“Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.” — Charles Dickens
M-a intrebat un batran odata: “Parinte Paisie, dar ce-i aceea mandrie, parinte, cum vine?” (El umbla iarna cu capul gol si descult, prin zapada.)
“Frate Gheorghe, mandria este atunci cand ai sa socotesti ca tu esti ceva mai mult decat altul, ca esti mai bun, mai frumos ca altul…” “Saracu’ de mine, parinte Paisie, eu sa am ceva bun? Dar ce am eu bun?” A stat opt ani cu mine… Parintele Ghenadie Avatamanitei. Nu vedea nici el, saracul, ca si mine…
Iaca, asta e mandria: cand te socotesti ca stii mai mult decat altul, ca poti ceva mai bine decat altul. Asta e mandria. Si e foarte periculoasa, ca nu-i place lui Dumnezeu mandria asta.
Ca daca socotesti ca stii mai mult, ca poti mai mult, ca faci mai mult, sa nu patesti ca acela care socotea ca face, ca drege, ca posteste, iar cel de langa usa plangea si isi batea pieptul ca nu are nimic bun.
Si a castigat mai mult decat acela care socotea ca are ceva de la el insusi – Vamesul si Fariseul…
Ca Mantuitorul a zis: “Cand veti implini vreo porunca, sa spuneti asa: “Rob netrebnic sunt eu, si n-am facut decat ceea ce eram dator a face”.
De cate ori te manii, mania nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu. Cand te manii, acolo e duhul razvratirii, duhul mandriei, duhul slavei desarte, sa stii. El te indeamna sa nu te smeresti – “Ce, eu sunt chiar atata de lepadat?!”
Ca vezi, eu pot sa zic asa, singur: “Mai oameni buni, da’ pacatos mai sunt, da’ prost mai sunt, da’ rau mai sunt, mai”… Dar ia sa ma faca altul prost si urat, sa vezi cum ma umflu si ma manii asupra lui –
“Ce te intereseaza? Ce te ocupi de mine? Ce cutare…?” Ei, apoi asta-i smerenie? Atunci cand altul te ocaraste si te smereste fara voia ta, atunci sa vezi daca poti zice:
“Asa mi-a trebuit, asa trebuie, Dumnezeu i-a poruncit sa faca asa, pentru ca si eu am ocarat pe altul”. Asta-i smerenia cea adevarata, nu cand zic eu ca-s prost.
Cand te ocaraste celalalt, atunci sa faci dovada ca esti smerit, atunci sa spui iute: “Dumnezeu ii porunceste sa ma ocarasca”. Cand iti ia cineva lucrul cu sila: “Dumnezeu ii porunceste sa mi-l ia, pentru ca si eu am luat de la altul…”
Cand te muta cineva cu de-a sila, de ici-colo: “Dumnezeu imi schimba locul, ca sa-mi schimb eu naravul si obiceiul…” Asta ar fi smerenia cea adevarata. Daca-ti cere cineva haina, da-i si camasa.
Daca te loveste peste partea dreapta, intoarce-i si partea cealalta. Apoi vezi: poti face treaba asta? Ca noi trebuie sa urmam dupa porunca lui Hristos. Dar noi… Daca iti da cineva una peste fata, tu ii dai patru inapoi – ii intorci impatrit. Asadar, noi nu urmam porunca lui Hristos.
Cand eram si eu mai tanar, ma punea staretul la incercare. Odata m-a scos afara din biserica. Eu cantam la strana si cantam si eu in felul meu, “Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, si mi se parea ca tare cant frumos, si ma mandream in inima mea.
Si o data intra staretul si, cand ma aude, imi da un ghiont si – afara! “Iesi afara, magarule, ce ragi asa?” Mie mi se parea ca eu cant tare frumos si, cand colo, uite asa am patit. Si ma gandesc si acum: saraca mandrie, cum se agata ea de toate tiviturile.
M-am pomenit odata aici cu un om tanar. Era el asa, cam delicat, venea de la Bucuresti – si m-a intrebat: “Dumneata esti parintele Paisie?” Si i-am raspuns asa: “D’apoi ar mai fi si altii, n-oi fi numai eu”. Dar el a zis: “Am auzit de dumneata si am venit sa te vad”. Si atunci i-am zis eu cuvantul acesta:
Sa nu crezi tot ce auzi
Sa nu faci tot ce poti
Sa nu spui tot ce stii
Sa nu dai tot ce ai.
Vai de acel om caruia ii va prisosi mai mult lauda decat viata si faptele.
Din dragoste izvoraste smerenia. Ca daca iubesti pe cineva, nu-l ocarasti, ca se scarbeste; nu-l superi, ca tanjeste. Ca daca apuci sa superi pe cineva, saracu’, nici nu poate manca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi.
Asadar, faci in toate chipurile sa nu superi pe nimeni. Dar nu se poate sa nu superi chiar pe nimeni; poate fara sa-ti dai seama spui un cuvant mai tulburator. Dar cum te-ai intalnit cu cel pe care l-ai suparat, indata fa-i plecaciune:
“Iarta-ma, dragul meu, ca te-am suparat”. Si cand ai zis “iarta-ma”, a iesit deodata toata supararea, s-a spart totul, n-a mai ramas nimic. Si cand se uita diavolul intr-acolo, vede ca a ramas pacalit… nu mai ramane nimica scris.
Nici prin cap sa nu-ti treaca sa placi oamenilor… Sa fii mai necinstit de oameni, asta da. Si ce daca spune lumea ca ai pacate? Ce, nu ai? Trebuie sa rabdam ocarile, tata, pentru ca asa ne-a laudat Mantuitorul Hristos:
“Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine”. Trebuie sa rabdam toate, cu smerenie, tata; sa rabdam cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom castiga si noi – nu tot raiul, ci numai un coltisor, cat de mic.
Ti se pare grea smerenia, tata… Dar incearca intai si vezi daca poti ridica piatra, si dupa aceea spune “nu pot”. Smerenia inimii izvoraste din dragostea cea pentru Dumnezeu, tatuca.
Parintele Paisie Olaru
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
