Dumnezeu este totul, sa stiti. Banii se pierd, oamenii te uita si pleaca, dar Dumnezeu ramane mereu langa tine…

Publicitate

“Iubirea înseamnă a fi doi și a nu fi decât unul. Un bărbat și o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Hugo

Urcam un munte pe sub un soare rotat si fiecare treapta spre biserica din lemn era ca un foc de vise pierdut pe sub nori.

M-am asezat pe o piatra si am vazut un inger inalt sub un brad. Era alb, garbovit si statea privindu-ma fix, mirat ce cauta acea fata pe sub muntii cei rosii din Piatra arsa.

Il caut pe Dumnezeu, i-am spus in gand. Cum sa-l gasesc?

A plecat garbovit pe poteca, printre stejarii inalti, si m-am luat dupa el, printre ciuperci si saruturi de fluture alb. Unde este Dumnezeu, il tot intrebam in gand? Si ma tineam dupa el pe poteci neumblate, l-am pierdut intr-o poiana cu iarba inalta.

Era o liniste de vise tarzii ca dupa un somn de vara in podul uitat al bunicii in fan, ca dupa o furtuna care rastoarna copaci si a inteles ca Fumnezeu e lumina si soare inalt! Ca Dumnezeu este peste tot, este sus, este jos pe pamant, este iarba si flori si Dumnezeu e in noi!

Si Dumnezeul din noi se face pamant si lumina si vis si ne poarta spre nori in carute trase de zimbrii cei albi si cei mandri. Am inteles ca Dumnezeu ne face ploaie albastra si ne inalta peste campuri cu macii cei rosii pocnind de iubire.

Am stiut ca Dumnezeu te tine de mana la margini de prapastii adanci. I-am multumit ingerului batran ca si pamantul si m-am trezit din vis pe perna cea alba. Mi s-a parut ca vad macul cel rosu din padurea uitata de timp, mirosea in camera a mir si soarele stralucea vesel la fereastra.

Era o zi ca rugaciunea Tatal nostru, atat de frumoasa, ziua in care sufletul meu l-a iubit cu adevarat pe Dumnezeu, cautandu-l prin vise adanci ca si marea albastra.

Dumnezeu este totul, sa stiti. Banii se pierd, oamenii te uita si pleaca, dar Dumnezeu ramane mereu langa tine. Si simti fericirea sub bolte de trandafiri roz in fata unui bol plin de socata, sub teii cei grei, avand langa tine un caine si deasupra pe Dumnezeu.

Publicitate

Priveste cu atentie in jurul tau! Iubirea este acolo unde te astepti mai putin!

Ne regasim adesea in situatii i acre cautam iubirea cu orice pret. Vrem sa o simtim, sa o avem, sa fie anoastra si nimeni sa nu ne-o mai ia. Dar exact atunci cand credem ca avem cea mai mare nevoie de iubire si o cautam si in gaura de sarpe, pare sa se ascunda de noi, iar simtuirle noastre parca dispar.

O vorba din popor spune ca toate lucrurile se intampla la timpul lor si ca iubirea vine atunci cand nu o mai cauti. Noi iti spunem ca iubirea este peste tot, trebuie doar sa iti deschizi inima si sa iti doresti sa vezi iubirea asa cum este ea.

Iata cateva dovezi frumoase:

“A iubi inseamna ceva, restul nu e nimic.” – Alfred de Musset

“Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive.” – Anatole France

“Dragostea nu cunoaste legi”. – Boethius

“O iubire care nu este eterna nu este nimic”. – Camil Petrescu

“Dragostea e ca randunelele, poarta noroc casei unde se aciuaza”. – Emil Zola

“Dragostea este daruire deplina”. – Fanus Neagu

“Dragostea e un parfum usor, e o melodie in surdina, e un prilej ideal sub valul cetei”. – Gala Galaction

“Iubirea este arhitectul universului”. – Hesiod

“Putem sa invatam sa iubim, doar iubind”. – Iris Murdoch

“Nu conteaza atat de mult ceea ce faci, ci cata dragoste pui in ceea ce faci”. – Maica Tereza

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Pilde

Se spune ca Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidențe.

Publicitate

– Nu toată lumea are parte în viaţa aceasta de iubiri extraordinare. E vină noastră? Ţine de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidenţe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ţine de voia Domnului. Dar felul în care reacţionăm noi la întâlnirea respectivă ţine de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu să fac din relaţia asta? Ce trebuie eu să înţeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea.

Dacă Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu e emoţie, e o putere. Dumnezeu nu e trup şi totuşi se defineşte pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, şi componenta asta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea.

Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată şi lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înşine, şi atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă către sine, în loc să fie liberă şi să nu ceară nimic în schimb.

– Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?

– Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a încerca să-l trăieşti pe celălalt, să-l înţelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat.

Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi înşine uneori e dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.

Publicitate

– Ar trebui atunci să cultivăm toleranţa în dragoste?

– Ar trebui să facem exerciţiul alterităţii, nu al toleranţei. Toleranţa e un fel de îngăduinţă faţă de ceva ce ţie nu-ţi convine, presupui că celălalt are nişte defecte pe care tu, din mărinimie, le treci cu vederea. Adică toleranţa presupune mândria. Or, într-o relaţie de iubire tu nu ai dreptul să consideri felul tău de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie să ceri celuilalt să se schimbe, trebuie să-ţi ceri ţie să-l suporţi pe celălalt.

În iubire, nu trebuie să te preocupe binele tău, ci trebuie să te pui pe tine în slujba celuilalt, preocuparea ta să fie devenirea lui. Scopul lui nu e să te înfrumuseţeze pe tine, să te facă să te simţi mai frumos şi mai bun. Iubirea trăită drept schimbă oricum lucrurile în bine. Faptul că mă dăruiesc total, că mă arăt jertfitor îl face şi pe celălalt să se corecteze, să se simtă, îl schimbă în bine. Părintele Teofil Părăian spunea că dragostea niciodată nu calculează şi dragostea totdeauna calculează.

Cum vine asta? Păi, niciodată nu calculează ce dăruieşte, ca să-i atragă atenţia celuilalt uite, câte am făcut pentru tine, acum da-mi şi tu la fel. Şi în acelaşi timp calculează mereu cât primeşte, ca să poată da mai mult. Asta e iubirea adevărată.

– Câteodată, oricâte ai face pentru celălalt, el rămâne indiferent şi nu-ţi întoarce nici o fărâmă de dragoste. Cum ştii care e omul pentru care merită să dai tot?

– În ordinea firească, important e să nu te implici într-o relaţie până nu eşti sigur de ea. Potenţialul de afecţiune, de iubire, trebuie păstrat până găseşti o persoană cu care te potriveşti cu adevărat, cu care să ai în primul rând o potrivire sufletească, nu trupească. Apoi, un om de calitate, dacă a întâlnit un alt om de calitate şi se jertfeşte până la capăt, reuşeşte să-l învingă pe celălalt prin iubire, chiar dacă celălalt iubeşte mai puţin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate să salveze iubirea celuilalt.

Am cunoscut multe recuperări miraculoase de relaţii care erau în pragul eşecului şi au ajuns chiar mai puternice şi mai profunde că înainte. Oamenii trebuie să înveţe să aprecieze crizele. Întrebarea mai are însă şi o capcană. Dacă te opreşti la om, rişti să pierzi tot. Dacă îl ai în minte mereu şi pe Dumnezeu, găseşti în jur suficiente persoane care să merite să dai tot, fără să-ţi mai fie teamă că ai putea pierde. Nici un om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet