Vindecarea incepe cu Dumnezeu! Ne imbolnavim de iubiri intelese gresit. Putin cate putin, cu zambetele mirosind inca a primavara, ne transformam in fluturi. Zburam, de mana cu oameni pe care ii iubim pentru tot ce NU NE DAU.
Ii iubim pentru ce ne asteptam sa ne ofere, pentru tot ce ne-am dori sa fie si inca nu au devenit. Ne asumam responsabilitati pentru schimbarile lor, pentru bucuria lor, pentru implinirea si deznadejdea lor.
Uitam sau nici nu apucam sa invatam ca iubirea adevarata nu se traieste intre pastile si medici. Nu pe paturi de spitale mirosind a depresii, a suferinte taiate cu lama pe vene, ori a sinucideri comise in numele ei…
Ne condamnam apoi, dupa despartiri de care ne facem vinovati, pentru esec. Pentru lipsa de respect fata de omul caruia nu i-am dat tot ce si-a dorit. Tot ce a cerut. Uneori absurd, alteori egoist. Si mereu iubindu-ne pentru ce ii oferim, nu pentru ceea ce suntem: copii de Dumnezeu.
Ne condamnam plangandu-ne vinovatiile in perne pe care celalalt si-a odihnit capul, dupa certuri din care el iesea mereu invingator. In perne pe care el a visat dorul de altcineva, plecarea abia asteptata de langa noi si cosmarul care se numeste NOI…
Uneori trec ani. Pentru altii, mai norocosi putin, trec luni. Pana ce ingenunchem mutilati de suferinte si strigam catre Dumnezeu. Acela pe care nu L-am intrebat daca iubirea inseamna durere. Nefericire. Acuze. Tipete. Condamnari. Lovituri. Sinucideri. Pastile. Acela pe care nu L-am intrebat daca persoana pe care o vedem frumoasa, este si cea pregatita pentru noi.
Ne jucam de-a Dumnezeu, apoi, cand ne dam seama ca nu suntem, alergam la El sa-I cerem ajutor. Sa ne scape din inchisori, sa ne elibereze de nedreptati si sa ne tina in brate. Nu meritam nici macar sa ne asculte, si noi cerem vindecare. De suferintele pe care singuri ni le-am ales. In schimbul unor iubiri de-o vara, de-un an, de-un fior, de-o noapte…
Si niciodata de-o viata!
M-am vindecat de neiubirea de Dumnezeu. Mi-am cerut iertare pentru iubirile pamantesti, traite pe paturi de iluzii cusute frumos. Cu ata de minciuna. De promisiuni si tradari.
Si intr-o zi mi-am facut curaj sa-L rog pe acelasi Dumnezeu, caruia nu i-am cerut niciodata parerea pentru alegerile mele, sa ma salveze. Sa-mi dea rabdarea de a astepta iubirea adevarata, nascuta din El si scrisa cu sangele Celui ce a murit ca eu sa traiesc. Curat si biruitor.
Si-a venit o zi in care El m-a intrebat:
„Vei spune tu lumii despre iubirea divina?”
Da, Doamne, am raspuns, voi spune! Ajuta-ma doar sa n-o mai pierd niciodata! Caci fara Tine sunt Nimic!
