Stiai ca fiecare dintre noi suntem ajutati de un ghid spiritual care ne trimite semne prin diferite lucruri cum ar fi intuitia

Stiai ca fiecare dintre noi suntem ajutati de un ghid spiritual care ne trimite semne prin diferite lucruri cum ar fi intuitia

Publicat de Larisa Moldovan pe 16 January 2020 in Spiritualitate

Chiar de la începutul existenței sufletului nostru, am fost alocați acestor ființe ce iubesc , care ne îngrijesc, ne învață și au grijă de noi, la fiecare pas. Atunci când ne naștem pe Pământ, aceste ființe continuă să ne ajute și să ne ghideze prin viață, asigurându-se că ne găsim adevăratul scop.

Acestora le spunem ghizi spirituali.Ghizii noștri spirituali rămân cu noi tot timpul și ne ajută să ne împlinim căutările spirituale și lumești. De-a lungul istoriei, mulți oameni și-au împărtășit experiențele proprii sau înțelegerea ghizilor lor spirituali. Cu toate că marea majoritate nu îi putem vedea sau inteacționa cu ei atât timp cât suntem încarnați pe Pământ, în mod instinctiv știm că sunt în jurul nostru și că vor sta cu noi de-a lungul întregii vieți, ajutându-ne în căutările noastre, oricare ar fi acestea.

Potrivit unor cercetători și terapeuți LBL, precum Dr. Michael Newton, ghizii spirituali sunt suflete extrem de avansate, care și-au încheiat ciclul de încarnări și acum ne ajută să ajungem și noi acolo. Nivelul conștiinței lor și metodele de ”școlarizare” pot varia, iar acest fapt poate avea un impact asupra nivelului influenței pe care aceștia l au asupra vieții noastre.

Influența unui ghid spiritual

Deoarece fiecare ghid spiritual ne ajută de-a lungul întregii vieți, ei rămân conștienți de orice ni se întâmplă, în fiecare clipă. Ei ne influențează viața pe Pământ, în mult feluri diferite, dintre care unele vor fi prezentate mai jos.

Iată cum ghizii interacționează cu noi:

Prin intermediul intuiției

Intuiția noastră este o senzație fascinantă, una ce este atât de unică și de profundă încât poate fi destul de dificil de explicat. Atunci când consideră necesar, ei ne trimit aceste cunoașteri pe care noi le experimentăm ca pe niște izbucniri de intuiție.Ei au tendința să apară – efectiv – de nicăieri, însă întotdeauna sunt de o importanță extremă. Majoritatea persoanelor au tendința de a se deconecta de la abilitățile intuitive, iar acest lucru este cu adevărat trist, pentru că intuiția ete o sursă valoroasă de infomații. Intuiția poate fi și rezultatul lecțiilor pe care le-am dus la nivelul de măiestrie în încernările anterioare. Oricând ai senzația de a cunoaște ”în mod instinctiv” ceva, este din cauză că ghidul tău spiritual îți trimite atât de necesara informație sau din cauză că ai absolvit deja această lecție într-o viață anterioară, iar sufletul tău știe ce îți servește cel mai mult.

Prin ”senzația din stomac”

Deseori, avem această senzație ciudată pe care se pare că nu reușim să o așezăm. Mulți oameni experimentează această senzație ciudată și de multe ori nu se înțelege ce este cu adevărat.Aceste ”senzații din stomac” au loc atunci când ghizii noștri încearcă să ne comunice ceva important pentru noi, iar scopul acelei senzații ciudate este de a ne face conștienți de o anumită realitate, sau să ne facă să ne chestionăm decizia actuală. De obicei este o idee bună să observăm asmenea senzații.

Situații imposibile

Cu toții putem fi de acord că există momente în care ne grăbim și totul pur și simplu se face bucăți. De exemplu, o experiență extrem de frustrntă, prin care sunt sigur că ați trecut cu toții din când în când, este încercarea de a ne găsi cheile atunci când întârziem la serviciu.Ca rezultat al pierderii cheilor, se întâmplă ceva interesant, ceva ce altfel am fi pierdut din vedere, tocmai dacă nu ne-am fi pierdut cheile mai devreme. Acestea sunt situații speciale create de către ghizii noștri spirituali, având grijă ca acea sitauție specială să aibă loc.

Coincidențe

Mulți dintre voi poate că ați experimentat întâlnirea unor persoane după mulți ani, crezând că e o coincidență plăcută. De cele mai multe ori, acestea nu sunt niște coincidențe, iar acestea sunt puse la punct de către ghizii noștri spirituali.Renumitul psihiatru Carl Jung a studiat aceste coincidențe aparent imposibile și ca urmare a concluziilor extrase, s-a născut termenul de ”sincronicitate” pentru a le explica. El a înțeles că existe forțe superioare ce lucrează pentru a face anumite evenimete să aibă loc.

Prezența eternă a ghizilor spiritualui

Asemenea fenomene nu au putut fi explicate de știință, însă, cu toate acestea ele au loc cu o frecvență atât de mare încât ne este greu să le ignorăm. Cu toții avem asemenea experiențe, iar atunci când ne gândim la ele, acestea sunt niște experiențe destul de profunde – acel tip de experiențe ce ar pune pe gânduri pe oricine.Asemenea întâmplări sunt de obicei creația ghizilor noștri spirituali care au grijă de noi în moduri pe care pur și simplu nu le înțelegem. Este extrem de posibil să interacționăm cu ghizii noștri, tot ceea ce avem de făcut este să intrăm în legătură cu zona spirituală. În principiu este vorba despre subtilitățile vieții și nevoia noastră de a fi receptivi la acestea.Dacă suntem conștienți de faptul că ei încearcă să ne influențeze viețile și căutăm conștient semnele de la ei, ei se pot alinia la acțiunile noastre, folosindu-se de intuiția lor. Ce ar putea să fie mai bine decât să te bazezi pe pe energia spirituală a acelor ființe al căror scop este doar acela de a ne fi ghizi în viață?

Doar fii mai recepetiv la intuiția ta și dezvoltă-ți un obicei de a-ți asculta instinctul atunci când ești confuz. Întotdeuna fii atent la semnalele de la ei, pentru că ei lucrează mereu în moduri care nu sunt în linie cu obișnuința. Însă, cu puțină conștiență, multe persoane au reușit să se sincronizeze cu ghizii lor spirituali. Meditația este o practică minunată ce ne ajută să căpăptăm conștiența spirituală. Alege câteva momente din viața ta și dedică-le meditației. Calmul și euforia pe care le simți după meditație sunt unele dintre cele mai uimitoare senzații din lume. În același timp vei deveni mai receptiv la semnalele ghizilor tăi spirituali. Un alt fel de a deveni sincronizați cu aceștia este să încercați să comunicați cu ei în timpul somnului.

Visarea lucidă are loc atunci când oamenii sunt conștienți de faptul că sunt în somn, în timp ce visează. În acest fel ai un fel de control asupra direcției visului. Acesta este unul dintre cele mai bune moduri de a-ți accesa subconștientul și cel mai bun mod de a comunica cu ghizii tăi spirituali, cu toate că este nevoie de practică pentru a putea să ai control în timpul visului, fără să te trezești.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!