La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, părinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.
Morala – “Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou”.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Doamne, vorbeste-mi!
Omul a şoptit:
Doamne, vorbeşte-mi!
Şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit.
Aşa că omul a strigat: Doamne vorbeşte-mi!
Şi bubuitul tunetului a răsunat de la o margine a cerului la cealaltă, dar omul nu a ascultat.
Omul a privit în jurul său şi a spus: Dumnezeule, dă-mi voie să Te văd!
Şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul nu a observat-o.
Şi omul a strigat: Doamne, arată-mi o minune!
Şi o viaţă s-a născut, dar omul nu a ştiut.
Aşa că omul a strigat în disperare: Doamne, atinge-mă ca să ştiu că eşti aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat şi l-a atins pe om. Însă omul a dat cu mâna alungând fluturele, şi şi-a văzut mai departe de drum…
Nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti în felul în care o aştepţi!
Cerul ne vorbeste…suntem noi capabili sa ii intelegem cuvintele?
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
