Cele 4 anotimpuri din sufletul tau, care iti influenteaza starea!

“Oamenii găsesc noi soluţii, organismele sociale sunt capabile de auto-corecţii, natura nu se opreşte să se adapteze la nou, şi întregul proces de descoperire ştiinţifică sau creaţie artistică se bazează cu precizie pe pasul făcut dintr-un cadru vechi într-unul nou”. Paul Watzlawick – Change Eşti interesat(ă) să creşti nivelul actual al conştiinţei tale? Te-ar tenta să creşti calitatea conştiinţei tale? Cu toţii ştim deja că oamenii găsesc noi soluţii, că organismele sociale sunt capabile de auto-corecţii, că natura nu s-a oprit din a se adapta la nou şi că întregul proces de descoperire ştiinţifică şi de creaţie artistică se bazează pe pasul făcut înapoi, dintr-un cadru vechi într-unul nou. Cu alte cuvinte, ştim deja despre abilitatea de a face pasul înapoi. Ştiu că eşti interesat/ă de creşterea nivelului actual al conştiinţei tale ca şi de creşterea calităţii acesteia, pentru că deja faci asta, şi deja vorbeşti despre asta, sau auzi vorbindu-se despre asta tot timpul. De câte ori nu am auzit astfel de fraze? “Eşti prea aproape, e nevoie sa faci un pas înapoi.” “La început, sarcina era mult prea în faţa mea. Aşa că am facut pasul înapoi şi am obţinut perspectiva de care aveam nevoie. Şi am reuşit să-i fac faţă”. Pasul înapoi este abilitatea neuro-psihologică echivalentă cu excelenţa. Ce este un pas înapoi? Imaginează-ţi că ai faţa apăsată atât de tare de un perete, încât buzele tale sărută zidul. Neplăcut, nu-i aşa? Nu numai că are gust rău, dar nici nu poţi să vezi prea multe, nu ? Şi ce clădire mai e şi asta ? E o clădire de birouri, un zgârie-nori, casa ta, sau un zid care împrejmuieşte o grădină ? Păi dacă eşti aşa de aproape, nici n-ai cum să-ţi dai un răspuns. Ca să afli, fă un pas înapoi. Aha… deci e o clădire de birouri. Şi poţi să spui cât de înaltă e, aşa cum stai la un metru distanţă? Nu. Atunci… fă încă un pas înapoi. Acum, de la câţiva metri distanţă, poţi spune că e chiar înaltă, poate de 10 etaje. Şi doar când eşti la câteva zeci de metri distanţă poţi spune cum este. Şi mai mult, de la câteva sute de metri depărtare poţi vedea întregul context al panoramei oraşului. Din punct de vedere fizic, când faci un pas înapoi, poţi să vezi mai mult din ceea ce e în faţa ta. Poţi să vezi “tabloul complet” şi poţi să vezi şi contextul. Dacă acest lucru este valabil în cazul percepţiilor vizuale, de moment, este şi mai adevărat în cazul percepţiilor tale mentale, emoţionale şi conceptuale. Când faci pasul înapoi, obţii o vedere extinsă, lărgită şi mai expansivă a lucrurilor. Îţi lărgeşti orizontul mental. Când faci pasul înapoi de la un gând, un sentiment, un răspuns fiziologic, o expresie de limbaj, un comportament sau o experienţă, eşti potenţat(ă) în a gândi-simţi-răspunde la el, despre el, şi în relaţie cu el. Aceasta înseamnă a deveni “meta”. A fi meta cu sau faţă de o situaţie, creează o meta-relaţie cu aceasta. In acest fel se creează meta-situaţii, meta-cadre şi niveluri meta-psihologice. Când păşeşti înapoi sau în sus într-o meta-conştienţă, te foloseşti de reflexivitate, conştiinta ta de sine reflexivă, care este “cel mai unic” aspect al conştiinţei tale. Astfel, ţi se permite să transcenzi propriul tău mod de a gândi, trăi şi răspunde. Ţi se permite să te muţi la o meta-relaţie cu experienţele tale anterioare şi să le incluzi într-un alt nivel, mai evoluat contextual. Aceasta este structura limbajului, a reîncadrării contextuale, a liniilor mentale, a hipnozei, a persuasiunii, a rezonanţei interumane şi a matricei minţii tale şi la fel şi a minţii noastre, a tuturor. De ce este important pasul înapoi ? Există numeroase beneficii şi valori pentru magia şi puterea pasului înapoi. Beneficiile cruciale ar putea fi : • ai perspectiva extinsă; • resimţi prezenţa ta pe deplin conştientă ; • conştientizezi meta-cadrele unei experienţe; • ai un simţ lărgit al alegerii şi opţiunilor; • complexitatea e simplificată ; • câştigi un simţ al puterii de a trece la acţiuni utile; • sesizezi claritatea conţinutului şi distinctivitatea proceselor mentale; • îţi exersezi abilitatea de a fi un controlor de calitate al percepţiilor, emoţiilor şi gândurilor tale. O perspectivă extinsă şi expansivă Pasul înapoi te ajută să nu fi prins(ă) în detalii sau sedus(ă) într-un tunel al viziunii restrânse asupra lucrurilor. Un pas înapoi psihologic este ca şi cum ai ridica o movilă sub picioarele tale, ca să obţii o viziune mai extinsă decât este posibil, în timp ce eşti prins(ă) în ceaţa acţiunilor la care participi. Imaginează-ţi o ciocnire armată de secol XV între două armate aflate în conflict. Dacă eşti în mijlocul conflictului, te vei concentra asupra a ceea ce se află şi se desfăşoară în imediata ta vecinătate. Participi la lupta umăr la umăr. Perspectiva ta se năruie în faţa ameninţării iminente a sabiei inamicului. Acum imaginează-ţi că faci pasul înapoi din acea acţiune. Imaginează-ţi cum trăieşti schimbarea. Fă pasul înapoi sau în sus, câteva sute de metri depărtare faţă de câmpul de luptă. Şi observă cât de larg este orizontul din acest punct. Observă cum perspectiva ta se extinde odată cu pasul înapoi din luptă şi e de acelaşi nivel cu cea aflată în vizorul generalului. Acum poţi vedea bătălia pe larg şi poţi fi capabil(ă) să vezi de deasupra ce se întâmplă şi care sunt punctele tari şi cele slabe ale fiecărei armate. Şi dacă o să continui să faci pasul înapoi şi ai să te îndepărtezi şi mai mult de movilă, viziunea ta asupra întregului va continua să se extindă. Vei păşi în vederea ta de ansamblu, acolo unde eşti capabil(ă) să recunoşti cum întregul sistem de componente interactive funcţionează şi vei avea sentimentul a ceea ce urmează să se întâmple. Aceasta este puterea pasului înapoi. Mental şi emoţional, când faci pasul înapoi de pe prima poziţie, păşeşti în afara cadrului de a fi actor în filmul minţii tale. Acest lucru îţi permite să păşeşti în poziţia secundă a altei persoane din film, poţi chiar să păşeşti în afară complet, şi să iei locul regizorului filmului. Să-l creezi mai departe aşa cum vrei tu. In această zonă, în care te poartă pasul înapoi, găseşti mare parte din magia minţii tale. Este zona de lucru cea mai potrivită pentru alegeri, putere, flexibilitate, este zona în care capeţi înţelepciune. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Viata urca. Urcam odata cu ea. Viata coboara. Coboram odata cu ea. Viata se ridica de unde a picat. Ne ridicam iar. Viata misca. Ne miscam odata cu ea. Viata este energie. Viata este unicitate. Viata nu te judeca. Nu o judeca la randul tau.

Viata este o continua miscare si un ciclu continuu de energie, spun inteleptii chinezi. Ea cere implicare. Iti impune sa nu stai la marginea ei, ci sa te prinzi in jocul ei. Viata cere sa fie vazuta asa cum este ea, cu urcusurile si coborasurile ei. Viata este toate acestea laolalta. Si iti cere pur si simplu sa te lasi purtata de fluxul ei.

Chinezii percep viata intr-un mod special. In interiorul fiecaruia dintre noi se desfasoara chiar acum un anotimp. Fiecare isi traieste propriul anotimp interior. Unii dintre noi se afla in primavara. Altii in vara. Altii in toamna. Altii in iarna. Miscarile de energie au loc in viata fiecaruia dintre noi chiar acum, chiar in acest moment, in timp ce privim pe fereasta, in timp ce ne facem planuri de viata. Viata este un ciclu perpetuu, iar daca te uiti atent in interiorul tau poti observa cand s-a incheiat un anotimp si cand a inceput un altul.

In unele anotimpuri suntem mai radianti si mai luminosi, in altele nu ne simtim atat de confortabil si am dori sa se termine cat mai repede. Se poate intampla sa experimentam anotimpuri diferite de ale celor din jurul nostru. Nu este nimic gresit in acest lucru. Trebuie insa sa nu ramanem aici pentru prea mult timp, sa ramanem prinsi intr-un singur anotimp sau sa ne inchidem fata de o persoana doar pentru ca se afla intr-un anotimp diferit de al nostru. Trebuie sa traim fiecare etapa a vietii firesc, din toata inima pentru ca sa permitem venirea altuia.

Daca ne agatam de un anotimp trecut riscam sa ramanem in umbra lui si riscam sa-l ignoram pe cel prezent. “Trebuie sa primim aceste daruri fara sa judecam. Pentru ca intotdeauna ne miscam, ca oricine altcineva din acest univers, intr-un dans intre nastere si moarte”, spune Robert Duggan (specialist in acupunctura si medicina chinezeasca) intr-un articol publicat pe Healthy.net . De ce sa nu ne bucuram atunci de anotimpul de astazi stiind ca maine poate ne vom misca in altul, iar apoi in altul si ulterior in altul si tot asa?

Nu intelem natura si miscarea ei si nici nu ne trece prin cap ca aceleasi schimbari si transformari care au loc in ea au loc si in interiorul nostru. Ne impotrivim anotimpurilor naturii si opunem rezistenta uneori si in fata celor umane. “Avem tendinta de a rezista naturii si chiar de a lupta impotriva ciclurilor naturii. Vara ne este prea cald si ne dorim sa fie toamna. Iarna ne este prea frig si ne dorim sa fie primavara. Aceasta neliniste reprezinta un nivel mai profund de disconfort. Pentru ca fiecare sezon, fiecare ciclu, aduce la lumina aspecte ale naturii noastre umane. Iar atunci cand rezistam curgerii, devenim bolnavi, iar lumea noastra devine bolnavicioasa”, se arata pe ecomall.com, intr-un articol al specialistului Jill Henry.

IARNA INTERIOARA

Iarna este asociata in medicina chinezeasca a trupului si a spiritului cu elementul apa, dar si cu cu organul rinichilor. Anotimpul iernii reprezinta in viata noastra etapa apei, o etapa in care germinam spiritual si ideatic, o etapa in care chiar daca ne-am dori sa actionam, suntem mai mult setati asupra ideilor. In iarna interioara, miscarea energiei este descendenta. Iarna, mai mult decat in orice anotimp interior, ideile prin contur, planurile se traseaza, ne pregatim prin liniste si intelepctiune pentru a actiona in anotimpul urmator, in primavara, cu zgomot si aplomb. In iarna interioara, te asculti, te intelegi, iti reincarci puterea.

Publicitate

Cand vine iarna interioara, este important sa inveti sa iti asculti anotimpul interior, sa incerci sa te conectezi la el, sa iti permiti sa te afli in iarna pentru o perioada de timp fara sa te arunci grabit inspre altul. Oricat de mult ai fi atras de energie, este important sa iti permiti aceasta relaxare a mintii si a trupului pe care o permite doar iarna, rezumandu-ti doar potentialul si perspectivele viitoare de actionare. Daca incerci sa rezisti acestei etape si esti gata sa actionezi intr-o perioada in care nu esti pregatit sa actionezi, vei actiona cu frica si de multe ori fara succes. Probabil insa ca te intrebi cand este momentul potrivit sa treci de la iarna la primavara sau cand este momentul sa treci in etapa urmatoare. Nu este greu deloc.. Vor fi semne peste tot in jurul tau. Lumea exterioara va sustine ideile tale. La un moment dat, tocmai aceasta non-miscare va genera miscarea.

PRIMAVARA INTERIOARA

Primavara este pusa in legatura cu elementul lemn, iar lemnul la randul sau guverneaza ficatul si vezica. Atunci cand primavara interioara are loc, este bine sa fii pregatit. Acum ideile tale incep sa iasa la suprafata si sa prinda un contur concret. Esti pregatit sa-ti faci ordine in viata, sa-ti organizezi prioritatile, sa inveti, sa creezi. Ai avut timp sa cugeti asupra ideilor si acum este timpul sa actionezi, sa-i permiti energiei sa se manifeste. Cand vine primavara interiora, capeti din nou speranta realizarii planurilor tale, esti vesel, ocupat, efervescent, ai speranta. Cand vine primavara interioara te angajezi optimist in parteneriate, faci schimbari profesionale, investesti in tine si in planurile tale, revii la viata pe plan emotional si personal. Cand vine primavara simti ca este momentul potrivit pentru a recupera timpul pe care l-ai petrecut iarna in nonmiscare. Esti pregatit pentru energia maxima pe care o aduce vara.

VARA INTERIOARA

Daca ai plantat rasaduri primavara, vei primi si roadele vara. Vara reprezinta punctul culminant al anotimpurilor si este asociata cu elementul foc, focul guvernand inima, sistemul endocrin si intestinele mici. Cand vara iti bate la suflet, esti pregatit sa atingi maximum de succes si implinire. Vara ne face sa actionam, sa acumulam, sa protejam ceea ce am acumulat, sa pastram lucrurile in care am investit. In vara interioara, atingi limita superioara de efervescenta si productivitate emotionala, culegand roadele recompenselor tale.

TOAMNA INTERIOARA

Toamna este asociata elementului metal, iar acest metal este pus in legatura cu plamanii si colonul. Toamna interioara este prilejul excelent pentru a-ti asuma responsabilitatile a ceea ce ai simtit, spus, actionat sau gandit in sezoanele anterioare. Este momentul in care poti spune ca ai invatat lectiile anotimpurilor anterioare, ca ai invatat din greselile, esecurile si succesele anterioare. In toamna devenim mai preocupati de modalitatea in care tinem unii la altii si daca aceasta modalitate ne permite sa fim noi insine.

Toamna este momentul in care te aproprii mai mult de tine si cauti in interiorul tau adevarul, cunoasterea si idealurile, iar nu in exterior. In toamna vieti renunti la ceea ce ai in mod palpabil si incepi sa te gandesti si la ceea ce ai putea sa faci pentru ca lumea sa devina un loc mai bun. Atunci cand ne aflam in toamna a acceptam viata asa cum este ea si o contemplam, devenind mai conectati la tot ceea ce inseamna pamant, teluric, actiune, practic.


Publicitate


Alte Articole