Când eram în școală, deasupra tablei de clasă era afișat un citat: „Viața trebuie trăită astfel încât să nu simți durere chinuitoare pentru ani petrecuți în zadar”… acest citat, în toți acei ani pe care i-am petrecut în acea sală de clasă, după cum puteți înțelege, s-a imprimat foarte puternic în conștiința mea.
De asemenea, am fost crescută într-o familie în care mi s-a spus că nu trebuie să pierd timpul în zadar în viață. Acest lucru a funcționat. Sunt o muncitoare. Nu cunosc plictiseala. Sunt mereu ocupată. Dar!
SUFLETE MOARTE în CORPURI VI:
Sufletul vine pe Pământ pentru a-și trăi propria experiență. Vine să muncească. În sens propriu. Dar nu este vorba despre munca fizică ca atare, ci despre energie. Oamenii pot evolua sau se pot degrada, nu există altă opțiune. Dacă stai pe loc – te degradezi și tu.
Înainte de începerea reîncarnării, sufletul își alege propriile lecții de viață. De exemplu, să învețe cum să ierte, să dobândească abilitățile de a-și depăși mândria sau să învețe să iasă dintr-un anumit tip de program. De fapt, și familia dă acord sufletului pentru reîncarnare, pentru evoluția sa colectivă și de familie. Pot exista multe lecții pentru suflet. Și învățând prin viață pentru a-ți rezolva principala sarcină, sufletul primește o anumită rezervă de energie pentru a-și soluționa această sarcină.
Până la vârsta de 36 de ani, energia este oferită în avans. Oamenii pot alege să își îndeplinească lecțiile interioare sau să le ignore, însă energia va exista în ei oricum. Dar după această vârstă, norocul începe să se răsucească, șansa pare să fie dezactivată. Oamenii nu văd adevăratele motive și, prin urmare, își acuză viața, evenimentele din ea sau alte persoane pentru propriile lor eșecuri.
Însă sufletul le trimite semne și sugestii. Înainte de somn sau în rare momente de iluminare, viermele neplăcut al îndoielilor îi mângâie tăcut și îi îngrijorează inima cu frică… Anii trec, dar lipsa de sens crește tot mai mult… “Sunt un nimeni”, spune o astfel de persoană… “Toți au realizat ceva, dar eu nu”, se plânge… “Viața nu este justă, de ce alții reușesc?”… – îi repetă ego-ul său…
În consiliere, îi recunosc pe astfel de oameni după ochii lor goi. Și prin lipsa manifestărilor emoționale. Par a fi înghețați. Arată exact ca eroina poveștii care vorbea cu o voce monotonă și fără sens: “Fie că este voința, fie că nu este – totul este la fel”…
PUNCTELE FĂRĂ ALEGERE…
Astfel de oameni au de obicei multe talente înnăscute. Și au și o familie iubitoare. Copilăria lor este visul altora care au fost traumatizați psihologic în copilărie. Dar, ciudat, acest lucru îi distruge și pe ei. Deoarece, obținând totul ușor, încetează să prețuiască aceste lucruri…
Corpul dorește plăceri și “să nu aibă consecințe”, însă sufletul dorește să învețe lecția pentru care a venit. Astfel, apare un conflict intern – o agitație.
Omul începe să cadă în extreme: uneori cu bucurie de copil, alteori cu dezamăgire amară, uneori cu o furtună de emoții, alteori cu o liniște deplină și cu un “nu mă deranjați, sunt în casă”…
Și apoi, după încă o problemă, se predă, de obicei nu din cauza interesului și a mișcării vieții, ci dimpotrivă … încetează să mai simtă, nu mai dorește nimic, și își activează placa internă de convingeri “va fi bine așa, nu sunt mai rău decât alții”… și apoi corpul începe să dezactiveze funcțiile vitale …
Energia vieții părăsește această persoană, iar odată cu ea pleacă bucuria, capacitatea de a simți plăcere, capacitatea de a savura momentele simple, pleacă recunoștința, pleacă dragostea. În primul rând față de alții, apoi față de sine… și apare VIDUL… dar nu acela care unește omul cu întregul univers, ci acela care sună, care nu valorează nimic… acela care a devenit toate acele NEalegeri, NEfăcute, NEdecizii…
Energie se naște doar prin acțiune. Nu ai putere? Ridică-te și fă-o. Nu poți să te ridici? Fă-o din poziția culcat. Nu dezamăgi sufletul tău, el nu a venit pentru asta. Corpul fără suflet nu trăiește mult timp, iar singurul lucru pe care sufletul tău îl dorește cu adevărat este să fie ascultat…
Și oamenii cred naiv că viața îi pedepsește pentru ceea ce au făcut greșit. Nu este deloc așa. Pentru ceea ce NU au făcut, viața îi pedepsește mult mai aspru. Mai ales pe cei cărora le-a fost dăruit un potențial mare și o mulțime de talente prin experiența vieților anterioare sau din comoara strămoșilor lor…”
