Cum sa-ti incepi ziua pentru a scapa de maniile din suflet. Dumnezeu stie de ce avem nevoie

Cum sa-ti incepi ziua pentru a scapa de maniile din suflet. Dumnezeu stie de ce avem nevoie

Publicat de Larisa Moldovan pe 24 January 2020 in De Suflet

Începe ziua aceasta cu un duh iertător. Iartă-i chiar şi pe cei care nu îţi cer iertare. Poate au fost multe zilele în care ai fiert de mânie din cauza unui cuvânt sau a unei fapte aruncate în viaţa ta de o persoană neatentă sau indiferentă.

Poate ai pierdut multe ore valoroase imaginându-ţi revanşa sau confruntarea… dar acum oferă în tăcere iertarea ta, o dată pentru totdeauna, chiar şi celor care cred că nu au nevoie de ea.

Prin iertare, nu mai eşti consumat de gânduri nepotrivite. Renunţă la amărăciunea ta. Astfel, vei fi din nou mulţumit în sufletul tău şi util celor din jur.

Începe ziua aceasta cu o atitudine iertătoare. Iartă-i pe cei care te critică pe nedrept.

Nu uita: sclavia de orice natură este rea, iar cel care trăieşte după părerile celorlalţi este un sclav. Tu nu eşti un sclav! Alege-ţi adevăratul Conducător.

Trebuie să ştii că si critica face parte din preţul plătit pentru curajul de a trece dincolo de mediocritate.

Iartă-te şi pe tine însuţi! Poate, timp de mai mulţi ani, cel mai mare duşman al tău ai fost chiar tu însuţi.

Fiecare greşeală, fiecare calcul greşit, fiecare poticnire ai derulat-o de mai multe ori în mintea ta. Fiecare promisiune, fiecare zi risipită, fiecare obiectiv neatins întemeiază dezgustul pe care îl simţi pentru lipsa realizărilor din viaţa ta…

Conştientizează azi că este imposibil să lupţi cu un duşman care locuieşte în capul tău.

Dar iertându-te pe tine, elimini toate îndoielile, frica şi frustrarea care ţi-au menţinut trecutul în prezent. Dacă alegi să ai această atitudine iertătoare, de astăzi, istoria personală nu-ţi va mai controla destinul.

Viaţa ta tocmai acum începe!

(Darul pelerinului-Andy Andrews)

Dumnezeu stie de ce avem nevoie

Dumnezeu stie de ce avem nevoie

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi ia durerea.

Dumnezeu a zis:

„Nu. Nu eu trebuie să ţi-o iau, ci tu trebuie să o părăseşti!”

I-am cerut lui Dumnezeu să-l facă sănătos pe copilul meu care era paralitic.

Dumnezeu mi-a zis:

„Nu. Spiritul este complet, corpul este doar ceva temporar!”

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea răbdare.

Dumnezeu mi-a zis:

„Nu. Răbdarea apare în urma necazurilor, nu se oferă, se câştigă!”

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea fericire.

Dumnezeu mi-a zis:

„Nu. Iţi dau binecuvântare. Tu hotărăşti dacă vrei să fii fericit!”

I-am cerut lui Dumnezeu să mă elibereze de suferinţă.

Dumnezeu mi-a zis:

„Nu. Suferinţele te îndepărtează de ambiţiile lumii şi te apropie de mine!”

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să fiu mai bun.

Dumnezeu mi-a zis:

„Nu. Trebuie să creşti tu singur şi eu te voi lăstări ca să faci fructe!”

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea toate lucrurile de care să mă bucur în viaţă.

Dumnezeu mi-a zis:

„Nu. Îţi dau viaţă ca să te bucuri de toate lucrurile!”.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe ceilalţi cu aceeaşi dragoste cu care mă iubeşte El pe mine.

Dumnezeu mi-a zis: „Ah, în sfârşit, începi să înveţi!!!”

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

20 de reguli de viata din intelepciunea veche.

Înţelepciunea străveche indiană oferă 20 de reguli de viaţă, un cod etic din înţelepciunea plenară a unei populaţii vizionare.

Codul etic al indienilor din America de Nord ne poate inspira toate schimbările importante şi gândirea despre viaţă.

Trezeşte-te odată cu soarele şi roagă-te. Rugaţi-vă singuri. Rugaţi-vă des. Universul vă va auzi rugăciunile la un moment dat.

Fiţi toleranţi faţă de cei care şi-au pierdut calea. Ignoranţa, mânia şi gelozia provin din sufletele pierdute. Rugaţi-vă să-şi găsească din nou calea cea dreaptă.

Găseşte-te pe tine. Nu permite celorlalţi să-ţi dirijeze calea. Este doar calea ta! Restul poate merge cu tine, dar nimeni nu poate merge în faţa ta.

Fii atent la oaspeţii din casa ta. Oferă-le cele mai bune mâncăruri, patul cel mai bun, fii corect şi atent cu ei.

Nu luaţi ceea ce nu vă aparţine, indiferent dacă este vorba de comunitate, natură sau cultură. Nu meriţi ceva dacă nu l-ai câştigat. Nu este al tău.

Respectaţi tot ce este pe Pământ: oamenii, animalele şi plantele.

Respectaţi părerea celorlalţi, dorinţele şi cuvintele lor. Nu-i întrerupeţi niciodată pe ceilalţi în timp ce vorbesc, nu îi contraziceţi, nu râdeţi de ei. Fiecare trebuie să aibă dreptul la opinia personală.

Nu vorbiţi niciodată de rău alte persoane. Energia negativă pe care o trimiteţi va reveni de trei ori mai puternică.

Toţi oamenii fac greşeli. Fiecare greşeală poate fi iertată.

Gândurile negative creează boala minţii, a corpului şi a spiritului. Practicaţi optimismul.

Natura nu este a noastră, ea face parte din noi. Natura este parte a familiei noastre globale.

Copiii sunt viitorul. Plantează iubire în inimile lor, creşte-i cu înţelepciune şi învaţă-i despre viaţă. În timp ce cresc, oferiţi-le spaţiul de care au nevoie.

Evitaţi să provocaţi suferita în inimile oamenilor. Durerea se va întoarce la tine.

Fii mereu cinstit.

Menţine-ţi echilibrul. Mental, spiritual, emoţional şi corporal. „Eu“ trebuie să fie puternic, curat şi sănătos. Invită-ţi corpul să-şi revigoreze mintea. Creşte-ţi spiritualitatea pentru a-ţi vindeca rănile emoţionale.

Decideţi conştient ce veţi fi şi cum veţi fi, cum veţi acţiona şi veţi sta în spatele acţiunilor voastre. Fii responsabil de propriile acţiuni.

Respectaţi intimitatea şi spaţiul personal al altora. Nu interfera în trăirile altora, mai ales nu în spaţiul sacru şi spiritual. Este interzis,

Fii sigur pe tine. Nu puteţi să aveţi grijă şi să îi ajutaţi pe ceilalţi dacă nu vă îngrijiţi şi dacă nu vă ajutaţi pe voi mai întâi.

Respectaţi convingerile religioase ale altora. Nu îi forţaţi pe alţii să creadă în religia voastră.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!