“Daca vrei sa duci o viata linistita, ancoreaza-te de un scop, nu de oameni sau obiecte.” – Albert Einstein
In mintea noastra se ascunde o cheie uriasa catre binecuvantare sau una catre dezastru, in mintea noastra-i libertatea si tot in ea si prin ea pare ca ne punem lanturi grele, in vreme ce continuam sa credem ca altcineva ni le-a agatat de maini si de picioare.
Atunci cand suntem slabi in propria minte si credem ca raul e posibil, ca el ne poate invinge, ori ne simtim descurajati, obositi si nelinistiti, lumea din jurul nostru poate sa ne coboare intr-un soi de abis negru in care pierdem si bruma de putere ce ne tinea la suprafata.
“Daca te duci, avand oboseala prezenta in minte sau in corp, intr-o multime de oameni istoviti, nervosi, tulburati, forta ta nu e preluata de ei, fiindca ai prea putina forta de transmis. Dar tu absorbi si, pentru o vreme, faci ca gandurile lor zorite, istovite, sa fie parte din tine insuti. Figurativ vorbind, atunci preiei o greutate. Preluand calitatea gandurilor lor, vei face multe lucruri cum le fac ei si vei vedea tot ca ei. Vei fi descurajat desi inainte erai plin de speranta. Planurile tale de afaceri, care, cand esti tu insuti, par sa reuseasca, vor parea acum imposibile si iluzorii.
Probabil ca vei fi indecis si, in nesocotinta indeciziei, vei cumpara ceea ce nu iti este necesar cu adevarat, vei face un pas gresit in afacere, un pas pe care nu l-ai fi facut daca ai fost tu insuti, gandind tu insuti si gandurile innorate nu s-ar fi strans in preajma ta.
Nu-i nici o contradictie in cele spuse mai sus, intre perceptia ca noi ne ducem in sus si tot noi coboram in prapastie. Absorbim negativitatea din mediul inconjurator in anumite conditii, cum ar fi oboseala, descurajarea, nelinistea, suferinta personala. Starea noastra interioara se deterioreaza si mai mult intr-un mediu incarcat cu toxicitate mentala doar atunci cand noi insine suntem deja toxici. Puterea interioara, odihna, alimentatia sanatoasa pentru corpul nostru sau numai pentru mintea noastra ii intaresc si pe cei cazuti, ce ne stau in preajma.
Un bec micut face lumina intr-o intreaga camera si chiar razbate dincolo de aceasta. La fel, un trup odihnit, o minte increzatoare, capabila sa gandeasca clar si rational, sa vada posibil imposibilul si sa creada in puterile sale pot transforma un mediu plin de neliniste si descurajare. Numai cand puterea interioara a unui om e stabila, numai cand el stie ce face, unde merge, spre ce scop se indreapta si crede ca totul e cu putinta, mediul nefericit al gandurilor inconjuratoare nu-l poate ataca, dimpotriva; el poate schimba constiinta colectiva, care va resimti mai multa forta, mai multa putere de a se ridica, de a merge mai departe, de a reusi.
”Sa fii tu insuti, sa fii sigur ca ceea ce gandesti sunt gandurile tale si ceea ce gandesti e ceea ce vrei cu adevarat”, iata ce sugereaza P. Mulford ca ne-ar face bine pentru a ne apara de fortele distructive, ce ne pot afecta in viata de zi cu zi in tacere. Sa ai grija ca, atunci cand pasesti intr-o multime, sa nu te duci acolo devitalizat, sovaitor, obosit si fara sa doresti cu adevarat, caci expunerea la negativitatea emisiei mentale colective ar putea fi o certitudine.
Avem nevoie sa ne autoverificam constient gandurile, sa ne intrebam daca ceea ce gandim in fiecare moment e un gand al nostru sau, poate, e doar consecinta unei interactiuni cu indoiala, dubiile si nefericirea din mediul inconjurator. Noi preluam elemente nocive din constiinta colectiva doar atunci cand solul propriei minti e tulburat deja. Caci se poate ca, din neatentie, din neglijenta sau din nestiinta sa gandim gandurile altora, inconstient chiar sa actionam ca ei si de aceea a fi constienti, a refuza gandurile care ne tulbura sau ne induc suferinta, furie si neliniste ar putea sa fie o taina a existentei treze si, de ce nu, a unei existente prin care putem pasi mai frumos, mai responsabil si mai constient.
de Maria Timuc
