Evitarea nefericirii nu este posibilă pentru om. Aceasta apare neașteptat și poate să ne ia pe nepregătite. Uneori, nenorocirile sunt atât de devastatoare încât viața obișnuită pare că nu se va mai întoarce niciodată.
Cei din jur spun că în viață nimic nu se întâmplă întâmplător. Totul are un sens. Dar cum poți depăși pierderea unui copil? O femeie spăla vasele în bucătărie, iar fiica ei era singură în cameră. Fetita a vrut să se uite pe geam. A luat un scaun și a urcat pe pervaz.
S-a sprijinit de plasa de protecție împotriva insectelor, dar aceasta nu a rezistat. Când mama s-a întors în cameră, a văzut fereastra deschisă. Dar fiica ei nu era nicăieri. Femeia a privit în jos și a văzut trupul fetiței sale. În sufletul mamei era o mică speranță că copilul ar fi supraviețuit.
Cu toate acestea, fetița nu a supraviețuit căderii de la etajul trei. În acel moment, femeii i s-a părut că viața nu mai are sens. Ea a vrut să sară și ea în jos, să nu mai simtă acea durere. Cum poți să te împaci cu moartea copilului tău? Și ce bine poate fi în această nefericire?
Perspectiva dreptății asupra necazurilor și nefericirilor
Dreptcredincioșii au o altă perspectivă asupra evenimentelor neplăcute din viața lor. Ei sunt pregătiți să treacă prin încercări, ca să nu se abată de la adevărata credință.
Este suficient să ne amintim de povestea dreptului Avraam. Dumnezeu i-a cerut să aducă ca jertfă singurul său fiu. Desigur, Avraam îl iubea pe Isaac. Așteptase atât de mult nașterea lui. Cu toate acestea, bărbatul a decis că fiul său va merge în Rai.
Deci, el îl va vedea pe Dumnezeu. Și acest act nu i s-a părut atât de înfiorător lui Avraam. Avraam era gata să îndeplinească totul, dar în ultimul moment mâna i-a fost oprită de un înger. Domnul a văzut credința puternică a lui Avraam și nu i-a luat unicul său fiu.
Istoria Sofiei este interesantă și ea. Dreptcredincioasa iubea mult pe fiicele ei. Dar ea Îl iubea mai mult pe Dumnezeu. Așa că atunci când au fost aduse în fața conducătorului și torturate, mama a cerut ca fetele să reziste pentru credință.
Se ruga Domnului să-i ia fetele repede, să nu se chinuie, deoarece pentru ea acest lucru însemna trecerea lor din viața terestră în beatitudinea cerului. Sofia însăși a murit imediat după Vera, Nadejda și Liubovi. Pentru oamenii moderni este ciudat să citească astfel de povești.
Cum poți să te bucuri de moartea copiilor? Oare acei părinți nu-i iubeau pe copiii lor? Atât Avraam, cât și Sofia și alți sfinți își iubeau copiii. Dar pentru ei nu exista moarte. Ei credeau în Dumnezeu și știau că în curând îi vor revedea pe cei care au plecat deja la El. Pentru cineva îndepărtat de credință, este greu să înțeleagă asta.
De ce oamenilor li se trimit necazuri?
Un scriitor a fost întrebat odată de ce povestirile sale se termină atât de trist.
Se poate inventa un final fericit. La care autorul a răspuns astfel: “Oamenilor nu li se poate arăta mereu bucurie și fericire.” Astfel, ei încetează să empatizeze. Sufletul lor devine insensibil și amorțit. De aceea, oamenii se confruntă cu nenorociri.
Pe moment, ei uită de griji și de permanenta lor căutare a banilor. Oamenii încep să simtă durere, sufletul lor învie. Astfel, Domnul comunică cu oamenii, pentru a nu uita de El.
