De ce ajungem la certuri intr-o relatie

Publicitate

Orice specialist, orice carte, revistă, site, chiar orice amic care aude despre probleme în cuplu va aduce în discuţie comunicarea dintre parteneri. Pentru că adevărul este că o comunicare deschisă, eficientă, empatică este cheia oricărei relaţii de succes. Este, în acelaşi timp, dificil să menţinem deschisă poarta spre comunicare şi să evităm unele greşeli, conştiente sau mai degrabă nu.

Fiecare are un anumit stil de comunicare, un pattern, de obicei influenţat în mare parte de familia sa de origine. Evident că se întâmplă ca doi parteneri de relaţie să aibă stiluri diferite şi de aici conflictele, evitarea discuţiilor „serioase” şi impresia că celălalt nu te înţelege. Acest blocaj poate fi trecut dacă cei doi ajung să se cunoască destul de bine şi dacă depun un efort să înţeleagă stilul fiecăruia. Dar există şi anumite greşeli pe care le face oricine atunci când încearcă să comunice, greşeli de care este bine să devenim conştienţi.

Top 10 greşeli în comunicarea dintre partenerii relaţiei de cuplu:

♥ Evitarea. Atât atunci când este vorba despre întrebări dificile, sensibile venite de la partener, cât şi atunci când pur şi simplu nu ai chef de o conversaţie, poate că tinzi să eviţi aceasta, prefăcându-te foarte preocupat de altceva, foarte somnoros, sau încercând să-i distragi atenţia celuilalt spre altceva. Greşeala? Astfel îţi convingi partenerul de lipsa ta de interes şi de empatie – dacă el sau ea vine la tine cu o întrebare, o problemă, iar tu îl/o ignori, cum ai dori să pari un partener implicat?

♥ Presupunerile. Mai ales în relaţia de cuplu, tinzi să faci presupuneri, să crezi că ştii deja ce gândeşte, ce simte, ce vrea celălalt, fără să îl/o mai întrebi. Greşeală: oricât de bine îţi cunoşti sau crezi că îţi cunoşti partenerul, mereu arată că te interesează ceea ce are el/ea de spus! Replica: „am luat de la sine înţeles că şi tu vrei la fel ca mine” nu ajută comunicarea!

♥ Criticile. Sigur, câteodată trebuie şi e chiar bine să îi spui ceea ce te deranjează – altfel, cum să ştie că ceva nu îţi convine? Dar ai mare grijă la modul în care critici: multe critici tind să fie mai degrabă distructive; mai exact, celălalt aude doar că nu face ceva bine, că nu este bun la ceva etc.. Mai important este să audă de la tine ceea ce face bine şi ceea ce ai dori să facă altfel, nu să critici mereu defectele şi greşelile sale.

♥ Lipsa de empatie. Ştii replica: „nu mă deranjează ceea ce ai spus, ci felul în care ai spus-o”? Sigur o ştii! Aceasta deoarece chiar şi atunci când mesajul nostru se vrea paşnic şi calm, modul în care îl transmitem influenţează ce înţelege celălalt. Aşadar, sarcasmul sau iritarea de abia reţinută transformă complet mesajul.

Publicitate

♥ Bârfa despre partener. Ai obiceiul ca, atunci când te-a deranjat sau enervat ceva, să te plângi de partenerul tău de cuplu prietenilor, nu lui/ei? Ce fel de mesaj transmiţi astfel? „Nu vorbesc cu tine despre ce m-a deranjat, aştept o bârfă bună cu prietenii mei”? Puţini oameni suportă ideea că ceea ce se petrece în intimitate ajunge la ceilalţi, în loc să fie discutat tot în intimitate.

♥ Cuvântul încălcat. Ai tendinţa să promiţi lucruri şi apoi să nu te ţii de cuvânt? Exagerezi diverse lucruri pentru ca apoi să te răzgândeşti, scuzându-te că erai dus de val când le-ai spus? Nimic nu afectează mai mult încrederea decât încălcarea cuvântului dat. Mai bine nu promiţi nimic, decât să ştii că s-ar putea să încalci promisiunea făcută fiinţei iubite.

♥ Discuţii serioase când celălalt este ocupat. Poate că simţi că o conversaţie nu poate fi amânată. Dar mai ales când este vorba despre discuţii dificile sau sensibile, trebuie să vezi dacă partenerul tău de cuplu are starea necesară; dacă este ocupat, obosit sau deja nervos debutul unei discuţii nu aduce nimic bun. Sigur, dacă nu găseşti niciodată acel „moment potrivit”, măcar ai grijă să nu întrerupi ceva important…

♥ Predica. Chiar dacă crezi că partenerul de cuplu se poartă ca un copil, nu te purta cu el/ea de parcă ar fi un copil! Evită să fii condescendent şi să îi ţii predici şi lecţii de viaţă ca şi cum tu ştii tot mai bine şi el/ea nu s-ar descurca fără preţiosul tău ajutor. Sfaturile sunt bune, dar atunci când sunt cerute sau când le oferi ca fiind doar propria ta opinie, nu ca fiind singura soluţie!

♥ Întreruperile. Tu nu prea ai avea o impresie bună dacă ai fi întrerupt când încerci să comunici ceva, nu? E tentant adesea să îl întrerupi pe celălalt (pentru că nu are dreptate sau pentru că te temi să nu uiţi ce vrei să spui), dar pentru a fi un partener de conversaţie empatic şi eficient, trebuie să te înveţi să asculţi cu răbdare tot ceea ce are de spus celălalt… Şi aşa ajungem la o ultimă greşeală de comunicare.

♥ Nu asculţi cu adevărat. Una este să auzi, alta e să asculţi activ ceea ce ţi se transmite. Trebuie să te asiguri că nu-ţi pierzi interesul şi că chiar înţelegi cu adevărat ceea ce ţi se spune; dacă este nevoie, cere să ţi se mai spună odată, aceasta arată că chiar vrei să pricepi. Dacă te mulţumeşti să auzi în mare mesajul şi apoi doar aştepţi nerăbdător rândul tău să vorbeşti, nimic nu poate garanta o comunicare eficientă!

Publicitate
Alte Articole
Relatii
Sfaturi

Cum trebuie sa se comporte un barbat adevarat din ziua de astazi

Publicitate

“Nu putem direcționa vântul, dar putem ajusta pânzele.” – Autor necunoscut

Cum ar trebui sa se comporte un barbat in societatea actuala pentru a putea fi considerat un gentleman?

Asadar, doamnelor… cum ar trebui sa se comporte un barbat in societatea actuala pentru a putea fi considerat un gentleman? Cele 30 de reguli ale gentlemanului modern propuse de Patrick Tillard au facut inconjurul internetului si au fost preluate de multe publicatii. Sunteti de acord cu ele? Ce alte reguli ati adauga/ scoate?

Patrick Tillard: Cum ar trebui sa se comporte un gentleman modern? 30 de reguli de viata

1. Nu isi imparte niciodata nota de plata la doi.

2. Nu urmareste sa o cucereasca pe sotia (prietena) vreunuia dintre prietenii sai.

3. Stie sa pastreze un secret care i-a fost inmanat cu incredere.

4. Invata mestesugul de a conversa, chiar si nimicuri.

5. Nu anuleaza niciodata in ultimul moment. Stie ca este o modalitate sigura de a nu mai fi invitat si data viitoare.

6. Nu intarzie niciodata – cu exceptia cazului in care are o scuza buna. Dar poate ca nici atunci.

7. Se foloseste de esec ca de un impuls pentru a incerca in continuare.

8. Isi aminteste intotdeauna de bunele maniere – deschide usa cuiva, ii ofera locul sau etc.

9. Este interesant si interesant – este omul langa care oamenii vor sa fie asezati la petreceri.

10. Isi cunoaste limita de alcool si o respecta.

11. Stie ca este mai bine sa fie iubit si urat decat placut de toata lumea.

12. Evita mania fara motiv – greva la metrou nu este unul din ele.

13. Nu se prezinta la o petrecere, in casa unui prieten sau la o cina cu mana goala.

Publicitate

14. Stie cand sa dea bacsis.

15. Face el intotdeauna primul pas.

16. Stie cand a gresit si cand sa spuna “imi pare rau.”

17. Intelege ca a fi un gentleman nu este demodat.

18. Spune des „multumesc”. Stie cat de mult conteaza. Si foloseste biletele de multumire scrise de mana.

19. A renuntat la aroganta din adolescenta.

20. Le da tuturor o sansa – indiferent de cat de mica.

21. Alege cartile in locul televizorului.

22. Nu tanjeste sa fie in centrul atentiei.

23. Isi asuma riscuri din cand in cand si iese afara din zona de confort. Regretul este un lucru neplacut.

24. Este spontan.

25. Invata sa se relaxeze si sa lase sa plece – viata este prea scurta doar ca sa faci naveta, sa muncesti, sa mananci si sa dormi.

26. Infrunta plictiseala facand o schimbare.

27. Este sigur pe el, insa accepta ajutorul cand are nevoie de el.

28. Accepta un compliment la fel de bine cum poate sa il ofere.

29. Este atent la ceea ce mananca, la modul in care se imbraca si este mandru de felul in care se comporta.

30. Calatoreste ori de cate ori este posibil. Isi urrmeaza pasiunile si nu isi refuza placeri nevinovate.

“Atunci când ai încredere în tine nu ai nevoie să convingi pe nimeni de nimic. Atunci când eşti mulţumit de tine nu ai nevoie de aprobarea altora. Atunci când te accepţi aşa cum eşti, întreaga lume te va vedea şi te va accepta.” – Laozi

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Personalitate