Un intelept nu are nevoie de potiuni magice sau incantatii pentru a face magie. Un intelept face constient lucruri pe care oamenii le realizeaza doar in vise. Aceasta este diferenta dintre un adevarat intelept si un biet om sau simplu magician. Pentru ca inteleptul cunoaste Adevarul si nu se lasa prins in iluziile vietii la fel cum face omul obisnuit.
Un intelept detine puterea Alchimiei, puterea de a transforma prin gandire. Alchimia nu este transformarea plumbului in aur, aceea e o metafora… Este transformarea spiritului in aur, metalul nepieritor.
Cum face asta?
Un intelept se intoarce la inocenta. Cand erai copil, intreaga lume era un loc magic. Dar, pe masura ce cresteai, ai inceput sa pui etichete lucrurilor. Acesta e un copac, acela e un nor, aceea o frunza. Nici macar nu mai privesti obiectul, ii vezi numai numele. Daca ai putea sa te opresti si sa vezi ce sunt lucrurile acelea cu adevarat, ai fi atat de uluit, incat nu te-ai mai putea tine pe picioare!
Un intelept este inexplicabil de fericit. Si asta din cauza ca toate acele lucruri care ii nemultumesc pe oamenii simpli, pe el nu il ating. Pierderea, de exemplu. Un Intelept stie ca totul este trecator si constant in acelasi timp. Pentru ca totul este facut prin puterea lui Dumnezeu, care isi schimba numai forma necontenit. Nu poti pierde ceva pentru ca toate sunt parte din tine si tu esti parte din Dumnezeu. Tot ce a existat vreodata este inca aici. Si-a schimbat forma numai.
Un intelept nu se teme de moarte pentru ca stie ca moartea este o minciuna. El a trait si va trai mereu. Un intelept e constient ca e nemuritor, mereu a fost si intotdeauna va fi.
Un intelept nu cunoaste singuratatea pentru ca el nu s-a rupt de Univers. Este una cu el si una cu puterea lui Dumnezeu. Asadar, nu este singur.
Un intelept este treaz atunci cand restul omenirii viseaza. Odata patruns adevarul acestei revelatii, legile timpului si ale spatiului isi pierd intelesul.
Un intelept poate face orice. El poate sfida gravitatia, se poate teleporta oriunde, poate crea lucruri cu un singur gand fiindca este una cu Dumnezeu si una cu Universul.
Un intelept este un spectator in piesa numita viata. Un Intelept nu mai este doar un actor, ci si publicul insusi. El inca isi spune replicile si-si joaca scenele, dar o face lucid si mereu constient ca joaca numai un rol. Noi ceilalti continuam sa credem ca rolurile noastre sunt reale si ne uitam adevaratele identitati.
Un intelept este lipsit de sine. El stie ca trupul lui e numai o creatie a constientei. Nu constienta exista in trup, ci trupul exista in constienta. Iar cand trupul dispare, constienta ramane. Asa cum a existat inaintea trupului.
Un intelept cunoaste puterea iubirii absolute. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de natura, iubirea de oameni. Cuvantul “iubire” este putin inteles. Cand spun cuvantul “iubire” nu vorbesc de simtaminte. Toate simtamintele sunt lucruri, lucruri fabricate. Iubirea de care vorbesc e iubirea divina. E o forta care arde toate himerele. Dizolva toate impuritatile. Iubire care cauta impuritatile si le arde.
Nu exista persoana lipsita de iubire. Numai cei care si-au impietrit intr-atat inimile incat nu mai percep iubirea care e pretutindeni in jurul lor devin orbi la iubire asa cum un orb devine incapabil de a vedea lumina din care el insusi e creat. Invizibila si mereu prezenta, iubirea e mai mult decat un simtamant, mai mult decat o emotie. E mai mult decat placere, mai mult decat extaz. Este starea fireasca a lui Dumnezeu, forta suprema din Univers!