Iată care sunt cele mai comune motive ale lipsei de energie:
1. Ignorarea intuiției
Energia vine odată cu acțiunea însăși, chiar dacă este greu de înțeles. Dacă casa ta este foarte dezordonată și tu nu vrei să faci curat, chiar dacă știi în sinea ta că acesta este lucrul corect de făcut, atunci aceasta nu este lene, ci lipsă de acțiune. Pentru a obține un val de energie și motivație, trebuie să începi să faci ceva, altfel nu se va întâmpla nimic.
2. Contradicțiile
Lipsa acțiunii și pierderea timpului pot fi cauzate de teama de a continua să mergi înainte în viață. Omul trăiește ascultându-și propriul corp, satisfăcându-și nevoile de bază (mâncare, somn, căldură, apă). Sufletul rămâne pe marginea existenței noastre, dar nevoile sale trebuie aliniate cu nevoile trupului. Abia atunci se va putea normaliza echilibrul energetic din corp.
Contradicțiile constante împiedică o persoană să trăiască viața la care visează, iar toate aceste contradicții sunt create de lumea exterioară, deoarece ne comparăm constant cu cei din jurul nostru, crezând că ceea ce fac ei este corect. Dacă nu ți-ar mai păsa de ceea ce se întâmplă în exterior, atunci ai putea fi mult mai fericit și mai energic pe interior.
3. Vampiri energetici
Dacă ai astfel de oameni în jurul tău și le permiți să îți fure energia, atunci nu vei mai avea niciodată puterea de a o recăpăta. Vampirii energetici pur și simplu nu renunță la o persoană după ce observă că este ușor de manipulat. Este vorba despre acei oameni cu care, dacă stai de vorbă sau ești în preajma lor, te simți brusc fără energie. Încearcă să te detașezi cât mai repede de acești oameni, pentru că ei sunt principalul motiv pentru care îți lipsește energia.
4. Trăitul în trecut
Dacă te gândești în mod constant la trecut, care este imposibil de schimbat, atunci energia se va scurge constant din tine. Încearcă să îți imaginezi că trecutul și viitorul nu există și să te concentrezi doar pe prezent. Ar trebui să te bucuri de el cât mai mult posibil, deoarece, odată ce a trecut, nu îl mai poți aduce înapoi. Pentru a te bucura de prezent, trebuie mai întâi să scapi imediat de regretele legate de trecut.
5. Subestimarea oportunităților
Odată ce îți dai seama că trecutul nu este important, atunci vei înțelege că numai în mâinile tale stă puterea de a-ți schimba propria viață, treptat sau instantaneu. În majoritatea cazurilor, persoanele cu o energie puternică nu ratează nicio oportunitate în viață și fac față perfect dificultăților.