A nu mai fi iubit, pentru mine înseamnă a nu mai exista. A iubi înseamnă a renunţa la tine însuţi, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăţi pe cel ce ţi-a greşit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască. „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Toată Evanghelia este o poveste de iubire.
Fiecare şi-a închipuit nişte gesturi, nişte cuvinte, nişte feţe care privesc într-un anume fel şi toate acestea îi aduceau o uşoară bucurie, dar totodată o mare durere, că toate aceste gesturi, toate aceste cuvinte pe care ni le închipuim în mintea noastră, sunt foarte greu de regăsit în ceilalţi. Suferim pentru că cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească.
Suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. Dar iubirea există. Există pentru că Dumnezeu a adus-o în lume, pentru că ea nu poate să nu existe, nu poate să aibă sfârşit, pentru că ea nu are nici început. Ea nu poate să se împuţineze, pentru că ea porneşte de la Dumnezeu şi se revarsă asupra întregii făpturi, aşa încât, dacă iubirea nu există, doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem. Dacă nu vedem iubirea în jur, este pentru că noi înşine nu o avem. Nu poţi vedea ceea ce nu ai în ochi.
Să simţi pe inimă dragostea lui Dumnezeu. Vrei să ştii ce părere are Dumnezeu despre tine ? Uită-te ce părere ai tu despre aproapele tău. Puterea de a ierta este însuşire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc, ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Tot ce se schimbă şi trece, nu este din iubire. Omul firesc nu iartă, el din instinct se apără şi se îndreptăţeşte, şi chiar atacă pentru a se apăra pe sine. Iertarea este o însuşire e celor puternici. Cel slab/oamenii mici nu va/vor avea niciodată puterea de a cere iertare.
Iubesc pe cineva nu pentru că el este mai bun decât alţii, ci pentru că văd în el virtuţile care îmi descoperă mai desluşit chipul lui Dumnezeu pe Care eu Îl iubesc. O prietenie nu se alimentează atât din virtuţile şi bunătatea celui pe care ni-l dorim prieten, cât din lucrarea noastră lăuntrică. O prietenie poate avea trăinicie numai dacă se leagă între persoane cu aceleaşi aspiraţi şi de aceeaşi măsură duhovnicească. În puterea noastră stă să oferim prietenia, dar niciodată să o cerem de la alţii. Prietenia este deschiderea sufletească pe care o avem către toată lumea, izvorâtă din dragostea poruncită de Hristos. În acest sens, creştinul este prieten cu toţi şi cu nimeni. Cu toţi, pentru că nu poate să nesocotească pe cineva, şi cu nimeni, pentru că nu poate să prefere pe cineva.
Savatie Bastovoi
Cand iubesti, nu socotesti
Când te uiți în jur, de peste tot ești încurajat să îți contorizezi finanțele, sentimentele, oamenii, situațiile. Chiar perioada aceasta mi s-a spus de câteva ori că ”nimic nu e gratis pe pământ”. Drept dovadă că lumea aceasta funcționează după un asemenea sistem este barterul. Adică eu îți dau ceva, ca tu să-mi dai altceva.
Însă dacă ne uităm la sistemul de valori a lui Dumnezeu, acesta spune așa: „Eu îți dau ceva pentru că te iubesc”. Nu pentru că mă aștept de la tine la ceva în schimb, nu pentru că am de câștigat ceva din asta, nu pentru ca tu să-mi dai altceva. Pur și simplu pentru că te iubesc. Oricum nu prea ai nimic ce să-mi oferi în schimb, pentru că tot ce ai, de la Mine ai. Însă Eu continui să-ți dau chiar și atunci când nu apreciezi, pentru că te iubesc.
Dacă trebuie să funcționăm după un sistem propriu, eu cred că acesta ar trebui să fie: „când iubești, nu socotești”. Să uităm de bartere, de schimb pe schimb, de îți dau ca să-mi dai. Pur și simplu când iubești cu adevărat nu socotești.
Nu socotești de câte ori ai iertat. ”Știi, eu te-am iertat de 5 ori, așa că acum e rândul tău să mă ierți tot de atâtea ori”. Iubirea nu cunoaște cifrele. Iubirea, în schimb, cunoaște iertarea.
Nu socotești de câte ori ai oferit. ”Știi, bine că eu ți-am dat ce-ai vrut. Acum și tu trebuie să-mi dai ce vreau eu.” Iubirea nu-l cunoaște pe ”dă-mi”. Iubirea, însă, îl cunoaște pe ”îți ofer”.
Nu socotești câte nopți nedormite ai, câte lacrimi au curs sau câte sacrificii ai făcut. Nu ții socoteală la câte mi-ai dat, ca să-ți dau tot atâtea. Să nu cumva să-ți dau în plus. Nu socotești câte drumuri ai făcut, pentru că dacă e nevoie, mergi un kilometru în plus. Chiar doi. Sau trei. Atâția cât e nevoie ca celălalt să fie bine.
Până când nu o să înțelegem că în iubire nu socotești, o să iubim egoist. O să așteptăm să ni se ofere mai mult decât să oferim. Să ni se slujească. Să ni se închine. Iubirea nu numără. Iubirea nu oferă ca să primească înapoi. Iubirea nu spune ”îți dau asta ca să-mi dai aia”. Iubirea din Dumnezeu oferă și iartă pur și simplu ”pentru că te iubesc”.
Alina Ilioi
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
