Cel mai frumos articol de multumire catre Dumnezeu, ar trebui sa il citim cat mai des si sa nu uita sa multumim

Exista o zicala in filozofia budista: Suferinta=durere x rezistenta. Practic, acceptarea “durerii” (a realitatii, sau experientei, sau relatiei) cauzeaza mai putina suferinta decat zbaterea in van impotriva acesteia. Aici este lucrul interesant despre acceptare. In multe cazuri, avem o alegere. Putem fie accepta sau respinge, si mare parte a timpului petrecut respingand-o, nu schimba realitatea noastra, doar cauzeaza durere. Vorbim mult despre acceptare in terapie, dar nu intotdeauna despachetam cuvantul. Aici sunt cinci lucruri de stiut despre acceptare, si pe care s-ar putea sa nu le fi luat in considerare pana acum. 1. Acceptarea nu inseamna a placea, a vrea, a alege sau a sprijini. Nimeni nu sugereaza ca tie sa iti placa, sa vrei sau sa sprijini orice ar fi ca sa accepti (in cazul formulei precedente, “durerea”). Dar prin zbaterea impotriva durerii – prin a-i rezista sau a o respinge – noi cream o suferinta inutila. Nu inseamna ca ai ales-o sau ai aprobat-o atunci cand o accepti. Nu inseamna ca iti place anxietatea ta, ca vrei sa ai o durere cronica, sau ca ti-ai alege propriul corp, sau ca sprijini o nedreptate care ti s-a intamplat tie sau altcuiva. Mai degraba alegi sa ii permiti ca ea sa fie acolo cand nu o poti schimba in acel moment. Alegi sa iti ingadui sa fii asa cum esti, sa simti asa cum simti sau sa simti ceea ce tu ai simtit, fara a crea o rusine sau o anxietate nefolositoare. Durerea s-ar putea sa fie inca acolo, dar o parte a suferintei va fi alinata. 2. Acceptarea este un proces activ. Ea trebuie practicata. Aminteste-ti ca “a accepta” este un verb. Este un proces activ, unul care trebuie practicat constient. Rar se intampla ca intr-o zi sa alegem sa acceptam durerea noastra emotionala sau fizica, trupurile noastre, relatiile noastre dificile sau trecutul nostru, si sa nu ne mai gandim niciodata la acel lucru. Uneori poate cere efort (sau in majoritatea timpului, cel putin la inceput). Poate fi uneori frustrant. Dar, precum crearea unui loc batatorit intr-un camp plin de iarba prin parcurgerea aceleiasi carari de multe ori, de fiecare data cand practici acceptarea a ceva, creezi si intaresti trasee nervoase in creierul tau, facilitand usurinta in viitor. Practica si compasiunea fata de tine insuti impreuna cu acceptarea. Practica acceptarea provocarilor pe care le ai atunci cand practici acceptarea! Este natural sa sovai, dand inapoi sau inaintand, intre sentimente de acceptare si sentimente de rezistenta. Fa loc spectrului de experiente si observa cum criticul launtric devine tot mai tacut. 3. Acceptarea nu inseamna ca nu poti lucra la schimbarea lucrurilor.acceptarea Multi oameni cred ca acceptarea este un semn de apatie. Pasivitate. Renuntare. Abandonarea actiunii. Totusi nu acesta trebuie sa fie cazul. Acceptarea poate fi practicata impreuna cu actiunea, asa cum este baza Terapiei Acceptarii si Angajamentului/Acceptance and Commitment Therapy (ACT – in lb. eng. Acronimul inseamna “actiune”). Practicarea acceptarii nu inseamna in mod necesar ca tu nu vei fi capabil sa faci o schimbare. Tu iti poti accepta corpul si totusi sa il schimbi, iti poti accepta emotiile si poti recunoaste lipsa lor de permanenta, si iti poti accepta comportamentul intr-o zi cand ti-l poti schimba maine... ceea ce ma aduce la urmatorul punct: 4. Acceptarea nu inseamna ca asa va fi mereu. Incearca sa iti concentrezi acceptarea asupra prezentului, impreuna cu o privire deschisa si realista spre viitor. Focalizarea exagerata asupra prezentului poate fi contraproductiva, intrucat o mare parte a acceptarii implica renuntarea la dorinta ca lucrurile sa se schimbe – detasarea de speranta care, in unele cazuri, creeaza suferinta. Dar uneori imaginarea practicarii acceptarii poate parea indrazneata, coplesitoare sau imposibila, asa ca incearca sa gasesti un punct sensibil in care accepti clipa prezenta, dar nu sub pretentia ca lucrurile se vor schimba in viitor. 5. Putem practica acceptarea fata de experientele noastre, de oamenii, infatisarea, emotiile, ideile noastre, si fata de multe altele. Acceptarea poate fi practicata in toate domeniile vietii. Poti sa o exerciti fata de experienta ta curenta asupra realitatiilor pe care le ai, fata de convingerile sau ideile altora, fata de aspectul tau exterior, de emotiile tale, de sanatatea ta, fata de trecutul tau, de gandurile tale sau fata de alte persoane – pentru a da cateva exemple. Din nou, asta nu inseamna in mod necesar sa aprobi orice accepti in aceste domenii; mai degraba recunosti ca nu poti schimba natura actuala a acestui moment specific, si acceptand, controlezi anxietatea si ajuti la instalarea calmului. Te incurajez sa impartasesti modul in care acceptarea a adus beneficii in viata ta in trecut, domenii in care poate fi practicata si la care nu ne gandim intotdeauna, si strategii pe care le gasesti de ajutor pentru a o practica. Car Jung a spus “Lucrul caruia ii rezistam, persista”. Deci, daca alternativa la acceptare este rezistenta, prelungim prin aceasta rezistenta durerea noastra si cream suferinta. Ce alegi? Sursa: viataverdeviu.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să devin conştientă de mine însămi şi de prezenţa Ta. Ştiu că, în mare măsură, eu mi-am ales Calea, dar Tu m-ai ajutat să merg pe ea şi îţi mulţumesc că ai avut grijă să nu mă rătăcesc!

Îţi mulţumesc pentru florile minunate pe care mi le-ai crescut în suflet, pentru că ele mi-au atras privirile şi, astfel, nu m-au mai speriat ciulinii împrăştiaţi în jur ce păreau gata să-mi năpădească potecile. Astfel, nu m-am descurajat şi, chiar dacă, uneori, m-am mai întristat, nu m-am schimbat. Chiar dacă mi-au mai zgâriat uneori tălpile, nu mi-au atins şi sufletul, înălţat fiindu-mi de parfumul dulce şi blând al înfloririlor Tale. Îţi mulţumesc că ai grijă de ele aşa cum ai grijă de mine.

Îţi mulţumesc pentru spaţiul liniştit şi cald din interiorul meu pe care m-ai învăţat să mi-l creez şi să mi-l menţin curat şi frumos. Astfel, m-am retras acolo şi nu mi-a fost prea greu când, uneori, cerul se înnegura, când ploaia îmi părea prea rece peste umeri, ori când crivăţul îşi îndeplinea şi el menirea, bătându-mi pe la ferestre.

Îţi mulţumesc pentru că m-ai ţinut de mână şi mi-ai mângâiat inima când drumul mi s-a părut mai anevoios, că mi-ai ridicat privirile spre înălţimi ca să pot vedea mai întâi lumina cerului şi a soarelui lumii şi abia apoi noaptea şi pământurile ei, care păreau pe alocuri aride. Astfel, am putut să merg înainte cu credinţa în frumuseţea jocului, în minunea reuşitei şi în extraordinara comoară din mine pe care, pas cu pas, o adunam sau o dăruiam pe drum, după cum sfaturile Tale mă îndrumau să fiu.

Îţi mulţumesc pentru oamenii frumoşi pe care mi i-ai trimis înainte, pentru că ei mi-au dăruit zâmbete şi încredere, mi-au trezit entuziasmul şi dragul de viaţă, mi-au inspirat visele şi curajul de a le împlini. Astfel, m-am îndepărtat de aceia care ar fi putut să mă deturneze, ori să-mi lege aripile de pietrele grele şi negre în interiorul cărora sălăşluiau.

Îţi mulţumesc că mi-ai pus în faţă oglinzi care mi-au arătat cum sunt şi care m-au ajutat să nu mă îndepărtez de aceea care îmi doream să devin. Îţi mulţumesc pentru frumuseţea lor interioară, pentru bunătatea şi generozitatea lor, pentru răbdarea şi înţelegerea lor faţă de tot ceea ce au primit din mine, pentru bucuria şi recunoştinţa lor faţă de tot ceea am însemnat pentru fiecare, pentru corectitudinea şi fermitatea răspunsurilor primite, precum şi pentru neaşteptatele daruri. Îţi mulţumesc pentru liniştea lor, în care m-am privit, pentru limpezimea lor, în care m-am recunoscut, pentru strălucirea lor, de care m-am dorit învăluită.

Publicitate

Îţi mulţumesc şi pentru că mi-ai arătat, totodată, şi petele răzleţe, şi cioburile, căci m-au ajutat să înţeleg cât de atentă să fiu, câtă grijă să am, cât de dedicată să devin pentru a-mi păstra Lumina oglindită întreagă, curată şi strălucitoare. Astfel, n-am avut prea multe regrete şi nici prea multe remuşcări, nici prea mult de iertat şi nici prea mult de corectat, nu mi s-a părut nici prea greu de uitat şi nici prea mult de aşteptat.

Îţi mulţumesc că mi-ai deschis ferestrele şi uşile potrivite, că nu m-ai lăsat să bat prea mult pe la porţi închise, că mi-ai descuiat lacăte ferecate ce mi-ar fi blocat calea, că ai rupt zăgazuri şi ai desfiinţat barierele din trecătorile spre care mi-ai căzăuzit paşii, că mi-ai desfăcut aripile dincolo de colivii, că mi-ai deschis cerurile şi mi-ai arătat infinitul acela din care am plecat.

Îţi mulţumesc că mi-ai sădit în inimă dorul de Tine, dar şi pofta de viaţă, că mi-ai dăruit candoarea copilului, dar şi intuiţia adultului, că m-ai ajutat să mă accept şi să mă simt bine cu mine însămi, în solitudine sau în mijloc de mulţime, dar şi să-mi doresc desăvârşirea sufletului în trup omenesc, că m-ai trimis aici să învăţ să-mi amintesc că, în timp ce sunt Eva alături de Adam, mai presus de ea, EU SUNT.

Şi îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să uit de IUBIRE! Mi-ai sădit-o în suflet, mi-ai scris în inimă cuvintele ei, mi-ai pictat-o în cele mai frumoase culori, mi-ai deschis ochii să o văd şi inima să o primesc, m-ai învăţat că o merit, m-ai împins pe încurcatele Tale cărări, Doamne, pentru a fi îmbrăţişată în nemărginitele-i aripi. Din frumuseţea a toate câte sunt pe pământ nu aş fi văzut, poate, atât de mult dacă Tu nu ai fi reaprins în mine, mereu şi mereu, focul sacru al Iubirii, dacă nu m-ar fi mistuit dorul de ea şi dacă n-aş fi fost renăscută, de atâtea ori, în atâtea vieţi, din cenuşă, în toată splendoarea şi măreţia ei.

Dar cel mai mult îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mă adormi în fiecare seară în îmbrăţişarea lui şi pentru tot ceea ce împreună suntem, pentru tot ce nu pot cuprinde aici, în această pagină. Tu ştii ce-i în şi al sufletului meu. Mulţumesc!

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate
Viaţa noastră este plină de evenimente sincronistice, care ne fac să ne întrebăm: dacă sunt doar simple întâmplări sau sunt semne ale destinul... O parte din aceste evenimente le provocăm în mod deliberat şi constient: sunt alegerile pe care le facem de-a lungul vieţii, slujba pe care o alegem, partenerul pe care îl dorim, casa pe care o cumpărăm... însă de multe ori viaţa noastă este atinsă de hazard, când cinevă ne oferă o sansă nesperată şi ne deschide uşa către o viaţă la care nici nu am visat... Nimic nu e întâmplător. În această lume, în care existăm noi, fiecare întâlnire, fiecare cunoștință întâmplătoare își are scopul său. A 6-a Lege Universala, dintre cele 7, este Legea Cauzei si Efectului: "Orice cauza are efectul sau, orice efect are o cauza, totul se petrece conform Legii, hazardul nu este decat un nume dat unei legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale cauzalitatii insa nimic nu scapa Legii." Uneori avem nevoie de oameni pentru a ne trezi și pentru a ne ajuta să ne schimbăm cursul vieții; alteori pentru a ne încuraja și a ne aminti cine suntem cu adevărat. Iar uneori, sunt cei care îi întâlnim pentru scurt timp. Și, ironia sorții, noi nu trebuie să știm ce menire are fiecare persoană din viața noastră, însă trebuie să rămânem deschiși pentru tot ce ne oferă fiecare întâlnire. Toată viața noastră este o interacțiune. Și chiar dacă tehnologiile moderne, Internetul și rețelele de socializare încearcă să ne convingă că interacțiunea este realizată la maxim, ceva se schimbă atunci când înțelegem că ceea ce se întâmplă în viața noastră nu este întâmplător. Nu toate întâlnirile trebuie să fie lungi: uneori ele pot fi fulgerătoare. Poate cineva te-a reținut într-o ședință pentru a nu ajunge victima unui accident rutier sau pentru a-ți întâlni potențiala iubire. Uneori, Universul ne trimite oameni care ne ajută, chiar dacă ei nu vor deveni cineva importanți pentru noi. Și chiar dacă nu putem preîntâmpina aceste lucruri, noi putem să ne pregătim pentru aceste surprize. Există oameni care vin să ne trezească. Cei care vin pentru mult timp. Uneori ei sunt partenerii noștri, sufletele noastre pereche. Ei sunt cei care ne schimbă viața radical. Sunt oameni care ne ajută să înțelegem cine suntem. Pentru că uneori, pe drumul vieții, ne pierdem pe noi înșine. Prinși în rutină și grijile cotidiene, uităm cine visam să devenim când vom crește mari, uităm cine suntem cu adevărat. Și nu este vorba despre locul pentru trai sau muncă, ci de sufletul și starea noastră interioară. Și iată că sunt oameni care vin în viața noastră pentru a ne ajuta să înțelegem cine suntem și pentru ca noi să începem să fim noi înșine. Oameni care sunt importanți pentru moment. Uneori purtăm discuții banale cu oameni care i-am întâlnit la metrou sau în autobuz și pur și simplu nu putem să încetăm discuția. Sau când facem „schimb” de zâmbete cu cel care trece alături de noi pe scara rulantă. Și asta pare că este o legătură nepământească care trebuie să existe. Doar pentru faptul că cineva nu rămâne în viața noastră pentru mult timp nu înseamnă că întâlnirea cu el/ea nu are sens. Toate întâlnirile din viața noastră au sens. Sunt acele ațe invizibile care ne unesc și ne fac viața interesantă și neașteptată, pentru că niciodată nu vom ști când vom întâlni acea persoană care ne va schimba viața radical. Iar acest hazard de multe ori ne schimbă definitiv viaţa, o întâmplare ne afectează tot restul vieţii...iar fiecare viaţă este afectată de hazard... aminteste-ţi de întâmplările pur accidentale care ţi-au marcat viaţa... Uneori ne dorim ceva foarte mult, iar fapul că nu obţinem acel lucru ne face nefericiţi, însă peste ani, realizăm că de fapt ce ne doream nu era ce ne trebuia sau nu eram pregătiţi pentru el ... viaţa este plină de mistere. Coordonarea în timp este ceea ce transformă un esec aparent într-un mare noroc... Aţi observat că în poveştile de dragoste există un sentiment al inevitabilului, ...cei doi erau sortiţi unul altuia, sunt făcuţi unul pentru celălalt, trebuiau să se întălnească. Însă dacă el întârzia un minut şi nu se mai întâlneau... sau dacă ea nu se ducea la petrecerea unde s-au cunoscut... Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!