Imaginaţi-vă că sunteţi un castel minunat, cu coridoare lungi şi mii de camere. Fiecare cameră din castel este perfectă şi are un dar special. Fiecare cameră reprezintă un aspect diferit al vostru şi este o parte integrantă a întregului castel perfect. Când aţi fost copii, aţi explorat fiecare centimetru din castelul vostru, fără ruşine şi fără a judeca. Fără frică, aţi scotocit în fiecare cameră, căutând pietrele preţioase şi misterul ei. Aţi acceptat cu dragoste fiecare cameră, fie ea o încăpere oarecare, dormitor, baie sau pivniţă. Absolut fiecare încăpere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumină, dragoste şi minune.
Apoi, într-o zi, cineva a venit la castel şi v-a spus că una dintre camere era imperfectă, că, fără îndoială, ea nu aparţinea castelului vostru. V-a sugerat că, dacă doreaţi să aveţi un castel perfect, trebuia să încuiaţi uşa de la acea cameră. Întrucât doreaţi dragoste şi acceptare, v-aţi grăbit să o încuiaţi. O dată cu trecerea timpului, au venit din ce în ce mai mulţi oameni la castelul vostru. Cu toţii şi-au spus părerile despre camere, despre care le plăceau şi care nu le plăceau. Încetul cu încetul, aţi închis uşă după uşă.
Minunatele voastre încăperi au fost închise, li s-a luat lumina, au fost lăsate în întuneric. A început un ciclu. De atunci încoace, din diferite motive, aţi închis din ce în ce mai multe uşi. Aţi închis uşi, deoarece vă era teamă, sau deoarece credeaţi că acele camere erau prea îndrăzneţe. Aţi închis uşi la camerele care erau prea conservatoare. Aţi închis uşi, deoarece alte castele pe care le-aţi văzut nu aveau o cameră ca a voastră. Aţi închis uşi, deoarece conducătorii voştri religioşi v-au spus să staţi departe de anumite încăperi. Aţi închis orice uşă care nu se potrivea standardelor societăţii sau propriului vostru ideal.
S-a dus vremea când castelul vostru părea nesfârşit şi viitorul părea extraordinar şi luminos. Nu vă mai gândeaţi la fiecare încăpere cu aceeaşi dragoste şi admiraţie. Acum, doreaţi să dispară camerele de care eraţi odată mândri. Încercaţi să găsiţi o modalitate de a scăpa de aceste încăperi, dar ele făceau parte din structura castelului. După ce aţi închis uşa la oricare încăpere care nu vă plăcea, o dată cu trecerea timpului aţi uitat complet că ea există. La început nu v-aţi dat seama ce faceţi. Devenise un obicei. Pe măsură ce fiecare exprima mesaje diferite despre cum ar trebui să arate un castel magnific, v-a fost mult mai uşor să-i ascultaţi pe ei, decât să aveţi încredere în vocea voastră interioară – cea care iubea întregul castel.
Faptul că aţi închis acele camere v-a făcut să vă simţiţi cu adevărat în siguranţă, în curând, v-aţi trezit că locuiţi doar în câteva încăperi mici. Aţi învăţat cum să vă încuiaţi viaţa şi să vă simţiţi bine făcând acest lucru. Mulţi dintre noi am încuiat atât de multe camere, încât am uitat că am fost odată un castel. Am început să credem că nu suntem decât o căsuţă mică cu două camere, care are nevoie de reparaţii.
Acum, imaginaţi-vă castelul ca un loc care găzduieşte tot ceea ce sunteţi – binele şi răul – şi că fiecare aspect care există pe planetă, există înăuntrul vostru. Una dintre camere este dragoste, alta curaj, una este eleganţă şi alta este graţie. Numărul camerelor este fără sfârşit… Fiecare încăpere este o parte esenţială a structurii şi fiecare cameră are un opus undeva, în castelul vostru. Din fericire, nu suntem niciodată mulţumiţi cu a fi mai puţin decât ceea ce suntem capabili să fim. Nemulţumirea noastră în ceea ce ne priveşte este un motiv pentru a căuta camerele pierdute ale castelului nostru. Putem găsi cheia înspre unicitatea noastră, numai atunci când deschidem toate încăperile din castel.
Castelul este o metaforă care ne ajută să înţelegem amploarea lui cine suntem. Fiecare dintre noi posedă acest loc sacru înăuntrul său. Accesul acolo este uşor, dacă suntem gata şi dornici să vedem totalitatea lui cine suntem. Cea mai mare parte dintre noi suntem înspăimântaţi de ceea ce vom găsi în spatele uşilor acestor încăperi. Aşa că, în loc de a porni într-o aventură ca să ne găsim sinele nostru ascuns – plini de energie şi uimire – continuăm să pretindem că încăperile nu există. Ciclul continuă. Dar dacă doriţi cu adevărat să schimbaţi direcţia vieţii voastre, trebuie să intraţi în castel şi să deschideţi cu încetul absolut fiecare uşă. Trebuie să vă exploraţi universul interior şi să luaţi înapoi tot ceea ce nu v-aţi asumat. Nu vă puteţi aprecia măreţia şi nu vă puteţi bucura de totalitatea şi unicitatea vieţii voastre, decât în prezenţa sinelui vostru întreg.
Fiecare aspect dinăuntrul nostru are nevoie de înţelegere şi compasiune. Dacă nu vrem să ni le dăm nouă înşine, cum ne putem aştepta să le primim din partea lumii? Aşa cum suntem noi, aşa este şi universul. Dragostea de sine trebuie să se scufunde în noi şi să hrănească fiecare nivel al fiinţei noastre.
A sosit momentul să aduceţi la lumină totalitatea voastră, astfel încât să puteţi alege să modificaţi în mod conştient fiecare domeniu din viaţa voastră internă şi externă. A venit momentul să fiţi propriul vostru idol. Fiecare parte din voi are ceva să vă dea. Iubindu-vă şi acceptându-vă pe voi înşivă în totalitate, veţi fi cu adevărat capabili să ne iubiţi şi să ne acceptaţi pe noi toţi!
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
