De multe ori ne uităm la o anumită familie ( fie că este a prietenilor noștri, a rudelor sau a cunoștințelor noastre) și observăm că, copiii lor sunt foarte diferiți între ei, chiar dacă sunt frați.
Pare absolut incredibil faptul că acei copii au crescut în aceeași familie și au fost crescuți de aceiași părinți. De ce sunt atât de diferiți, ce s-a întâmplat?
O interpretare interesantă a acestei situații a fost oferită pentru prima dată de psihologul și psihiatrul austriac Alfred Adler. El a concluzionat că această “diferență” apare la fiecare persoană în mod diferit, în funcție de statutul său în familie, în ordinea nașterii.
Alfred Adler a explorat în profunzime acest subiect și a identificat categorii în care fiecare persoană se poate identifica:
– unicul moștenitor al părinților săi;
– cel mai mare dintre toți copiii;
– copilul mijlociu;
– cel mai mic dintre toți copiii.
În funcție de categoria în care vă încadrați, viitorul vostru are o anumită predestinație. Conform lui Adler, statutul vostru în familie determină caracterul vostru, tendințele către anumite profesii, obiectivele în viață și relația cu ceilalți.
Copiii singuri la părinți și cei mai mari din familie
Un astfel de copil crește adesea egoist – toată dragostea părintească și întreaga lume se învârte în jurul lui. El se simte centrul Universului.
Cu toate că astfel de copii deseori cer un frățior sau o surioară de la părinți pentru a avea un suflet apropiat, apariția lor poate lovi puternic în orgoliul copilului.
Atenția părinților va trebui să fie împărțită cu “noul venit”, iar copilul nu este adesea pregătit pentru asta. De aceea, poate apărea gelozie, furie sau chiar resentimente față de cel mai mic pentru împărțirea atenției dintre ei.
Adler afirmă că, copiii cei mai mari sunt mai responsabili, ambițioși și au mai multe șanse să realizeze ceva în viață decât ceilalți copii. Adesea, li se rezervă poziția de lider într-o companie.
Copiii mijlocii – sunt eșecuri?
Copilul mijlociu încearcă să atragă atenția părinților și să îl “depășească” în mod constant pe cel mai mare. Intuitiv, începe să aleagă activitățile în care cel mai mare “eșuează”, pentru a acoperi această nișă.
Părinții ar trebui să acorde o atenție specială copiilor mijlocii pentru că se simt neglijați de multe ori. La început, atenția părinților a fost îndreptată către cel mai mare, iar apoi a trecut, cumva, la cel mai mic copil. Prin urmare, acordați o atenție specială copiilor mijlocii.
Psihologul Adler a fost al doilea copil într-o familie de șase copii. Ulterior, el a caracterizat experiența astfel:
“Al doilea copil dintr-o familie este sub presiune constantă din ambele părți – luptând pentru a-l depăși pe fratele său mai mare și temându-se că va fi ajuns de fratele mai mic…”
Copiii mijlocii deseori aleg să lucreze în domenii care necesită abilități de comunicare.
Copiii cei mai mici
Cei mai mici copii consumă cu lingura mare mierea iubirii părintești. Tot ce este mai bun este întotdeauna pentru cei mai mici. Dar cei mici sunt și mai șireți și, conform lui Adler, adesea trag pătura în favoarea lor prin manipulare.
În general, ei cad mai rar în depresie decât copiii mai mari și duc o viață lipsită de griji. Adesea, copiii mai mici aleg profesii creative sau lucrează în domeniul medical.
