Înainte de căderea în păcat, nu existau boli și moarte. Prin răutate înțelegem acțiunea unei alte persoane care a provocat în noi sentimentul de nedreptate, care poate să se manifeste în cele mai diverse aspecte: să fim nedreptățiți, ofensați în mod injust, să nu ni se acorde atenția cuvenită, să fi fost uitați sau neavertizați și așa mai departe.
Dar esența răutății constă în faptul că ne putem simți ofensați doar noi înșine, dacă acțiunile unei alte persoane ni se adresează, iar ele pot afecta mândria noastră.
Deoarece, dacă considerăm că suntem nedreptățiți, înseamnă că noi credem că am fost în mod sigur că lucrurile trebuiau să se întâmple altfel în ceea ce ne privește.
Dacă nu ni se acordă atenție, înseamnă că noi considerăm că suntem demni de atenție, și așa mai departe. Cel care ofensează nu poate ofensa o persoană care nu este mândră și care nu are așteptări.
Totuși, oricum ar fi, puțini dintre noi sunt scutiți de mândrie, așa că acceptăm această ofensă și începem să o trăim. Și nu doar că o trăim, dar mai și condamnăm ofensatorul, ne enervăm, facem planuri de răzbunare mică sau mare. Toate aceste mișcări ale sufletului sunt păcătoase. Păcatul duce la boală.
Problema este că, în timp ce trăim pe pământ, suntem supuși, printre altele, și legilor biologice. Corpul nostru este construit în așa fel încât să aibă o legătură indivizibilă cu sufletul.
Dacă din sufletul nostru pleacă reacții rele, creierul nostru și sistemul nervos încep să producă gânduri negative și astfel apare stresul, care, la rândul său, conduce la spasme, dureri de cap.
Funcționarea organelor se deteriorează, sistemul începe să aibă eșecuri, care vor duce la diverse boli – greu de spus exact care, dar mai multe surse indică amigdalită, astm, boli de inimă.
Pe baza căror informații se bazează aceste concluzii, nu este pe deplin clar. Cu toate acestea, bolile pe care le obținem nu sunt acordate pur și simplu. Deoarece atunci când suntem bolnavi, începem să căutăm ajutor atât în spitale, cât și în biserici.
Durerea și bolile ne împing către pocăință, care devine treapta către vindecarea sufletului și, ca urmare, a trupului. În acest context, este bine să menționăm Taina Spovedaniei, în care păcatele noastre sau păcatele pe care nu le conștientizăm ca atare sunt iertate, în timp ce ne este dat din trupul și sângele Domnului.
Desigur, este greu să scăpăm de sensibilitate, dar, probabil, cel mai eficient mod de a nu permite să se înrădăcineze în inimă este abilitatea de a ierta rapid și de a ne căi.
Adică, chiar dacă v-ați simțit ofensați de cineva, eliberați imediat acest lucru din sufletul vostru, nu păstrați răutate împotriva nimănui. Dacă totuși sentimentul de condamnare persistă – mărturisiți-vă la spovedanie și atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, efemeritatea ofensei nu ne va duce la boli.
