Dumnezeu este cu mine la fiecare pas, îl port în suflet și în gând oriunde mă duc

Dumnezeu este cu mine la fiecare pas, îl port în suflet și în gând oriunde mă duc

Publicat de Larisa Moldovan pe 6 October 2020 in PildeSpiritualitate

Veni o furtună puternică şi Domnul Dumnezeu permise ca râurile să iasă din matcă. Peste tot se zicea că ţara este sub apă. Printre cei cărora apa le-a inundat casele era şi un ţăran temător de Dumnezeu. Când apa pătrunse în bucătărie se mută cu familia sa la etajul casei. Când el şi familia priviră pe fereastră, au văzut o barcă ce trecea prin faţa lor. Echipajul făcu din mână şi striga:

– Veniţi ! Vă vom duce în siguranţă !

Dar ţăranul temător de Dumnezeu răspunse:

– Dumnezeu ne va salva.

Apa crescu mai mult. Se urcă până la etajul superior şi ţăranul cu toţi ai săi au trebuit să se mute la mansardă. Din nou veni o barcă şi oamenii din ea au strigat către ţăran să vină la bord. Dar ţăranul răspunse la fel:

– Lăsaţi, Dumnezeu ne va ajuta. Dar apa urca şi mai mult. Ţăranul cu ai săi au trebuit să stea pe acoperiş şi să se ţină de horn. Apa le spăla picioarele. Atunci veni barca pentru a treia oară şi oamenii au vrut să le dea o mână de ajutor. Dar ţăranul temător de Dumnezeu, în încrederea sa de nezdruncinat în Domnul, refuză acest ajutor:

– Domnul ne va salva din acest mare impas, strigă încă o dată ţăranul. Atunci veniră valuri puternice şi luară acoperişul pe sus şi duseră la vale pe toţi din familie.

Ţăranul muri, iar sufletul său fu luat de îngeri pentru a fi dus să se închine în fața lui Dumnezeu. Sufletul țăranului intră decepţionat la tronul celui Preaînalt şi-i spuse lui Dumnezeu:

– Ce ne-ai promis şi ce ai făcut ? De ce n-ai venit în ajutorul meu şi al celor ai mei, când ne aflam în cea mai mare strâmtorare ?

Dumnezeu îi spuse calm:

– Astă-seară ţi-am trimis de trei ori o barcă…



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!