Am observat că oamenii fericiți fac aceste 10 lucruri! Iar nefericiții le ignoră

Am observat că oamenii fericiți fac aceste 10 lucruri! Iar nefericiții le ignoră

Publicat de Larisa Moldovan pe 13 March 2021 in Dezvoltare PersonalaLecții de viațăPsihologieViata

„M-am gândit mult timp la ceea ce ne face fericiți. Ceea ce m-a pus pe gânduri a fost faptul că eram mereu înconjurat de oameni triști.

Toți voiau să-și găsească fericirea, dar pur și simplu nu știau cum să o facă. Mulți oameni cred că fericirea vine odată cu anumite persoane sau lucruri, dar nu sunt de acord cu asta. Fericirea este o alegere.

Analizând oamenii fericiți zeci de ani, am ajuns la câteva concluzii:

1. Trebuie să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le ai, nu asupra celor care îți lipsesc

Oamenii nefericiți sunt cei care sunt nerecunoscători. Scrie pe o foaie de hârtie toate lucrurile bune din viața ta pentru care ar trebui să fii recunoscător. De multe ori ne simțim nefericiți pentru că uităm cât de multe motive avem pentru a fi recunoscători, pentru că ne concentrăm asupra lucrurilor pe care nu le avem.

2. Ar trebui să te gândești mai des la ceilalți

Cercetările confirmă faptul că oamenii egoiști sunt mai nefericiți. Oamenii fericiți nu se plictisesc niciodată, se oferă voluntari pentru a ajuta alte persoane sau își acordă o mare parte din timp și energie pentru a face acest lucru.

3. Ține minte că fericirea nu este un obiectiv, trebuie să vină de la sine

Cei mai fericiți oameni pe care îi cunosc sunt cei care sunt cel mai puțin conștienți de fericirea lor.

4. Dacă nu îți place viața ta, fă o schimbare

Fă o schimbare în viața ta, fă ceea ce te face fericit. Limitele sunt doar în mintea ta, ele nu există. Vrei să înveți să cânți la chitară? Trebuie doar să începi. Mai târziu vei regreta că nu ai făcut acest lucru cât timp ai avut ocazia.

5. Apreciază detaliile mici ale vieții 

Trebuie să te oprești din când în când din ceea ce faci și să fii atent la detaliile mici din jurul tău: mirosul florilor, cântecele păsărilor, frumusețea lumii. Alege un moment în care îți poți permite să te relaxezi sau să faci ceva care te bucură, cum ar fi să petreci timp cu prietenii și familia.

6. Fericirea nu vine de la sine, trebuie să muncești pentru ea

Ești nemulțumit pentru că nu ai câștigat un miliard de dolari? Aceasta este o dorință exagerată, normal că nu vei fi fericit dacă ai așteptări atât de mari. Cheia unei vieți fericite este capacitatea unei persoane de a identifica lucrurile care îi aduc fericirea, iar pentru asta este mult de muncă.

7. Trebuie să înțelegi că „Nimeni nu-ți datorează nimic”

Obișnuiește-te cu ideea că nimeni nu te va ajuta să îți găsești fericirea. Încearcă să realizezi totul singur! În acest fel vei fi mândru de tine și mai mult.

8. Trebuie să îi dai vieții tale un sens

Viața fără nici un sens face o persoană foarte nefericită. Oamenii care au un scop și un sens în viață, își sporesc bunăstarea generală, sunt mai mulțumiți de viață, sănătatea lor mintală este mult mai puternică și stima de sine este mai mare.

9. Atitudinea ta față de viață depinde doar de tine

Poți să îți controlezi emoțiile sau să le lași să te controleze. Oamenii fericiți decid să fie ei înșiși fericiți, este alegerea lor conștientă.

10. Fii atent la ceea ce spui

Alege cuvinte care te vor ajuta să aduci doar energie pozitivă în viața ta. Iată ce a spus mama mea: „Dacă nu ai nimic frumos de spus, mai bine taci”.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!