Image

Sa invatam sa iubim la timp… asta este cea mai frumoasa lectie de intelepciune pentru toti!

Publicat de Patricia Esca pe 15 December 2019 in De Suflet

“Sa daruiesti totul, sa sacrifici totul fara sa te gandesti la rasplata, asta inseamna iubire”. (Albert Camus)

De cele mai multe ori ne ferim sa iscam in existenta noastra furtuni inopinate. Putini sunt cei care nu tind – chiar fara sa-si dea seama – spre echilibru. In special spre echilibrul emotional. Iar echilibrul emotional nu este totuna cu o stare extrema, fie ea de bucurie, exaltare, tristețe ori disperare. Insa toate evenimentele care ne aduc în acest punct sunt de obicei iscate din afara noastra, nu suntem noi insine nucleul care genereaza aceasta stare uneori ireversibila.

De obicei suntem pusi in fata faptului implinit si depinde de abilitățile noastre cât de repede reușim sa ne repozitionam viata in coordonate pasnice si cuminti.

Nu suntem pregatiti sa infruntam cum se cuvine un razboi. Pentru ca pe timp de pace ne e mai la indemana sa ne lasam purtati de viata de zi cu zi si de grijile marunte, nu să facem simulari defensive, doar de dragul de a ne exersa forta sau capacitatea de a rezista unui pericol neprevazut.

Nu suntem pregatiti sa infruntam moartea. Nu suntem pregatiti sa traim gandindu-ne la iminenta ei. Ca sa ne simtim confortabil o plasam undeva departe, spre un hotar de neatins, sau macar greu de imaginat. Chiar si atunci cand ne gandim totusi la ea, refuzam sa o privim in ochi, sa-i anticipam puterea covarsitoare, sa ne imaginam ca nu am putea avea sansa unei lupte drepte si a unei riposte pe măsură.

Si totusi, daca ne copleseste angoasa sfarsitului existentei noastre pe pamant, cautam disperati un rost.O arma cu care am putea sa infruntam inevitabilul. Durerea. Sfasierea.

Iar atunci iubim. Iubim cum nu am mai facut-o nicicand pana atunci. Iubim cu tot sufletul si cu tot trupul nostru. Cu mintea, cu mainile, cu carnea noastra. Iubim cu disperare azi ce nici macar nu am bagat de seama ieri. Iubim firul de iarba pe care l-am calcat nepasatori in calea noastra. Iubim dimineata cu rasarit de soare si seara cu cantec tanguit de greieri. Iubim cartea ramasa deschisa pe masa, latratul care ne intampina la poarta, pomul infrunzit din coltul casei. Iubim oamenii care ne zambesc si ne dau binete, iubim sunetul apei de la dus, papucii calzi si moi de casa, cafeaua amaruie ce ne insoteste diminetile.

Apoi ne iubim cum nu am mai facut-o de mult timp parintii, copiii, iubitul. Ii iubim neconditionat, fara sa mai asteptam nimic, fara sa le pretindem tot timpul ceva. Mama si tata nu ni se mai par sacaitori, ni se pare absurda inclestarea noastra in a ne ingropa copiii in studiu pana la epuizare, privandu-i de bucuriile marunte ale copilariei, vrem sa facem dragoste mai degraba decat sa fim promovati la locul de munca.

De ce nu vedem oare ca suntem in razboi pe timp de pace? In razboi cu noi, care ne ingropam singuri inainte de a ni se sapa groapa, murim inainte de a ne suna ceasul. Ne predam, inainte de a fi luati prizonieri pe veci…

Am o propunere. Sa iubim … pe timp de pace…

“Viata fara iubire este ca un copac fara fructe sau flori”. (Khalil Gibran, autor libanez)

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!