Top 10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre vise si somn

Top 10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre vise si somn

Publicat de Larisa Moldovan pe 10 October 2017 in LifeStyle

Tu cât de bine dormi în mod obișnuit? Ai zice că te bucuri de un somn adânc și odihnitor? Sau poate te numeri printre acele persoane care se trezesc frecvent în cursul nopții?

Insomnia este fără îndoială una dintre cele mai neplăcute afecțiuni de care putem suferi. Din păcate, această problemă poate deveni cronică, punându-și amprenta asupra stării noastre de sănătate. În acest articol îți vom prezenta 10 aspecte importante ale somnului, pe care suntem siguri că le vei găsi interesante. Nu uita, lipsa constantă de somn este o problemă foarte gravă ce nu trebuie ignorată. Nu te limita la a folosi numai clasicele somnifere sau benzodiazepine. Deseori, o simplă schimbare a dietei sau a obiceiurilor noastre zilnice ne poate oferi rezultate surprinzătoare.

1. Lipsa de somn determină îngrășarea

Lipsa de somn provoacă îngrășare. Un studiu recent publicat într-una din revistele Societății Endocrine a scos la iveală un fapt îngrijorător. Atunci când suferim de insomnie cronică sau nu reușim să obținem un somn odihnitor, metabolismul nostru încetinește și funcționarea sistemului nostru limfatic este afectată.

În această situație, organismul nu mai filtrează în mod adecvat toxinele, iar ficatul nu se mai poate purifica. Din acest motiv, treptat, ne vom îngrășa. Putem contracara însă această tendință culcându-ne la aceeași oră în fiecare noapte și odihnindu-ne timp de cel puțin 6-8 ore. În plus, făcând asta, vom slăbi!

2. De câte ore de somn avem nevoie în fiecare noapte?

În general, răspunsul la întrebarea de deasupra depinde de fiecare persoană în parte. Anumiți oameni au nevoie de 9 ore de somn pentru a se simți cu capul limpede dimineața, pe când alții nu trebuie să doarmă decât 6 ore pe noapte. Însă trebuie să ții seama de următoarele: Trebuie să dormi cel puțin 6 ore în fiecare noapte.

Pentru a te simți odihnit, ai nevoie de cel puțin 5 ore neîntrerupte de somn. Dacă ești adult, nu este recomandat să dormi mai mult de 11 ore consecutive, în afara situației în care trebuie să recuperezi un număr mare de ore de somn pierdute. Somnul excesiv nu numai că nu te ajută să te odihnești, ci are un efect opus.

3. Somnul insuficient poate cauza pierderea masei osoase

Un somn insuficient afectează oasele. Un studiu publicat în Jurnalul pentru cercetări asupra oaselor și mineralelor a scos la iveală următorul fapt îngrijorător: Există o legătură între somnul insuficient, apneea în somn și osteoporoză. De ce? Apneea în somn împiedică organismul să obțină oxigenul necesar în timp ce dormim, provoacă inflamații și, drept consecință, ne dereglează metabolismul. Toți acești factori afectează masa osoasă.

4. Lipsa de somn poate cauza demență

Apneea în somn și insomnia sunt doi factori care favorizează dezvoltarea demenței. Privarea de oxigen continuă, seară de seară, afectează în mod direct sănătatea creierului. Poți suferi mici accidente vasculare cerebrale care, pe termen lung, cauzează instalarea demenței. Este foarte important să-ți protejezi sănătatea. Din acest motiv, dacă suferi de apnee în somn, consultă-ți imediat medicul!

5. Este bine să facem puțină mișcare?

O simplă plimbare de 15 minute după cină ne poate ajuta nu numai să avem un somn odihnitor, ci și să dormim un număr mai mare de ore consecutive fără a ne trezi. Așadar, nu ezita să faci puțin efort în fiecare zi. Merită!

6. Beneficiile unui pui de somn

Un pui de somn este foarte sănătos. Orice persoană ar trebui să încerce să doarmă 15-20 de minute în toiul zilei. Un pui de somn ne poate ajuta să recuperăm orele de odihnă pierdute în timpul nopții. În același timp, acest obicei este relaxant și ne va ajuta să ne simțim mai calmi la finalul zilei.

7. Beneficiile oferite de yoga și meditație

Conform specialiștilor în domeniu, cei mai predispuși insomniei sunt oamenii cu vârsta peste 50 de ani. Practicarea unor exerciții relaxante în fiecare zi este un obicei benefic pentru toată lumea,în special pentru vârstnici. Dacă ești interesat, de pildă, să te apuci de yoga, vei învăța cum poți să obții un somn mai adânc, dar și cum să-ți îmbunătățești celelalte aspecte ale vieții.

8. Insomnia stimulează în exces creierul

Un somn insuficient afectează memoria. Pentru a-și putea îndeplini funcțiile pe timp de noapte, creierul are nevoie ca restul corpului să se odihnească. În timp ce dormim, creierul organizează informațiile receptate în decursul zilei, trimite ordine sistemului limfatic, înmagazinează amintirile și ne ajută să visăm, printre altele. Dacă nu dormim noaptea, creierul nostru este stimulat în exces. Drept consecință, vom avea dureri de cap, ne vom simți obosiți dimineața și vom avea probleme de concentrare.

9. Insomnia afectează memoria

Așa cum am menționat și anterior, creierul are nevoie de somn pentru a putea organiza informațiile receptate, a sorta date și a înmagazina amintiri. Dacă nu reușim să dormim noaptea și acest proces este inhibat, creierul nu-și va putea îndeplini funcțiile esențiale, iar memoria noastră va fi afectată. Treptat, vom întâmpina dificultăți în a ne aminti diverse informații, cum ar fi programări, conversații, întâlniri, etc. Un somn suficient este foarte important pentru a ne menține sănătatea cerebrală.

10. În timpul nopții, suntem supuși unei veritabile „spălări a creierului”

Un somn odihnitor este esențial pentru a avea creierul sănătos. Te surprinde? Iată despre ce este vorba: Pe timp de noapte, celulele creierului se micșorează pentru a permite lichidului cefalorahidian să circule mai ușor. Sarcina acestui lichid este să transporte toate deșeurile produse de celule în decursul zilei. Evident, această sarcină este foarte importantă. Dacă nu dormim suficient, această funcție nu poate fi îndeplinită, iar toxinele se vor acumula în creierul nostru.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!