“Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa!” — Benjamin Franklin
Când te deranjează ceva, întreg universul conspiră pentru ca tu să ai dreptate. Vecinul cel arogant o să-ţi ia din nou locul de parcare, şeful nesuferit o să te cheme la muncă sâmbăta ca de obicei iar “fosta” iubitului tău o să te agaseze cu fiţele ei cum te aşteptai.
Nemulţumirea pare că este o simplă reacţie la evenimente exterioare, dar ce mă pune pe mine pe gânduri este faptul că oameni diferiţi reacţionează diferit faţă de situaţii similare.
Poţi să urli la un copil care plânge, mai tare decât el, ca să-l calmezi – şi o să tacă de frică. Sau poţi să-i distragi cu măiestrie atenţia şi să te respecte toată viaţa lui. Depinde de cum eşti tu construit interior. Şi tot de asta depinde şi de cât de fericit eşti în viaţa ta.
Până la urmă, nici nu e relevant cum pot fi considerate evenimentele – bune sau rele, plăcute sau îngrozitoare. Contează reacţia pe care o ai tu faţă de ele, cât de mulţumit sau nemulţumit reuşeşti să fii datorită naturii tale interioare. Aşa îţi evaluezi viaţa. Aşa tragi linie la sfârşit şi spui că ai fost un om fericit.
Sunt nenumărate cazuri în care oameni care au trecut prin experienţe cumplite sunt recunoscători pentru ele, pentru că asta i-a trezit la viaţă, le-a arătat adevărata dimensiune a sufletului lor.
Suntem virusaţi de o letargie dureroasă, care ne face să nu preţuim ceea ce avem decât atunci când îl pierdem, condamnându-ne la regret.
Ne complacem într-o suficienţă călduţă care ne împuţinează, şi nu ne dăm seama că ceea ce proiectăm asupra altora vine de fapt din noi. Fără asta, nici nu ar putea exista proiecţia.
Dacă în noi nu există un focar sensibil, nici nu observăm că o persoană poate să aibă un anumit defect. Sau dacă chiar îl are, nu ne deranjează. Nu simţim nevoia să-l arăţăm cu degetul. N-avem pretenţii de la ea.
Trăim într-o lume care pare atât de reală, atât de stufoasă, atât de încâlcită şi plină de necunoscute, încât cu greu am putea să concepem că e creată de noi.
E ca şi cum tot ce ne supără în jurul nostru este o oglindă a unui ceva din noi, care dă pe dinafară. Şi nimic din tot ce se întâmplă nu e întâmplător.
De-aia spun înţelepţii că: “Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine”. Lumea în care trăim fiecare e construită din părerile noastre faţă de ea.
Dacă o vedem neagră şi urâtă, n-are nicio şansă să devină albă şi frumoasă. Spune-i unui morocănos că au înflorit magnoliile şi o să-ţi mormăie ceva din lumea lui, în timp ce tu eşti în extaz – sub aceeaşi magnolie.
Şi mai spun înţelepţii că dacă o să amânăm mereu momentul în care să fim mulţumiţi – până când o să câştigăm nu ştiu ce sumă de bani, până când o să atingem nu ştiu ce cifră pe cântar, până când o să primim nu ştiu ce diplomă sau alte asemenea – amânăm la nesfârşit fericirea pe care o putem avea chiar acum.
Am dezvoltat o rezistenţă acerbă la ideile bune, care vine din frica de a nu descoperi cine suntem cu adevărat. Ca şi cum guvernul instituit din convingerile pe care le-am acumulat toată viaţa – din ce ne-a învăţat mama, învăţătoarea, prietenii, televizorul – se teme să nu fie răsturnat de o mulţime de gânduri proaspete şi pure, venite dintr-o realitate care cunoaşte pulsul autentic al omului de rând.
Prăpastia care există acum între marile mase şi vârfurile care iau decizii reflectă hăul care s-a căscat între nevoile autentice ale sufletului şi ignoranţa crasă a minţii inferioare de care ne lăsăm conduşi în fiecare zi, adâncindu-ne şi mai tare în lipsă de sens.
Adevărata bucurie nu vine din mintea inferioară, deşi chiar şi ea se poate bucura de ea. Şi nici supărarea care îi este de la îndemână nu e atât de reală cât pare. Dacă într-o zi ca aceasta alegi să fii supărat, e alegerea ta. Şi pentru a ajunge înapoi la lucrurile simple, nu ai nevoie decât de un zâmbet.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
