Auzind că Irod a comandat uciderea copiilor, Fecioara Maria și-a luat pruncul și a fugit din Bethleem de frica măcelului. Pe când căuta adăpost pentru ea și micul Iisus, a văzut un stejar mare pe care l-a rugat să-și coboare crengile și s-o ferească de armata lui Irod care se apropia.
Dar stejarului i se făcuse frică și o refuză pe Fecioara Maria, spunându-i că frunzele lui sunt prea rare și oamenii o vor vedea. Pe când asculta asta, deodată fu chemată de un brăduleț mic care o înfășură cu crengile sale exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreții se îndepărtaseră, Fecioara mulțumi bradului pentru fapta săvârșită și îl binecuvântă:
“Cât vei trăi, bradule, să nu vestejești niciodată! Să fii mereu verde și iubit de toti copiii,” iar stejarului îi spuse ca toată viața lui să tremure, fie iarnă, fie vară și să-și piardă frunzele când vine frigul. Așa se explică faptul că iarna, de Crăciun, brăduțul este nelipsit din casele noastre, fiind iubit de toți cei mari și mici.
Legenda Pomului de Crăciun 2
A fost odată un tăietor de lemne foarte sărac care locuia cu familia în adâncul pădurii. În ajunul Crăciunului s-au așezat la cină când au auzit o bătaie la ușă. Acolo stătea un copil în haine rupte și zdrențuite, palid și flămând.
Tăietorul de lemne l-a invitat pe copil să mănânce, deși nu aveau mare lucru de împărțit, și i-a dat un pat pentru a se odihni. Tăiătorul de lemne și familia lui s-au rugat lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru un loc cald și sigur în care să locuiască.
Dimineața devreme, s-au trezit cu cel mai frumos cântec pe care l-au auzit vreodată. S-au dus la fereastră și l-au văzut pe copilul orfan stând alături de un cor de îngeri cântând un colind minunat de Crăciun. Copilul nu mai purta hainele zdrențuite, ci îmbrăcat într-un halat magnific, înconjurat de o lumină strălucitoare.
Când copilul a văzut tăietorul de lemne și familia lui, a spus:
„Eu sunt Pruncul Hristos, am primit bunătatea ta și acum acesta este darul meu pentru tine.” Apoi a rupt o ramură dintr-un brad mic și a plantat-o, în timp ce le-a spus:
„Din această zi, acest pom va da roade de Crăciun și vei avea din belșug chiar și în iarna rece.”
În timp ce stăteau ascultând, ramura a crescut într-un copac frumos acoperit cu mere de aur și nuci de argint, iar acea familie săracă nu mai avea nevoie niciodată.
Deși știm cu toții că aceasta nu este o poveste reală, putem deduce din ea că atunci când ajutăm un copil aflat în dificultate, faptele noastre vor conta ca și cum ar fi fost făcute lui Isus însuși.
După cum ne învață atât de frumos Biblia: „În măsura în care ați făcut asta unuia dintre cei mai mici dintre acești frați ai mei, mie mi-ați făcut-o.”
