Un renumit profesor se afla în faţa unui grup de tineri, care erau contra CĂSĂTORIEI.
Tinerii argumentau că romantismul constituie adevăratul susţinator al unei perechi şi că este de preferat să termini cu relaţia atunci când se stinge, în loc să intri în monotonia unei căsnicii.
Profesorul le-a spus că respectă opinia lor, dar le-a relatat următoarele:
“Părinţii mei au trăit 55 de ani căsătoriţi şi într-o dimineaţa mama mea cobora scările, să-i prepare tatei micul dejun. Făcu un infarct şi căzu.Tatăl meu a ridicat-o cum a putut şi în grabă a urcat-o in camionetă.Cu toată viteza, depăşind, nerespectând regulile, ajunse la spital, dar din nenorocire când sosi, ea murise.În timpul înmormântării tatăl meu nu vorbi şi avu o privire pierdută. Aproape nu plânse. În noaptea aceea noi copiii am stat alături de el.
Într-o atmosferă de durere şi nostalgie, ne-am reamintit frumoase anecdote.
El îi ceru fratelui meu, teologul, să-i spună unde ar fi mama în acest moment.Fratele meu începu să-i spună despre viaţa de după moarte; presupuse cum şi unde ar fi ea.
Tatăl meu asculta cu mare atenţie şi deodată ceru:“Duceţi-mă la cimitir” ;
-”Tată”, am răspuns, “este 11 noaptea, nu putem merge la cimitir acum”.
El ridică vocea şi cu o privire de sticlă, zise:
“Nu discutaţi cu mine, vă rog, nu discutaţi cu un om, care tocmai şi-a pierdut ceea ce a fost soţia sa timp de 55 de ani”.
S-a produs un moment de linişte respectuoasă şi n-am mai discutat nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului şi cu o lanternă am ajuns la mormânt.
Tatăl meu atinse mormântul cu mâna lui, plânse şi ne spuse, copiilor lui, care vedeam această scenă, impresionaţi:
“Au fost 55 de ani buni…Ştiţi ? Nimeni nu poate vorbi de dragoste adevărată, dacă nu are idee ce înseamnă să împarţi viaţa cu o astfel de femeie”.
Făcu o pauză şi i se lumină faţa; continuă:
“Ea şi eu am fost împreună în acea criză când am schimbat serviciul,… am făcut o echipă când am vândut casa şi ne-am mutat din oraş, am împărţit bucuria de a vedea copiii noştri terminând şcolile, am plâns unul alături de altul la pierderea fiinţelor dragi.
Ne-am rugat împreună în sala de aşteptare a unor spitale, ne-am sprijinit în durere.
Ne-am îmbrăţişat în fiecare Crăciun, şi ne-am iertat greşelile..
Acum a plecat şi sunt mulţumit. Ştiţi de ce ? Pentru că a plecat înaintea mea. Că a trăit o viață frumoasă, cu credință și jertfelnicie pentru toți cei din jur. Nu a trebuit să trăiască agonia şi durerea de a mă înmormânta, de a rămâne singură după plecarea mea.
Şi eu voi trece prin asta,prin moarte, şi îi multumesc lui Dumnezeu.
O iubesc atâta, că nu mi-ar fi plăcut să sufere ea această despărţire prin moarte…”
Când tata termină de vorbit, noi copiii aveam feţele pline de lacrimi.
L-am îmbrăţişat şi el ne-a consolat :
“Totul e bine, putem merge acasă, a fost o zi bună “.
În noaptea aceea am înţeles ce înseamnă ADEVĂRATA DRAGOSTE.
Diferă mult de romantism. Nu are prea mult de văzut cu erotismul. Mult mai bine se leagă de munca şi grija pe care o au două persoane căsătorite real.
Când profesorul a terminat de vorbit, studenţii nu l-au putut combate.
Acest fel de dragoste era ceva ce ei nu cunoşteau.
Timpul nu aşteaptă pe nimeni. Preţuieşte fiecare moment pe care-l ai! Îl vei preţui şi mai mult dacă-l împărtăşeşti cu cineva special.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
