“Viața înseamnă acceptarea încercărilor care apar pe parcurs, alegerea de a merge mai departe și de a te bucura de călătorie.” – Roy T. Bennett
“Traiau, odata, intr-un sat niste oameni care erau mereu nemultumiti ba de una, ba de alta. Se certau intruna si tot dadeau vina unul pe altul pentru orice necaz li se intampla. Degeaba le dadea sfaturi bune o batrana vestita pentru intelepciunea sa, satenii maimult se razboiau intre ei in timp ce relele se tot adunau in casele lor.
Intr-o seara, acestia au vazut-o pe batrana in mijlocul drumului din fata casei, aplecata sa caute ceva. Au intrebat-o ce face acolo. Batrana le-a spus ca si-a pierdut acul. Atunci, saritori, toti s-au pus in genunchi si au inceput sa caute de zor. Dupa o vreme, unul dintre ei i-a spus:
-Se lasa seara, in curand nu vom vedea deloc, poti sa ne spui mai clar unde ti-ai pierdut acul?
-L-am pierdut in casa. raspunse batrana.
– Esti smintita! ii raspunse omul. Ai pierdut acul in casa si vrei sa-l gasesti afara?
Linistita, batrana ii raspunse:
– Il caut afara pentru ca aici este lumina. In casa este intuneric.
Cineva interveni:
– Totusi, gandeste-te, chiar daca ai lumina afara, cum poti gasi acul daca nu l-ai pierdut aici? Cel mai bun lucru ar fi sa ducem o lampa in casa sis a cautam acul acolo unde l-ai pierdut.
Batrana incepu sa rada:
– Cat de inteligenti sunteti atunci cand este vorba de lucruri simple. Cand va veti folosi aceasta inteligenta pentru a intelege ce se
intampla cu vietile voastre? V-am vazut mereu cautand in exterior explicatii pentru necazurile voastre cand, sunt sigura, din propria experienta, ca ar fi trebuit sa cautati in casele voastre radacinile nefericirii voastre. De ce cautati pacea in lucrurile exterioare? Acolo ati pierdut-o oare?…”
De fiecare data cand ni se intampla ceva, de obicei rau, tindem sa dam vina pe cineva. De fiecare data, altcineva este de vina pentru ce ni se intampla noua. Cine e de vina? Parintii, ca ne-au nascut? Dumnezeu, despre care intotdeauna avem impresia ca ne lasa la greu cand nu gasim calea dreapta? Soarta sau destinul, pentru ca nu putem schimba ce ne e scris?
Pe societate, fiindca ne da in fiecare zi un motiv in plus? Ca e soare afara sau ninge? Ca e marti 13? Sau intotdeaua trebuie sa existe un tap ispasitor tocmai fiindca e prea greu sa ne asumam propriile greseli, propriile decizii, propria viata, pentru ca e prea greu sa ne acceptam pe noi insine?
Viata este o serie de alegeri, mai bune sau mai proaste. Alegeri care nu sunt nimic altceva decat rezultatul deciziilor noastre. Absolut tot ceea ce ni se intampla este generat de propriile decizii, decizii luate in trecut care insa isi au de cele mai multe ori efectele in prezent. Fiinca uitarea este un fapt esential al vietii noastre, tindem sa omitem, voit sau involuntar, anumite detalii ale vietii noastre trecute si ne trezim pe buze cu o intrebare care, aparent, este fara raspuns: de ce? Exact. De ce? Cine e vinovatul?
Chiar daca asa ar fi mai comod, tara nu este de vina pentru ceea ce ni se intampla in fiecare zi, familia nu este responsabila pentru unde ne aflam acum. Noi suntem singurii responsabili pentru unde am ajuns, ce viata avem, cine suntem.
Este greu sa admitem ca nimic nu e intamplator in viata, nimic nu este scris, nu suntem chiar papusi puse sa suportam tot ce ne rezerva viata. Este greu sa recunoastem ca ceea ce ni se intampla nu e accident de munca, ci rezultatul a ceea ce suntem. Iar daca ne e frica sa luam decizii inseamna ce ne e frica sa traim. Ar fi pacat sa irosim o viata fiindca ne e frica sa traiam. Facem greseli, deci existam!
