lucruri sau uneltelor de grădinărit. Sau a unui vas de toaletă. Sau altceva important.
Unele cumpărături pot salva viața și pot schimba destinul, chiar dacă puteți trăi perfect și fără pantofi cu fundițe. Dar dacă totuși îi veți cumpăra, ceva bun se va întâmpla. Și veți dori să trăiți. Și să dansați la muzica unui gramofon. Și veți cunoaște pe cineva interesant. Și apoi veți povesti strănepoatei despre pantofi. La 90 de ani. Zâmbind…
