O casnicie fara iubire este ca o Biserica fara Dumnezeu…

"Pe lume există o mulţime de lucruri de neînţeles chiar şi pentru mintea cea mai cuprinzătoare." - Gogol „Suntem atat de departe de universul interior incat ne imaginam ca il putem gasi tot in exterior, la biserica sau la psiholog sau in alta parte. Nici nu mai stim drumul catre fiinta noastra intima. Explic. Spuneam ca in vreme ce occidentul si-a cautat fericirea in lumea exterioara pe care a incercat sa o stapaneasca prin tehnologie, orientul s-a aplecat mai curand catre lumea interioara dezvoltand tehnici de introspectie si reusind astfel sa cartografieze mult mai precis decat occidentul, universul interior. Aceasta cunoastere a fiintei launtrice, de fapt, da sens existentei. Cuvantul sens este fundamental. Oamenii nu pot trai fara sa aiba un sens al vietii, al existentei, al fiintei, o intelegere. Ceea ce se petrece in civilizatia occidentala este o pierdere a sensului existentei care conduce la nefericire si mai ales la frica existentiala. Nu poti fi fericit daca ti-e frica. Cum traim? Mergem la serviciu ca sa castigam bani, folosim banii ca sa mancam, si mancam ca sa putem merge la serviciu. Ce sens are aceasta situatie? De ce traim? Ca sa uitam de acest non-sens evident, de aceasta goana dupa vant, de aceata desertaciune a desertaciunilor, ne prefacem ca totul e in regula, ne uitam la televizor, ne refugiem intr-o realitate virtuala, intr-un fals, ca sa ne tinem mintea ocupata. Traim emotii care nu sunt ale noastre, apoi comunicam la telefon sau pe internet cu oameni pe care nu-i vedem si credem ca aceasta inseamna relationare, cand, din nou, avem de-a face cu un surogat. Descoperim in jurul nostru oameni care au totul, masini, bani, obiecte nenumarate dar care ajung la psihiatru, care se refugiaza in alcool si droguri desi aparent nimic nu le lipseste, doborati de depresie. Credem mereu ca ne lipseste ceva dinafara noastra ca sa fim fericiti si cand obtinem acel ceva descoperim ca tot nefericiti suntem. Aceasta se datoreaza lipsei de sens pe care o simtim inconstient, indepartarii de noi insine, instrainarii de esenta fintei noastre. Orientalii au stiut sa nu piarda aceasta orientare, sa ramana in contact cu interiorul. Fericirea este o stare de a fi, iar o stare este exclusiv generata in interior. Nu depinde de cicumstante exterioare. Este o filosofie foarte rafinata, pe care noi am pierdut-o. De aceea, daca mergem la biserica de pilda cautand acolo fericirea, nu o vom gasi, pentru ca ea nu ne poate fi data prin intermediul unor ritualuri golite de semnificatie, ci numai descoperita prin introspectie. In occident, Dumnezeu este imaginat undeva in afara. In orient, este inauntru. Primii crestini stiau acest lucru. Din acele timpuri provine extraordinara ”rugaciune a inimii”, una dintre cele mai puternice mijloace de accesare a dimensiunilor interioare ale fiintei, care a supravietuit in europa pana in zilele noastre, o tehnica echivalenta cu meditatiile orientului. Numai ca toate acestea au fost uitate. Psihologul nu face altceva decat sa ne insoteasca pe drumul catre noi insine, ne ajuta sa descoperim meandrele propriului interior, sa ne regasim sensul. In orient nu este nevoie de psihologi pentru ca acolo au fost dezvoltate tehnici de introspectie, de meditatie, de cunoastere a spatiului interior, singurul in masura sa ne racordeze la ritmurile universului, sa ne dezvaluie adevarata semnificatie a vietii. Omul modern este atat de instrainat de sine, incat ii este si frica sa ramana singur, in tacere, in spatiul interior. Asa se explica aceasta insatisfactie generalizata intr-o mare de bunuri care ne inconjoara, valul de sinucideri, de depresii, de alienare. Daca ar trebui sa dau un sfat, cum sa ne apropiem de noi insine, ar suna banal pentru ca stiti deja. Sau credeti ca stiti, dar n-ati incercat niciodata cu adevarat. V-as spune ”apropiati-va de natura, invatati sa ascultati, practicati meditatia, constientizarea, aveti curajul sa va simtiti inima”. Banal, nu? Dar ati incercat vreodata cu adevarat sa faceti acest lucru? Oamenii ies in natura sau pe malul marii si in loc sa se conecteze cu mediul, stau cu muzica la maximum, iar cand sunt obositi se uita la televizor crezand ca asta ii va relaxa cand in realitate ei continua sa se departeze continuu de ceea ce sunt cu adevarat.” Sursa: „Întoarcere la Dumnezeu” – Dr. Dumitru Constantin Dulcan Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Dragostea nu pune multe întrebări, deoarece, dacă începem să gândim, începe să ne fie frică. E o frică inexplicabilă, nu poate fi exprimată prin cuvinte. De aceea nu întrebi, faci!” – Paulo Coelho

Ne trezim injumatatiti si ne amintim ca am avut candva sansa unei povesti frumoase…

Toti ne dorim sa ne indragostim. Uneori, de cand suntem doar niste copii. Ne dorim o printesa sau un print care sa ne salveze de undeva, de cineva, de ceva si uneori, chiar de noi. Toti ne dorim o poveste. O poveste numai a noastra.

Majoritatea chiar ne indragostim. Si ni se da sansa la povestea noastra. Noi ne dam aceasta sansa! Totusi, atunci se intampla ceva ciudat. De cele mai multe ori, in loc sa luptam pentru ea, sa ne ingrijim de cel de langa noi, sa cladim ceva impreuna, renuntam la ea. Fugim de ea. Ne batem joc de ea. Ne adapostim in alti oameni. In alte brate, ganduri, vieti. In pasiuni trecatoare. Ne amagim ca totul este bine. Uneori, nici nu ne mai amintim ca povestile pe care le traim nu sunt ale noastre. Mergem inainte din reflex. Din obisnuinta. Din inertie.

Apoi, undeva, pe la mijlocul sau sfarsitul vietii, ne trezim singuri. Sangerand a pareri de rau. A intrebari fara raspuns. A iubire neimplinita. Ne trezim injumatatiti si ne amintim ca am avut candva sansa unei povesti frumoase. A unui camin. A unei familii. A unei iubiri ca nici o alta. Dar am fugit. Din lipsa de responsabilitate. Din teama. Pentru ca ne-a fost mult mai greu sa ramanem, sa luptam, sa ne pese, sa avem grija si de altcineva in afara ranilor si temerilor noastre.

Publicitate

Am renuntat sa inchegam, sa framantam si sa intretinem permanent relatia pentru ca a fost mai greu decat sa plecam, sa rupem, sa frangem. Un lucru rupt se poate lipi cumva. Viata are mereu solutia necesara. Nimeni nu ramane singur daca nu vrea. Toti pot avea o relatie, o casnicie, copii. Chiar si cand nu iubesc. Exista niste ingrediente necesare: prietenie, incredere si respect. Plus niste sentimente puternice. Nu neaparat iubire.

Totusi, lipseste ingredientul pricipal care transforma casnicia in camin. In credinta. In ramanere. In inlantuire. Caminul fara iubire este ca Biserica fara Dumnezeu.

E greu sa tii o relatie pe punctul de echilibru, dar asta face dintr-o relatie comuna una exceptionala. Sa te tii mereu de mana. Indiferent ce s-ar intampla, sa stii. Sa stii ca la capatul mainii este mereu un om care este Atlasul lumii si vietii tale, iar tu al sau! Asta este defapt iubirea si casnicia: viata! Face parte din noi. Trebuie doar sa avem destula incredere ca suntem veriga – si putem fi veriga aceea – din care se va naste un lant puternic.

Cel mai frumos sentiment posibil, mi se pare sa ajungi sa imbatranesti alaturi de cineva si sa iti dai seama ca viata ta a fost minunata, ca nimic nu s-a schimbat, ci doar a urmat cursul firesc al naturii.

de Ramona Sandrina

“Fericirea este o atitudine. Ne facem pe noi înșine fie îndurerați, fie fericiți și puternici. În ambele cazuri avem la fel de mult de muncit.” – Francesca Reigler


Publicitate


Alte Articole