Reacția defensivă a creierului este uneori calea cea mai simplă spre distrugere. În acest articol, vom descrie trei tipuri de situații în care programele defensive ale minții acționează împotriva omului, îl conduc către distrugere sau îl condamnă la sărăcie.
1. Reacțiile ,,eronate” ale creierului
Cu siguranță știți ce înseamnă o boală autoimună. Este atunci când sistemul imunitar al organismului începe să atace celulele propriului organism. Acest lucru se întâmplă pentru că organismul este doar un mecanism și poate eșua.
Același lucru se aplică și minții: uneori, programele defensive ale creierului, dezvoltate de evoluție pentru a salva omul, încep să acționeze împotriva sa.
Un exemplu clar este reacția intuitivă de a fugi de un câine agresiv. Frica îi face pe oameni să fugă atunci când ar fi mai înțelept să rămână calmi. Dar automatismul și conștientizarea sunt categorii incompatibile.
Iată încă un exemplu: Când cineva ajunge în nisipurile mișcătoare, simte o frică puternică, frica activează resursele și eliberează energia necesară pentru salvare. Dar ce face omul? Începe să se miște intens, încercând să scape din capcană, ceea ce doar contribuie la afundarea sa rapidă.
2. ,,Simțul de turmă”
Un tânăr vine din armată. El vrea bani, statut și femei. Sângele său tânăr fierbe, cerând acțiune, iar conștientizarea că nu are încă nimic îl împinge înainte, spre muncă. Ce face el? Merge să lucreze într-o fabrică, așa ,,cum făcea și tata”. Deoarece „tata” a muncit toată viața la fabrică și știe ce înseamnă un „venit stabil”.
Cu toate acestea, nu se gândește că tata, în afară de o pensie mizerabilă, nu a câștigat nimic în fabrica lui. Chiar vrea să ajungă la același loc ca tata? Desigur că nu. Atunci de ce face același lucru?
Noi, oamenii, suntem creaturi colective. Supraviețuirea în colectiv înseamnă a ști să rămâi în mijloc, adică să alegi calea bătătorită. Deoarece cine se îndepărtează de turmă poate fi devorat de un lup.
3. Eforturile pe care le faci în zadar
Situația se prezintă astfel. La un moment dat, ceva în creierul tău spune:
– Trebuie să facem o schimbare! Așa nu se mai poate continua!
Împreună cu acest lucru, simți un val de energie și îți spui: „Bine, de acum înainte mă voi antrena dimineața și, în general, voi începe o nouă viață”. Apoi începi să faci acel lucru cu o energie dublă… exact același lucru pe care l-ai făcut până acum.
Este o minunată auto-amăgire pe care creierul tău o folosește pentru a reduce anxietatea. Pentru a obține ceea ce n-ai avut niciodată, trebuie să faci ceea ce n-ai făcut niciodată.
Dar psihicul, fiind o entitate uluitor de conservatoare, se opune noului în întregime, deoarece noul înseamnă necunoscut. Iar necunoscutul adaugă anxietate, dar nu o reduce. Pentru a reduce anxietatea, trebuie să faci lucruri familiare. Așa se formează un cerc vicios care nu permite individului să evolueze către un nou nivel.
Cum să rupeți acest cerc vicios și să vă oferiți șansa de a crește?
Oprește-te și gândește.
Soluționarea problemei începe prin conștientizarea ei, iar această posibilitate este oferită de senzația de anxietate produsă de subconștient. Anxietatea este o formă de durere pe care psihicul o resimte, iar creierul încearcă să o aducă în conștiență: ceva nu este în regulă, este timpul să acționezi.
Cel mai important lucru în această situație este să nu acționezi în grabă, ci să te oprești și să gândești.
Prima reacție este automată și de multe ori nu se îndreaptă spre rezolvarea problemei, ci spre reducerea anxietății.
În această situație, este important să îți pui următoarele întrebări:
1. Ce anume provoacă anxietatea?
2. Ce vreau să obțin în această situație?
3. Ce fac pentru a obține acest rezultat?
4. Sunt acțiunile mele parte a unui plan bine gândit sau sunt doar o serie de acțiuni obișnuite, la care apelez pentru că le cunosc bine?
