Cand daruiesti, primesti si cu cat imparti mai mult cu atat primesti mai mult. Cea mai mare fericire e aceea de a darui celor pe care ii iubesti. Dar omul care nu are nimic, nu isi poate indeplini rolul de sot, de tata, de prieten, coleg, de sef, de cetatean.
In actul daruirii iti gasesti implinirea fizica, mentala, sufleteasca. Ca sa poti darui, trebuie mai intai sa te desavarsesti pe tine. Cea mai importanta e implinirea ta. Ca sa ai de unde sa imparti, trebuie sa acorzi importanta dezvoltarii tale. Scopul oricarei vieti e dezvoltarea si progresul si orice om poate avea toate lucrurile care il ajuta sa contribuie la puterea, la frumusetea la bucuria vietii.
Sa te multumesti cu putin e pacat, cand tu ai fost creat dupa chipul si asemanarea Divinitatii, adica esti un mic creator care se reinventeaza continuu, evolueaza continuu si care are toate resursele necesare pentru aceasta. Resursele sunt inepuizabile, totul e creat din energie creativa vie, care raspunde mereu nevoilor noastre. Ea e vie, inteligenta, e tendinta naturala a vietii de a se dezvolta, de a se extinde. Orice ajuta viata e furnizat din plin, nu poate lipsi pentru ca ar insemna ca Divinitatea se contrazice si isi anuleaza intreaga Lucrare.
Cel care are tot ce-si doreste pentru a-si trai viata la potential maxim e BOGAT. O viata adevarata e expresia completa a ceea ce poti deveni prin trup, minte si suflet.
Pentru un suflet implinit, omul trebuie sa aiba iubire, iar iubirea nu se poate exprima in saracie ( sufleteasca, intelectuala, financiara )
Neglijand dezvoltarea ta, inseamna ca nu iti faci datoria fata de tine, de umanitate si fata de Dumnezeu. Nu poti face un serviciu umanitatii daca nu iti realizezi tu intregul potential.
Cand esti intr-o stare de fericire , poti sa imparti cu ceilalti. Oamenilor li se spune ca trebuie sa fie buni, altruisti, ca trebuie sa-i ajute pe ceilalti, dar ce pot oferi daca ei sunt goi pe dinauntru? Li se spune ca trebuie sa-si iubeasca vecinii, dusmanii, dar niciodata nu li se spune sa SE IUBEASCA PE EI INSISI, iar cel care nu se iubeste pe sine nu poate iubi pe nimeni, poate doar sa se prefaca.
Cand te iubesti , iubirea se revarsa din tine si ajunge la altii. E o mare bucurie sa imparti, chiar mai mare decat sa primesti, dar ca sa imparti , trebuie sa ai ce impartii. Cand esti fericit, multumit, impacat cu tine, starea ta de implinire te face sa imparti. Ai atat de mult incat trebuie sa imparti. Daca esti nefericit tot ce poti sa faci e sa dai doar ceea ce ai – suferinta, nefericire,chin, neliniste oricarui om cu care intri in contact
Nu stii cine esti, nu esti constient de maretia ta, de puterea, de inteligenta, nu te crezi destul de bun ca sa obtii pentru tine ce iti doresti si ai asteptari de la ceilalti sa iti ofere ceea ce ai nevoie.
Daca nu primesti, ii respingi, le aduci reprosuri, ii urasti chiar.
Cand insa ai prea multa fericire si iubire, trebuie sa le imparti pentru ca dau pe dinafara. SI CU CAT IMPARTI MAI MULT, CU ATAT SPORESTE MAI MULT!
