Se spune ca erau odată doi îngeri, care şi-au dorit să devină oameni. Pentru că se iubeau, vroiau să rămână nedespărţiţi şi după ce vor fi să fie pământeni. Aşa că s-au dus la Dumnezeu şi I-au dus cererea lor. Dumnezeu le-a răspuns că dacă vor fi pământeni, unul dintre ei va fi frumos, iar celălalt urât. Vor putea ei să fie nedespărţiţi şi atunci?…
Auzind aşa, unul dintre îngeri s-a întristat, pentru că frumuseţea înseamnă mult pentru el şi nu îşi imagina că ar putea fi altfel decât frumos. Ca să îi alunge mâhnirea, prietenul său a cerut să i se dea lui urâţenia. Şi aşa s-a întâmplat. Celor doi li s-a îndeplinit dorinţa. Au devenit oameni: unul şters, pământiu, urât. Celălalt: diafan, frumos, plăcut la vedere. Însă, de cum au coborât pe pământ, cel frumos a uitat tot: istoria lor, jurămintele, l-a uitat pe celălalt. Nu l-a recunoscut pe prietenul său.
Şi nici să îl cunoască nu îşi dorea: pentru că era urât… Acesta din urmă tânjea să se apropie de el, încerca să facă lucruri împreună, să îi vorbească, să îi intre în graţii, dar degeaba. Prietenul său îl ignora sau îl respingea. Inima lui se frângea în fiecare zi. Ca o aripă de înger…
Într-o zi, cu ultimele puteri, omul cel pământiu s-a apropiat de chipeşul său prieten şi i-a cerut ceva. L-a rugat fierbinte să îi ofere numai 5 minute din viaţa lui, în care să îi spună o poveste. În schimb, i-a făgăduit că apoi îl va lăsa în pace.
– Pentru cât timp? întrebă cel plăcut la vedere, cu ochii strălucitori ca focul.
-Pentru tot restul zilelor noastre pe pământ, îi răspunse celălalt, cu sufletul greu ca plumbul.
-Bine, de acord. Dar după aceea să te ţii de făgăduinţă!
Aşa că omul cel chipeş se opri, pentru prima dată în viaţa lui de pământean, şi îşi privi seamănul cu atenţie. Acesta radia. Stele îi răsăreau în priviri şi pe obraz i se uscau boabe de rouă. Zâmbetul îi înflorea pe chip şi din păr i se scuturau ghimpii trandafirilor. Sub privirea celui iubit, obrazul i se albea ca zăpada, iar fruntea se netezea precum pământul reavăn. Valuri de recunoştinţă îl îmbrăcau din cap până în picioare, făcându-l diafan ca un fluture alb. Aşa cum stătea în faţa lui, părea un copac drept şi bine înfipt în pământ, care cere şi oferă ocrotire. Braţele gata să îmbraţişeze păreau crengi pline de rod, iar glasul lui era limpede ca un izvor de munte… Pământeanul cel chipeş nu îl mai văzuse niciodată aşa. De fapt, nu îl văzuse niciodată.
-Când mă uit la tine, pot cuprinde cu privirea tot ceea ce iubesc. Te rog, spune-mi, care e povestea ta, pe care ţii să mi-o împărtăşeşti?
-Ţi-o spun… iar apoi mă ţin de făgăduinţă. Ţi-o vei aminti. Povestea mea este şi povestea ta.
Şi pământeanul transfigurat îi spuse prietenului său o poveste cu doi îngeri, care şi-au dorit să devină oameni şi să nu se despartă, pentru tot restul zilelor lor…
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
O rugaciune frumoasa
“Iarta-ma, Doamne:
Pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
Pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
Pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
Pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
Pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
Pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
Pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
Pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
Pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
Pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
Pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!Pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
Pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Iti multumesc, Doamne:
Pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
Pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
Pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
Pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
Pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
Pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
Pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
Pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
Pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
Pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
Pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
Pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
Pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”
Părintele Ilarion Argatu – Manastirea Cernica
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
