Poate de multe ori ți s-a întâmplat să te simți singur, să te simți necăjit de o singurătate totală sau de o relație care nu se deosebea cu nimic de eventuala ei lipsă. Sunt mulți cei care trec prin asta, dar puțini care vorbesc despre ea.
Negativismul însă trebuie dat la o parte. Suntem în perioada în care, din punctul meu de vedere, se cuvine să vorbim despre Hristos care este Iubire, care nu ne prigonește și care în niciun caz nu ne vrea răul. E frumos, e chiar un prilej de a crește în credință când vezi oameni frumoși pe stradă. Oamenii frumoși sunt mai rari, ce-i drept, dar există. Și unii dintre ei stau ascunși prin colțuri de lume, prin subsoluri de timp, prin pasaje de iubire… Ei sunt oamenii care îți mai pot da un strop de zâmbet, care-ți mai pot da un strop din bucuria lor imensă, din fericirea lor întru Hristos.
În liniștea accea desăvârșită, în zâmbetul acela plin de culoare poate fi sau poate lipsi Hristos. Nemurirea stării de bucurie lăuntrică tocmai aici își are taina, în prezența Mântuitorului. Și acolo unde Hristos este, toate-s bune, toate-s liniștite, toate-s la locul lor. Nu poate fi bucurie deplină fără Hristos, asta este cert. Dar momentele acelea de liniște, momentele în care El este în sufletul tău, sunt imposibil de exprimat în cuvinte.
Atunci te simți Acasă oriunde ai fi, atunci simți că în sfârșit te afli pe drumul cel bun… Omul de lângă tine este cel care-L poartă sau nu pe Hristos. Și ce-ar putea fi mai frumos decât să-i iei sufletul în brațe, să te bucuri de bucuria lui sau pur și simplu să-l ajuți să simtă și el ceea ce simți tu?
Sfântul Atanasie cel Mare spunea că “sufletul cel curat are puterea ca să vadă în el însuși – ca într-o oglindă – pe Dumnezeu.” Atunci când vom fi în stare să-L vedem pe Dumnezeu în noi, atunci vom trăi, cu siguranță, altfel, la un alt nivel. E un sentiment extraordinar să iei sufletul altuia în brațe, e o chestie minunată să te simți bine în prezența celui de lângă tine. Și-atunci când îți e greu, să știi că este cineva care să îți fie alături…
Dumnezeu ne trimite oameni minunați atunci când avem nevoie de ei. Nu cred că este necesar să ne facem griji pentru ceea ce Hristos poate și va rezolva foarte ușor. Să Îl lăsăm să se ocupe de noi, de sufletul nostru, de neputințele noastre, de tot ceea ce ne doare. Și da, El poate și știe perfect ce trebuie să facă! Nu veți rămâne în neputință și întristare dacă aveți nădejde.
Hristos ne vrea binele, ne vrea un bine pe care noi nu prea-l înțelegem acum, dar pe care trebuie să ni-l însușim. Și atunci când îl vom înțelege, vom fi liniștiți. Vom fi atât de liniștiți încât vom avea puterea să îl bucurăm și pe cel de lângă noi, vom putea să îi luăm sufletul în brațe și să ne trăim viața așa cum este ea, etapă spre viața veșnică…
Și-n această etapă, unul din cele mai importante lucruri pe care trebuie să le avem în vedere este și conștientizarea stării noastre și prețuirea vieții pe care o avem/prețuirea persoanei pe care o ținem de mână. Unde nu există prețuire lucrurile nu merg deloc bine…
