Tu cate camere ai in castelul sufletului tau?

Publicitate

Imaginaţi-vă că sunteţi un castel minunat, cu coridoare lungi şi mii de camere. Fiecare cameră din castel este perfectă şi are un dar special. Fiecare cameră reprezintă un aspect diferit al vostru şi este o parte integrantă a întregului castel perfect. Când aţi fost copii, aţi explorat fiecare centimetru din castelul vostru, fără ruşine şi fără a judeca. Fără frică, aţi scotocit în fiecare cameră, căutând pietrele preţioase şi misterul ei. Aţi acceptat cu dragoste fiecare cameră, fie ea o încăpere oarecare, dormitor, baie sau pivniţă. Absolut fiecare încăpere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumină, dragoste şi minune.

Apoi, într-o zi, cineva a venit la castel şi v-a spus că una dintre camere era imperfectă, că, fără îndoială, ea nu aparţinea castelului vostru. V-a sugerat că, dacă doreaţi să aveţi un castel perfect, trebuia să încuiaţi uşa de la acea cameră. Întrucât doreaţi dragoste şi acceptare, v-aţi grăbit să o încuiaţi. O dată cu trecerea timpului, au venit din ce în ce mai mulţi oameni la castelul vostru. Cu toţii şi-au spus părerile despre camere, despre care le plăceau şi care nu le plăceau. Încetul cu încetul, aţi închis uşă după uşă.

Minunatele voastre încăperi au fost închise, li s-a luat lumina, au fost lăsate în întuneric. A început un ciclu. De atunci încoace, din diferite motive, aţi închis din ce în ce mai multe uşi. Aţi închis uşi, deoarece vă era teamă, sau deoarece credeaţi că acele camere erau prea îndrăzneţe. Aţi închis uşi la camerele care erau prea conservatoare. Aţi închis uşi, deoarece alte castele pe care le-aţi văzut nu aveau o cameră ca a voastră. Aţi închis uşi, deoarece conducătorii voştri religioşi v-au spus să staţi departe de anumite încăperi. Aţi închis orice uşă care nu se potrivea standardelor societăţii sau propriului vostru ideal.

S-a dus vremea când castelul vostru părea nesfârşit şi viitorul părea extraordinar şi luminos. Nu vă mai gândeaţi la fiecare încăpere cu aceeaşi dragoste şi admiraţie. Acum, doreaţi să dispară camerele de care eraţi odată mândri. Încercaţi să găsiţi o modalitate de a scăpa de aceste încăperi, dar ele făceau parte din structura castelului. După ce aţi închis uşa la oricare încăpere care nu vă plăcea, o dată cu trecerea timpului aţi uitat complet că ea există. La început nu v-aţi dat seama ce faceţi. Devenise un obicei. Pe măsură ce fiecare exprima mesaje diferite despre cum ar trebui să arate un castel magnific, v-a fost mult mai uşor să-i ascultaţi pe ei, decât să aveţi încredere în vocea voastră interioară – cea care iubea întregul castel.

Publicitate

Faptul că aţi închis acele camere v-a făcut să vă simţiţi cu adevărat în siguranţă, în curând, v-aţi trezit că locuiţi doar în câteva încăperi mici. Aţi învăţat cum să vă încuiaţi viaţa şi să vă simţiţi bine făcând acest lucru. Mulţi dintre noi am încuiat atât de multe camere, încât am uitat că am fost odată un castel. Am început să credem că nu suntem decât o căsuţă mică cu două camere, care are nevoie de reparaţii.

Acum, imaginaţi-vă castelul ca un loc care găzduieşte tot ceea ce sunteţi – binele şi răul – şi că fiecare aspect care există pe planetă, există înăuntrul vostru. Una dintre camere este dragoste, alta curaj, una este eleganţă şi alta este graţie. Numărul camerelor este fără sfârşit… Fiecare încăpere este o parte esenţială a structurii şi fiecare cameră are un opus undeva, în castelul vostru. Din fericire, nu suntem niciodată mulţumiţi cu a fi mai puţin decât ceea ce suntem capabili să fim. Nemulţumirea noastră în ceea ce ne priveşte este un motiv pentru a căuta camerele pierdute ale castelului nostru. Putem găsi cheia înspre unicitatea noastră, numai atunci când deschidem toate încăperile din castel.

Castelul este o metaforă care ne ajută să înţelegem amploarea lui cine suntem. Fiecare dintre noi posedă acest loc sacru înăuntrul său. Accesul acolo este uşor, dacă suntem gata şi dornici să vedem totalitatea lui cine suntem. Cea mai mare parte dintre noi suntem înspăimântaţi de ceea ce vom găsi în spatele uşilor acestor încăperi. Aşa că, în loc de a porni într-o aventură ca să ne găsim sinele nostru ascuns – plini de energie şi uimire – continuăm să pretindem că încăperile nu există. Ciclul continuă. Dar dacă doriţi cu adevărat să schimbaţi direcţia vieţii voastre, trebuie să intraţi în castel şi să deschideţi cu încetul absolut fiecare uşă. Trebuie să vă exploraţi universul interior şi să luaţi înapoi tot ceea ce nu v-aţi asumat. Nu vă puteţi aprecia măreţia şi nu vă puteţi bucura de totalitatea şi unicitatea vieţii voastre, decât în prezenţa sinelui vostru întreg.

Fiecare aspect dinăuntrul nostru are nevoie de înţelegere şi compasiune. Dacă nu vrem să ni le dăm nouă înşine, cum ne putem aştepta să le primim din partea lumii? Aşa cum suntem noi, aşa este şi universul. Dragostea de sine trebuie să se scufunde în noi şi să hrănească fiecare nivel al fiinţei noastre.

A sosit momentul să aduceţi la lumină totalitatea voastră, astfel încât să puteţi alege să modificaţi în mod conştient fiecare domeniu din viaţa voastră internă şi externă. A venit momentul să fiţi propriul vostru idol. Fiecare parte din voi are ceva să vă dea. Iubindu-vă şi acceptându-vă pe voi înşivă în totalitate, veţi fi cu adevărat capabili să ne iubiţi şi să ne acceptaţi pe noi toţi!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

5 emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice

Publicitate

În momentul în care emoţiile se acumulează în fiinţa noastră, din cauza unei atenţii sporite şi a timpului îndelungat de menţinere a agitaţiei mentale, acestea se defulează prin stări de anxietate, atacuri de panică sau prin depresie.

Aceste tulburări apar deoarece organismul nostru are nevoie, conform instinctului de supravieţuire, să găsească un mod, fie şi forţat, de a descărca ceea ce este periculos pentru sănătatea noastră.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, în cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave.

Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani.

“Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza asupra suferinţei sufleteşti şi necesită vindecarea ei. De multe ori, nu dăm importanţă unei suferinţe sufleteşti, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boala fizică. Din contră, cu cât lăsăm mai multe o boala sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boala fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani. Avem două posibilităţi de a trata suferinţele sufleteşti şi a le impedica să escaladeze în boli fizice: 1) prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoţiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos; 2) prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiţie”, consideră psihologul, citat de Plus Communication.

În accepţiunea specialistului, există 5 emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice, astfel:

Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar

“Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, deoarece simt vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe așteptările celorlalți decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni și nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem pentru că este important”, consideră psihologul Cojocaru.

Imposibilitate iertării – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși ”greșelii”

Publicitate

“Persoanele care nu iartă pe cei care le-au făcut rău, au în minte faptul că, dacă îi iartă, este ca și cum le-ar accepta și încuraja comportamentul defectuos sau că răul produs nu se mai poate repara. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de liniștea interioară personală, care decurge din eliberarea minții de imaginea ”răufăcătorului”, de atenția acordată propriei sănătăți și de direcționarea minții către căutarea de soluții. Uneori da, un rău produs nu se mai poate repara concret pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăța să ne bucurăm de viață în continuare făcând lucruri noi. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boala în general în întregul organism și în mod particular, partea afectată este inima”, afirmă specialistul.

Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață

„Persoana furioasă se simte invadată de ceva sau cineva, se opune la anumite constrângeri venite de la o persoană sau situație, uneori se agață cu disperare de propriile convingeri, gândurile se amestecă, devin confuze. Atunci când descărcarea emoțională este reprimată sau exagerată, furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului (spate) dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile (real sau imaginar) sau când ne pierdem încrederea în capacitățiile noastre

“Persoanele nesigure (cu încredere scăzută în sine), pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament și gândire, pentru că au fost ”testate” de alții, au o capacitate scăzută de discernământ și caută confirmări de la ceilalți pentru fiecare pas pe care-l fac. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului (daca este legată de credința că ar putea spune ”prostii”)”, consideră specialistul.

Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții

“Cei care trăiesc sentimente de rușine simt că ceilalți îi judecă, că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenți, informați, etc. Prin această atitudine ei pun pur si simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalți. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală”, declară psihologul.

Psihoterapeutul şi trainerul NLP crede că, atunci când boala decide să se manifeste în corpul nostru ca un avertisment pentru a schimba modul de gândire, cel mai sigur și util lucru pe termen lung este să mergem pe firul timpului pentru a schimba percepția și emoția din acel moment care a declanșat boala. Una dintre cele mai eficiente metode de a descărca emoţiile este lucrul cu linia timpului propus de neuro-programarea lingvistică (NLP), procedeu denumit Timeline therapy.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Sanatate