Odată, un tânăr mergând printr-un parc l-a recunoscut pe învățătorul său din clasele primare. S-a apropiat de bătrân și l-a întrebat:
– Mă scuzați că vă deranjez, vă mai amintiți de mine? Am fost elevul dumneavoastră cu mulți ani în urmă.
– Da, îmi amintesc de tine, ai fost elevul mei când erai în clasa a treia. Ce mai faci, cu ce te ocupi acum?
– Am devenit învățător. Predau.
– Ce te-a determinat să alegi această profesie?
– Nu ce, ci cine. Dumneavoastră.
– Cum anume te-am inspirat eu să urmezi această profesie?
– Pentru că m-ați influențat atât de mult, încât am vrut și eu să educ tineri elevi.
– Permiteți-mi să fiu curios, în ce consta influența mea? Spune mirat Învățătorul
– Chiar nu vă amintiți? Permiteți-mi să vă reîmprospătez memoria.
– Într-o zi, un coleg de clasă a venit la școală cu un ceas frumos la mână, pe care i l-au dat părinții. L-a scos și l-a pus în sertarul băncii. Am visat întotdeauna să am un astfel de ceas. Nu m-am putut abține și am decis să-l iau din banca lui. După un timp, acel băiat a sesizat lipsa ceasului, s-a apropiat de dumneavoastră plângând și v-a spus despre furt. V-ați uitat la noi toți și ați spus: „Cine a luat ceasul acestui băiat, vă rog să-l înapoiați”.
Mi-a fost foarte rușine, nu puteam scoate ceasul de față cu toată lumea pentru că după toți copii ar fi râs de mine că sunt un hoț, așa că nu am mărturisit. V-ați îndreptat spre ușă, ați încuiat-o și ne-ați cerut să ne aliniem de-a lungul peretelui, avertizând: „Trebuie să verific toate buzunarele voastre, însă cu o condiție, să închideți toți ochii”. Ne-am supus, și am simțit că a fost cel mai rușinos moment din viața mea de copil.
V-ați deplasat de la un elev la altul, de la un buzunar la altul. Când ați scos ceasul din buzunarul meu, ați continuat să vă deplasați până la capătul rândului. Apoi ați spus: „Copii, totul este în ordine. Puteți deschide ochii și să vă întoarceți la băncile voastre”. Ați returnat ceasul colegului și nu ați mai spus niciun cuvânt despre acest incident.
În acea zi mi-ați salvat onoarea și sufletul. Nu m-ați etichetat drept un hoț, mincinos, un copil de nimic. Nici măcar nu v-ați obosit să vorbiți cu mine despre acest episod. În timp, am înțeles de ce. Pentru că, ca un adevărat învățător, nu ați vrut să pătați demnitatea unui tânăr elev încă nefăurit. De aceea am devenit pedagog.
Amândoi au tăcut, impresionați de această poveste. Apoi, tânărul pedagog a întrebat:
– După ce v-am povestit această întî,plare m-ați recunoscut, v-ați amintit de mine în acel episod?
Bătrânul profesor a răspuns:
– Faptul este că am verificat buzunarele și eu cu ochii închiși.
