“Primul dar pe care ni-l dă o mamă este viața, al doilea este dragostea, iar al treilea este înțelegerea.” – Dirk Brower
O poveste neasteptata care ma va face sa ma gandesc intotdeauna la mama.
“Am pierdut-o definitiv.” – mi-am spus in timp ce eram in biserica. Era inmormantarea ei. In cele din urma, cancerul castigase lupta.
“Acum ce urmeaza, Doamne?” – ma intrebam. Viata mea era trista. M-am uitat in stanga mea, l-am vazut pe fratele meu strangand mana sotiei sale.
Sora mea statea prabusita pe umarul sotului ei, cu mainile sale lagandu-si usor copilasul de patru ani. Nimeni nu observa ca eu stau singur. Locul meu era langa mama noastra, ii pregateam masa, o ajutam sa mearga la plimbare, o duceam in vizita la medic… tot timpul meu il dedicasem ei. Acum… munca mea se terminase si eram singura.
Dintr-o data, am auzit o usa trantita in spatele bisericii. Pasi rapizi se grabeau pe mocheta murdar. Un tanar atrasese atentia tuturor din jurul nostru. Apoi s-a oprit din drumul lui si s-a asezat langa mine.
“Imi pare rau… a intarziat” – a explicat el cu capul plecat… cu toate ca nu aveam nevoie de nicio explicatie de la el.
Preotul si-a continuat slujba. Dupa doua minute, tanarul m-a intrebat in soapta: “De ce ii spune Andreea? Are el un alt nume pentru ea?”
“Pentru ca acesta era numele ei. Desi toti ii spuneau Ana, ea este trecuta in buletin Andreea Ionescu.”
“Nu, este imposibil…” – a insitat el in timp ce toti si-au indreptat privirea catre noi. “Numele ei este Elena Popescu.”
“Cred ca ai gresit inmormantarea.” – i-am spus amuzata.
“Nu aici este Biserica Sf Ioan?” – m-a intrebat el nedumerit.
“Nu… Biserica Sf Ioan este fix peste strada.” – i-am raspuns.
“Oh…” – s-a auzit in glasul lui.
Emotiile mele s-au amestecat cu momentul realizarii greselii facute de acest barbat… si am izbucnit in ras.. mi-am luat fata intre maini in speranta ca acest moment va fi interpretat ca suspin.
Dar nu s-a putut. Am tras cu ochiul la barbatul dezorientat asezat langa mine. El radea in timp ce toti cei din biserica se uitau la noi.
In acel moment mi-am imaginat-o pe mama. Sigur ar fi ras si ea.
La finalul slujbei, ne-am grabit amandoi sa iesim afara din biserica.
“Eu cred ca am ajuns un subiect de discutat saptamani intregi in tot orasul.” – i-am spus zambind.
Am stat putin de vorba; el mi-a spus ca era la inmormantarea matusii sale, apoi m-a invitat la o cafea.
Acea dupa-amiaza a fost inceputul unei calatorii frumoase; acest om care venise la o inmormantare gresita era, totusi, in locul potrivit.
La un an dupa intalnirea noastra, ne-am casatorit. In luna septembrie in acest an, sarbatorim 10 ani de casnicie. De fiecare data cand ne intreaba cineva cum ne-am cunoscut, sotul meu le spune: “Mama ei si matusa mea ne-au facut cunostinta…si au ras de noi o zi intreaga.”
“Mama este cea mai apropiată și cea mai dragă persoană – de la ea obținem viața în sine, puterea, iubirea și încrederea. Mama ne învață regulile umane, ne reînvie mintea, ne pune cuvântul pe buzele noastre și ne umple memoria cu sfaturile ei necontestatoare despre cei care au venit pe lume înaintea noastră.” – Albert Likhanov
