Pilda Omului care impingea zi de zi o stanca pentru a o muta! Cat gresim cand ne asteptam la rezultate mari.

“Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunţi ca să poţi obţine.” – Dalai Lama Sunt momente in care simti ca viata este nedreapta, ca nu mai poti si ca vrei sa renunti. Ei bine acele momente sunt cele mai importante momente din viata ta - deoarece atunci trebuie sa te ridici, sa ai incredere in tine si sa pui cate un pas micut in fata celuilalt pentru a ajunge acolo unde iti doresti. Viata este nedreapta uneori... dar este al naibilui de frumoasa! Citeste aceste randuri cand simti ca nu mai poti si vrei sa renunti. 1. Uita-te intotdeauna la cat de departe ai ajuns si cat de putin mai ai de mers. Atata timp cat esti in miscare este suficient pentru a ajunge acolo unde iti doresti. 2. Nu te supara cand oamenii te dezamagesc. Sunt oameni si mai gresesc. 3. Nu te compara cu altii. Nu aveti aceeasi calatorie. Calea prin viata este diferita de la om la om. 4. Aminteste-ti ca ai trecut prin vremuri grele si te-au ajutat sa fii mai puternic. Fiecare provocare te face mai puternic. 5. Tine minte asta: plansul nu este un semn de slabiciune. Nu confunda tristea cu slabiciunea, plansul inseamna ca te vindeci, ca scapi de toata furia din interiorul tau astfel incat sa poti merge mai departe. 6. Greselile sunt de fapt o parte a vietii tale. Greselile te pot convinge sa faci schimbarile de care ai nevoie in viata ta. 7. Peste douazeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai facut, nu din cauza celor pe care le-ai facut. 8. In viata nu conteaza unde te afli, ci pe cine ai alaturi. Asa ca tine langa sufletul tau oamenii dragi, in care poti avea incredere si care pot fi langa tine nu doar in momentele bune, ci si in momentele dificile din viata ta. 9. Rareori ne gandim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseste. Apreciaza mai mult lucrurile pe care le ai deoarece acestea iti pot aduce adevarata fericire. 10. Accepta faptul ca schimbarea este singura constanta din viata ta si ca multe se vor schimba in atat de multe moduri indiferent daca esti pregatit sau nu. Liniştea te învață drumul către tine însuţi Astăzi am mers în pădure și am strâns un copac în brațe scoțând din desagă tăcerea mea…. I-am dăruit plânsul neplâns și râsul nerâs. Cuvântul nerostit și gândul scormonit. L-am privit, l-am mângâiat, l-am rugat să mă cuprindă în brațe și să…tacă în tăcerea mea. Să nu mai promită nimic niciodată, ci doar să fie, să privească spre cer și când e pregătit să dăruiască umbra sa. Am atins cu tălpile rădăcinile sale căutând adâncul… Și am privit spre cer. M-am văzut în el și am știut că pot să contemplu. Călăuzire, ţel, inspiraţie. Va fi bine! Nimic nu se pierde. În spatele fiecărui rând şopteşte o lacrimă, un zâmbet, un dor, o speranţă… Strecor o scrisoare în inimă. Fiecare floare are umbra sa, raza sa, voința sa. Scriu o odă clepsidrei. Aud fără să se audă. Pe sticla ferestrei, pe fața tăcută, acolo stau priviri neșterse ce renunţă fără să regrete. Conștiința socială are propriile îndoieli. Orice rană este doar o experiență. Ce gândești despre celălalt îi influențează comportamentul. Admirând, având grijă de amintiri, privesc viața ca pe o expoziție de tablouri cu scene din viață. Vindecarea este o chestiune de viziune, nu de tehnică. Îmi place întrebarea pe care, tăcut, o mănânc. Hrănesc inima albastră şi aştept. Nu știu nimic despre râul acela. Gura ta se roagă… Miroase sufletul a…ani. Există o Cale. Nu murim când murim, ci murim când nu mai iubim. Mă cuibăresc lângă Doamne ca lângă un Tată și primesc Iubirea. Împărăția lui Dumnezeu este în inimile pline de iubire. Intrați, dar nu trântiți ușa în nas. Prezența ta să aducă fericire! ieromonah Hrisostom Filipescu
Publicitate

Un om dormea în coliba lui, când, dintr-odată, într-o noapte, coliba s-a umplut de lumină și i-a apărut Dumnezeu.

Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru El și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.

Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclinitit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba.

Tocmai când bărbatul era mai descurajat, adversarul lui Dumnezeu (diavolul) a decis să-și facă apariția în gândurile plicitisite ale acestuia :”De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit”.

Așa omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec.

Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.

Diavolul i-a spus: “De ce te distrugi singur pentru asta? petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine”.

Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună păsul lui Domnului.

“Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Ce am greșit? De ce am eșuat?”

Domnul i-a răspuns înțelegător:

“Prietene, când ți-am cerut să-Mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști.

Publicitate

Sarcina ta era doar să împingi. Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea?

Privește la tine. Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile îți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice.

Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai.

Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta a fost să Mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut.

Acuma Eu, prietene, voi muta stânca!”

Câteodată, când auzim cuvântul Domnului, avem tendința să ne folosim gândirea noastră pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, Domnul nu ne cere decât simpla ascultare și încredere în El.

Cu toate că noi credem că prin credință mutăm munții, de fapt tot Domnul este Cel care îi mută din loc.

Nimic în viața aceasta nu este întâmplător, totul este proniat de Dumnezeu! Tu, omule, doar fă ceea ce ți s-a încredințat să faci, iar El va plini toate pentru tine și prin tine! Dacă faci un lucru din greu și zăbovesc să apară rezultatele înseamnă că e nevoie să te desăvârșești, să te întărești acolo.

Uneori ne luptăm ani grei cu o patimă și parcă Dumnezeu nu aude, El care într-o clipită o poate alunga, dar ne lasă să luptăm tocmai pentru a ne întări și a toci acea patimă cu sârguință, ca ea să nu mai poată reveni.

Cea mai mare bucurie pe pământ este aceea când vom înțelege marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: Parintele Ioan Danci

Publicitate
Alte Articole
Pilde
Viata
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie… - Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare - Esti crestin, nu-i asa, fiule? - Da dle, spune studentul - Deci crezi in Dumnezeu? - Cu siguranta - Dumnezeu e bun? - Desigur, Dumnezeu e bun. - E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice? - Da - Tu esti bun sau rau? - Biblia spune ca sunt rau. Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca? - Da, dle. As incerca. - Deci esti bun. - N-as spune asta. - Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu… Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua. - El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta? Studentul tace. - Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze. - Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun? - Pai…, da, spune studentul   - Satana e bun? Studentul nu ezita la aceasta intrebare: - Nu - De unde vine Satana? Studentul ezita. - De la Dumnezeu. - Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume? - Da, dle. - Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect? - Da - Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau. Din nou, studentul nu raspunde. - Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista? Studentul se foieste jenat. - Da - Deci cine le-a creat? Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule? Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos. - Da, dle profesor, cred. Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus? - Nu, dle. Nu L-am vazut. - Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau? - Nu, dle, nu l-am auzit. - L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu? - Nu, dle, ma tem ca nu. - Si totusi crezi in el? - Da. - Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule? - Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea. - Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta. Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare. - Dle profesor, exista caldura? - Da - Si exista frig? - Da, fiule, exista si frig. - Nu, dle, nu exista. Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice. - Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig. – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -273,15 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -273,15 C ) inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei. Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan. - Dar intunericul, profesore? Exista intunericul? - Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric? - Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa? Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun. - Ce vrei sa demonstrezi, tinere? - Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita. De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. - Gresite? Poti explica in ce fel? Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta? - Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da. - Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle? Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar. - Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge. - Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle? Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…....... - Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. - Acum, dle, exista raul? - Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul. La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina . Profesorul s-a asezat tacut....... Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!