Ridic acest pahar în cinstea voastră, reprezentanții generației mele! Fiecare dintre noi este un înger cu o aripă, și astfel putem zbura doar atunci când ne îmbrățișăm reciproc!
Nostalgia pentru trecut nu este întotdeauna lipsită de sens. Ea poate fi un adevărat elixir de salvare în situații dificile, aducând persoanei alinare emoțională. În astfel de situații, nu este vorba despre idealizarea sau romantizarea trecutului, ci mai degrabă despre faptul că viața era mai privată, mai armonioasă și mai simplă în vremurile respective.
Acest articol este dedicat tuturor copiilor născuți în anii 50, 60, 70 și 80! Cu alte cuvinte, înainte ca tehnologia să cucerească lumea și să preia complet viața noastră.
În primul rând, ne-am născut sănătoși și am supraviețuit, chiar dacă mamele noastre în timpul sarcinii luau aspirină, mâncau alimente conservate și lucrau aproape până la naștere, fără să facă analize pentru diabetul zaharat.
În acele vremuri, nimeni nu lipea autocolante cu avertismente “Țineți departe de copii” pe sticlele de medicamente, iar ușile, dulapurile și scările nu reprezentau amenințări pentru viață.
În copilărie, puteam călători liniștiți cu mașina fără centuri de siguranță și airbag-uri, și nu purtam căști în timpul mersului pe bicicletă sau role.
Beam apă direct din furtunul de grădină, nu din sticlele cumpărate din supermarket.
Împărțeam o sticlă de suc cu prietenii și nimeni nu a murit din cauza asta.
Mâncam înghețată, pâine albă și unt, bem băuturi răcoritoare care aveau și ele mult zahăr pe atunci, dar nimeni nu se îngrășa, pentru că petreceam tot timpul afară.
Ieșeam dimineața din casă și ne jucam pe stradă întreaga zi. Ne plăcea să jucăm „vați-ascunselea”, „rațele și vânătorii”, „șotron” și orice altceva ne trecea prin cap până se aprindeau luminile de seară. De multe ori, părinții noștri nu ne puteau găsi toată ziua, așa că certurile ușoare erau o parte normală a educației noastre. Dar nu a fost niciun act de violență sau cruzime în ele.
Eram lipsiți de griji și nu știam ce înseamnă problemele.
Petreceam zile întregi construind „skateboard-uri” din bucăți de lemn găsite în subsoluri și prin poduri. Apoi ne dădeam cu ele pe străzi, uitându-ne cu totul că nu aveam frâne. Însă căzăturile, vânătăile și zgârieturile ne-au învățat să ne rezolvăm problemele.
Nu aveam prieteni imaginați. Nu adăugam prieteni pe rețelele sociale, ci îi făceam în lumea reală!
Și în școală, nu aveam probleme cu atenția.
Nu ni se punea diagnosticul de ADHD (tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate). Nu mergeam la psihologi și psihiatri, nu ne jucam PlayStation, Nintendo, Xbox, nu urmăream 500 de canale TV, nu aveam telefoane mobile, computere sau internet…
Aveam prieteni și ne jucam pur și simplu cu ei!
Cădeam din copaci, ne puteam răni cu cioburi de sticlă spartă, dar părinții noștri nu ne certau niciodată pentru asta. Ne jucam de-a „pistolarii”, construiam fortificații din zăpadă și ne simțeam în siguranță!
Mergeam cu bicicletele sau mergeam pe jos la prietenii noștri, intrând în casele lor fără să sunăm. Așteptam cu nerăbdare să ne întâlnim și să petrecem timp împreună.
Dacă aveam probleme cu legea, părinții noștri nu veneau în grabă să ne scoată. De fapt, de multe ori erau mai duri decât legea, încercând să ne ofere o lecție de viață!
Acești 50 de ani au fost cei mai fructuoși din istoria omenirii. Generațiile noastre au dăruit lumii cei mai buni inventatori și cercetători ai epocii moderne. Eram liberi, de succes, responsabili și, cel mai important, aveam dreptul să greșim. Și, în plus, am învățat să trăim cu toate acestea!
Aparțineți celor care s-au născut între anii 50 și 80? Dacă da, primiți felicitările noastre! Poate doriți să împărtășiți acest articol cu cei care au avut, de asemenea, o copilărie reală!
Poate merită să împărtășiți acest lucru și cu copiii voștri, pentru ca ei să vadă și să înțeleagă cum au crescut părinții lor.
Ridic acest pahar în cinstea voastră, reprezentanții generației mele! Fiecare dintre noi este un înger cu o aripă, și astfel putem zbura doar atunci când ne îmbrățișăm reciproc!
