Problemele psihologice pot fi transmise de la părinți la copii. Această opinie a fost dezvoltată ca rezultat al cercetărilor ample ale urmașilor psihogenealogiei. Fondatoarea acestei direcții în psihologia științifică a fost Anne A. Schützenberger.
În acest articol, doresc să vorbesc despre cum a apărut psihogenealogia și ce este trauma transgenerațională.
Istoria descoperirii traumelor psihologice transgeneraționale
Înainte de descoperirea transmiterii ereditare a traumelor psihologice, psihologia a parcurs un drum lung. Începutul acestui drum a fost marcat de descoperirea inconștientului de către Sigmund Freud.
S-a constatat că 95% din acțiuni și motivații nu sunt conștiente pentru personalitate, deoarece aceste procese au loc în straturile adânci ale conștiinței. Astfel, s-a pus baza psihologiei adânci, care a început să investigheze procesele inconștiente din viața personalității și din relațiile interpersonale.
Al doilea pas spre descoperirea traumelor transgeneraționale a fost făcut de succesorul lui Freud, Carl Gustav Jung. Jung a descoperit că inconștientul există nu doar la nivelul unei singure personalități, ci și la nivelul unor sisteme mari, comunități culturale.
Pe scurt, Jung a descoperit că există un inconștient colectiv, cum ar fi inconștientul familiei, al neamului, al generațiilor, al națiunii, adică există o conștiință colectivă, iar această conștiință are și ea o parte de aproximativ 95% inconștient.
Mai simplu spus, există o legătură directă între gânduri și acțiuni în comunitățile mari de oameni, iar oamenii nu pot să-și dea seama de acest lucru, deoarece inconștientul nu poate fi observat fără ajutorul unui specialist.
Al treilea pas spre descoperirea traumelor transgeneraționale a fost făcut de cercetările lui Eric Berne în domeniul modelelor comportamentale familiale.
Cum a fost descoperită predispoziția ereditară în psihologie
Unul dintre primii care a observat predispoziția ereditară în psihologie a fost psihologul Champion Kurt Lewin, care a scris cartea “Predispoziția ereditară și eficacitatea personalității“. Lewin a descris pentru prima dată reacția genetică la probleme nerezolvabile și la stres.
Lewin a presupus că problema psihologică poate fi transmisă de la o generație la alta până când are loc o modificare accidentală, iar cineva din urmași va reuși să reevalueze ceea ce nu au reușit să reevalueze psihologic strămoșii.
Pe scurt, problema poate urmări familia până când cineva sau mai mulți membri ai acesteia reușesc să recunoască problema, să o conștientizeze, să înțeleagă cauzele sale și să-și schimbe modelul de comportament. După aceasta, modelul de comportament nesănătos, care a adus neplăceri, încetează să se repete.
Aceasta este o gândire foarte importantă! Dacă o persoană nu rezolvă problema pe cont propriu, ea este “transmisă genetic” (termenul lui Lewin), adică este transmisă urmașilor, astfel încât urmașii să poată rezolva problema și să finalizeze modelul de acțiune.
Dacă nici urmașii nu pot rezolva problema, ea se acumulează și capătă forme care nu pot fi ascunse sau anulate.
Ce emoții ereditare pot fi transmise în familie
Printre cele mai comune traume ereditare, psihologii includ problemele financiare, decesul prematur, modelele de relații familiale și diverse idei obsesive.
În cartea sa “Sindromul strămoșilor“, fondatoarea psihogenealogiei, Anne A. Schützenberger, explică fenomenul datelor repetitive. De exemplu, membrii familiei mor în aceeași zi, cu o diferență de câțiva ani, sau un copil se naște în aceeași zi în care a murit unul dintre strămoșii săi.
Cercetătorii observă că membrii familiei pot avea emoții puternice și nejustificate în acele zile când cu mulți ani în urmă s-au întâmplat evenimente dificile cu strămoșii lor. Uneori nici măcar nu se știe nimic despre aceste evenimente.
Ce să faci dacă afli despre traumele tale transgeneraționale
În psihologia de teren, care este apropiată ca idei de psihologia transgenerațională și de psihogenealogie, există o idee: totul se întâmplă la timpul său. Dacă o persoană află o informație, înseamnă că a venit momentul să o afle.
Poți începe să discuți cu membrii familiei tale despre evenimentele. De exemplu, bunica mea din partea mamei a început pentru prima dată să vorbească deschis despre moartea copiilor mici din familia ei.
Frații mai mici ai bunicii mele au murit din cauza unor boli grave. Bunica a fost și ea la un moment dat în pragul morții la vârsta de 10 ani, dar a supraviețuit. Interesant este că fiul bunicii mele, unchiul meu, a fost, de asemenea, în pragul morții la vârsta de 10 ani.
Mama mea își amintește cum bunica se ruga pentru recuperarea lui. Unchiul meu a supraviețuit, la fel ca bunica. După unchi, copiii din familia noastră nu au mai suferit de boli grave și nu au mai murit.
Străbunica, cea care a ținut secret aceste lucruri, a murit în ziua de naștere a mamei mele. Toți membrii familiei noastre au văzut în această coincidență un sens profund.
Chiar mai interesant, fiul meu, cam la aceeași vârstă, la 10 ani, a început să fie interesat de istoria familiei și să construiască un arbore genealogic. Acum pe arborele său sunt înscrise peste 300 de rude. Fiul meu cunoaște ramurile familiei sale până la a 15-a generație. Adesea scriu despre faptul că este deosebit de important ca adolescenții să-și cunoască rădăcinile.
Dacă ții secrete în familie și discuți deschis despre experiențele neplăcute cu rudele tale, acest lucru ajută să eliberezi familia ta de tiparele nefavorabile repetate.
