Prezența taților în viața și în educația fetițelor joacă un rol mai important decât s-ar părea la primul gând despre asta. Eu una am avut noroc de un tată cu totul deosebit și relația dintre noi este cu adevărat specială. Totuși e un tehnocrat și s-a implicat mai puțin în educația mea, mai ales că mama mi-a fost și educatoare. Și simt că neimplicarea lui a fost oarecum o greșeală (de care își dă și el seama) și învăț anumite lecții abia acum, ajunsă la maturitate. Dar fiecare e cu istoria vieții sale și această postare nu e despre mine, ci despre rolul unui tată în formarea personalității fiicei lui – o femeie în devenire.
* De când suntem mici fetițe, noi avem caracteristicile de bază ale unei femei – vrem să vorbim, să ne împărtășim gândurile, pasiunile și putem discuta la nesfârșit despre păpuși, rochii și pantofi, prima dragoste. Tații, fiind bărbați, nu au suficientă răbdare cu noi sau ne trimit să vorbim cu mamele. Dar ce nu înțeleg tații e că noi nu le cerem păreri, nu căutăm soluții, ci e suficient să ne descărcăm și să avem sentimentul că suntem ascultate. Acesta e modul de a comunica al femeilor.
Psihologii recomandă să vă prefaceți, dragi tați, că chiar vă interesează despre ce vorbesc fiicele voastre. Nu le respingeți, pentru că astfel le veți insufla teama de a fi ignorate și le veți determina să devină niște femei timide în prezența bărbaților. Nu vă detașați emoțional de relația tată-fiică și nu mizați că eforturile de a le sprijini financiar sunt o scuză plauzibilă.
* La fetițe, primul pas în dobândirea identităţii de femeie este imitarea mamelor sau a altor femei din jurul lor. Fetiţele deprind anumite gesturi feminine şi vor să fie și ele frumoase, rafinate, cochete.
Al doilea pas este testarea acestor calităţi feminine învățate în relaţia cu tata. Pentru că tatăl e cel care le apreciază pe mamele lor ca femei, fetiţele vor să fie şi ele admirate de părintele de sex opus pentru feminitatea lor. Dacă tatăl îşi face fetiţa să se simtă frumoasă și specială, ea îşi formează un respect de sine ridicat, se simte bine ştiindu-se femeie și chiar se simte o femeie specială.
* Când relațiile de cuplu apar în viața fetelor, acestea tind să-și găsească un partener care să fie asemănător tatălui lor sau… nu.
Tatăl e primul bărbat ce apare în viaţa fetiţei. Dacă tatal este iubitor și protector cu fiica sa, atunci aceasta din urmă va căuta exact aceste calități la viitorul său partener. Dacă relația dintre tată și fiică este tensionată, fie fetița va înțelege din asta că așa este o relație normală și va avea parte de relații abuzive, fie își va spune sie însăși că ea nu va repeta greșelile părinților și va fi dură cu partenerul său. În acest din urmă caz, nu este exclus ca femeia să-și educe sever și abuziv și fiul, determinând astfel dezvoltarea unui prototip emoțional de bărbat agresiv și mai puțin respectuos cu femeile.
Tatăl joacă un rol important în viața fetițelor, care nu poate fi înlocuit de mamă. Desigur că și o mamă singură poate să educe o femeie echilibrată, care se va implica în relaţii de cuplu armonioase și de termen lung. Psihologii le recomandă acestor mame să evite să le prezinte fiicei lor o imagine negativă a tatălui său și în general a bărbaților. Fiica trebuie să păstreze relaţia cu tatăl, iar dacă nu este posibil, mama trebuie să aducă în anturajul fiicei bărbaţi care sunt atenți cu ea și o apreciază. De asemenea, o mamă singură ar fi bine să evite o relaţie prea apropiată cu fiica sa, pentru că există riscul ca aceasta să se simtă împovărată de problemele mamei care îi povestește dificultățile prin care trece, uitând că vorbește cu un copil, nu cu un partener.
Mi se întâmplă să-mi zic uneori că cel important e să devin mamă și, dacă nu va merge relația dintre mine și tatăl copilului meu, mă voi descurca și singură. Și totuși, trebuie să-l alegi cu grijă pe cel care va fi tatăl, pentru că asta înseamnă să te gândești la binele copilului tău, nu doar la dorința ta de a-i fi mamă, chiar și una perfectă și iubitoare.
Și din experiența mea de copil, pot zice că am fost și sunt fata tatei. Deși nu mi-a fost mereu în preajmă, mometele care le-am petrecut împreună au fost deosebite, pline de sens și cuvinte de aur, care mi-au influențat felul de a fi și de care încerc să mă ghidez în cele mai fericite și cele mai dificile momente din viața mea. Tata de multe ori mi-a atras atenția că sunt fetiță și trebuie să mă comport ca atare, că sunt un om special și trebuie să am grijă de portița sufletului. Iar în adolescență ades îmi zicea că în viață mama și tata nu vor fi mereu lângă tine, cuvinte care m-au responsabilizat într-un fel să fiu mai independentă, să nu fug de oameni, ci să-i înfrunt, să nu evit dificultățile, pentru că de fapt ele nu sunt de evitat la nesfârșit 🙂
Sunt fetiță și sunt specială; pentru că așa mi-a zis tata… 🙂 Da, fiecare om e special în felul său. Dar eu nu doar știu că sunt specială, eu mă și comport cu mine însămi ca, cu un om special. Tu cum te percepi?
