Odata pierduta increderea, s-a pierdut totul…

Odata pierduta increderea, s-a pierdut totul…

Publicat de Larisa Moldovan pe 18 December 2019 in Dezvoltare Personala

Se intampla uneori ca, desi tu ai decis sa te indepartezi de anumiti oameni, ei sa nu accepte acest lucru si sa continue sa te caute. Bineinteles ca ii ignori, …sau cel putin asa ar fi de preferat, pentru ca efectiv nu ai avea altceva de facut, esti constient ca, daca ai raspunde cautarilor lor, s-ar isca din nou polemici si sufletul ti-a ajuns pana in punctul de saturatie in ceea ce le priveste.

Acesti oameni ar trebui sa inteleaga ca punctul nu este echivalent cu virgula, si ca, daca in trecut ai facut din punct virgula, acum nu se va mai intampla la fel.

Ar trebui sa inteleaga ca nu pot tine langa ei pe nimeni cu forta, folosindu-se de tot felul de victimizari, minciuni sau prin intermediul altora. Greselile se platesc in viata asta, iar cei mai intelepti si dornici de a face din ei cea mai frumoasa versiune a lor, invata din ce au gresit. Dar nu declarativ.

Oamenii de care te-ai indepartat ar trebui sa inteleaga ca odata pierduta increderea, s-a pierdut totul, si ca aceasta nu este asemenea unui puzzle pe care sa-l tot strici si sa-l lipesti la loc.

Ar trebui sa inteleaga ca in viata nu exista numai castiguri, exista si pierderi.

Ar trebui sa inteleaga ca oamenii vin si pleaca si ca pe aceia care vor sa plece, nu trebuie sa ii roage incontinu sa ramana, ci sa le dea aripi pentru a merge pe drumul lor. Iar ei sa faca la fel.

Ar trebui sa inteleaga ca nu au nici cel mai mic drept sa vrea sa mai intre in sufletul celor pe care i-au ranit, odata ce au lasat in urma lor furtuni, indoieli si dezamagiri.

Ar trebui sa se retraga frumos si sa se arate capabili sa infrunte o despartire asa cum se cuvine: civilizat.

Ar trebui sa se concentreze pe ceea ce au ales in viata, pentru ca ce alegi, de aceea vei avea parte.

Si ar trebui sa inceteze sa mai umbreasca linistea sufleteasca a celor despre care spun ca-i iubesc. Cand iubesti, nu faci rau. Respecti, intelegi si dai dreptul la fericire, chiar daca asta inseamna nefericirea ta.

Soarele rasare pe strada fiecaruia. Garantat!

Nu te concentra pe oamenii care iti fac rau, te supara si te indispun, ci concentreaza-te pe oamenii frumosi, care iti spun vorbe frumoase, te incurajeaza, te ridica si te sprijina in evolutia ta…doar ei conteaza cu adevarat!

Nu te concentra pe situatiile neplacute care te fac sa te simti rau, ci concentreaza-te pe cele la care visezi…doar ele conteaza cu adevarat!

Nu te concentra pe amintirile dureroase si triste, ci concentreaza-te pe cele frumoase si placute, care iti umplu sufletul de bucurie….doar acele amintiri merita atentia ta!

Nu te concentra pe cat de greu este sa iti indeplinesti visele, ci pe cat de puternic si increzator in tine esti si acestea se vor indeplini la momentul potrivit…si doar asta conteaza cu adevarat!

Nu te concentra pe ganduri de lipsa, ci concentreaza-te pe ganduri de prosperitate si astfel te vei directiona spre prosperitate si nu spre lipsa!

Nu te concentra pe „NU POT”, ci concentreaza-te pe a te AUTOMOTIVA: ”EU POT”, ”EU MERIT TOT CE E MAI BUN”, ”Eu POT REUSI in tot ceea ce-mi propun”….

Nu te concentra pe autocompatimire, ci concentreaza-te pe AUTOINCURAJARE. A-ti plange de mila NU te ajuta la nimic, ci te face sa te simti prost si sa-ti pierzi curajul si astfel sa NU actionezi in directia dorintelor tale, dar a te autoincuraja te ajuta enorm sa actionezi si sa realizezi ceea ce-ti doresti!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!