Persoanele care suferă de hipertensiune arterială sunt adesea nevoite să ia o mulțime de medicamente pentru a scădea sau controla nivelul tensiunii arteriale. Cu toate acestea, pentru a reduce tensiunea arterială nu este întotdeauna nevoie de medicamente, poți face acest lucru într-un mod natural, prin simpla modificare a stilului de viață.
Iată 10 moduri prin care poți reduce tensiunea arterială în mod natural:
1. Mănâncă alimente bogate în potasiu
Multă lume nu știe despre efectele benefice ale potasiului și de cele mai multe ori oamenii au deficit de acest mineral. Consumul excesiv de sare crește tensiunea arterială, dar potasiul contracarează efectele nocive ale sodiului.
Bananele, cartofii copți cu coajă, sucul de portocale și iaurtul natural sunt surse foarte bune de potasiu.
2. Mănâncă alimente mai puțin sărate
Prin simpla reducere a aportului de sare, poți reduce semnificativ tensiunea arterială. Majoritatea sodiului nostru provine din alimente procesate.
Cel mai bine este să gătești acasă pe cont propriu și să te bazezi pe o alimentație corectă. Cu toate acestea, dacă se întâmplă să cumperi alimente procesate de la magazin, uită-te cu atenție la etichetă și vezi câtă sare se află în produse.
3. Nu uita că mișcarea este vitală
Corpul unei persoane are nevoie de mișcare, nu să stea toată ziua la birou sau pe canapea. Este necesar să faci exerciții fizice cel puțin 30 de minute pe zi (sau o oră la două zile).
Mișcarea nu se rezumă la antrenamentul de la sală, o simplă plimbare mai alertă în aer curat sau înotul în piscină este suficient. Alege orice activitate care îți place și distrează-te făcând-o.
4. Renunță la fumat
Fumătorii prezintă un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arterială, deoarece tutunul și nicotina provoacă creșteri ale tensiunii arteriale.
5. Reglează nivelul de greutate
Pierderea a doar câteva kilograme poate avea un impact semnificativ asupra tensiunii arteriale. Excesul de greutate face ca inima să lucreze mai mult. Această încărcătură suplimentară poate duce la hipertensiune arterială, iar pierderea în greutate facilitează funcționarea sistemului cardiovascular.
6. Reduce sau elimină consumul de alcool
Consumul excesiv de alcool crește tensiunea arterială și crește riscul de hipertensiune arterială atât la bărbați, cât și la femei. Dacă totuși îți face plăcere să servești un pahar de vin, servește-l în timpul meselor, deoarece acest lucru îi poate reduce efectul asupra tensiunii arteriale.
7. Încearcă să controlezi nivelul de stres
Citește continuarea pe pagina 2 >Articolele de pe revistasufletului.net sunt destinate doar scopurilor informative și educative și nu înlocuiesc consultările medicale profesionale, diagnosticul sau tratamentul. Consultați întotdeauna medicul cu privire la orice întrebări care pot apărea legate de starea dumneavoastră de sănătate.