Insa doar cand iti auzi copilul spunandu-ti MAMA uiti de tot ce este greu.
Sunt mama a trei copii si mama vitrega a patru. Asta inseamna ca am in total sapte dracusori frumosi, minunati de ingrijit. Casa si vietile noastre sunt pline… plina este masa, plina este sufrageria de jucarii… avem rasete frumoase, inimi indurerate, provocari masine, victorii, tensiuni. DAR AVEM O CANTITATE ENORM DE IUBIRE.
De multe ori simt ca eu nu sunt suficienta pentru a le face fata. De fapt, o zi nu este suficienta pentru a le oferi acestor pui de oameni tot ce au nevoie. Oare ii imbratisez destul? Oare ma joc suficient cu ei? Oare le ofer sfaturile de care au nevoie? Ii invat ce trebuie in viata? Sunt prezenta in viata lor astfel incat sa fie multumiti de mine? Oare stiu cat de mult ii iubesc?
Noi, femeile, suntem concepute pentru multitasking. Am fost create pentru a reproduce, concepute pentru a hrani, a oferi dragoste si sprijin. Dar in trecut am facut acest lucru cu alte femei din acelasi “trib” sau comunitate. Bunicii au fost ca niste parinti pentru noi… Familia includea matusi, unchi mai mari, unchi, veri… viata era altfel. O familie nu era formata doar dintr-un tata, o mama si 2-3 copii. “Familia” era mare, calda… era acolo in vremurile grele.
Acum ne simtim singuri, izolati, coplesiti si epuizati. Cerem de la noi mult mai mult si poate ca uneori nu mai avem ce oferi. Avem nevoie de a face proprii bani, de a creste copiii, de a face curat in casa, de a pregati mancarea, de a participa la sedintele de la scoala, de a merge la clubul de carte… si asta aratand minunat, frumoase, fara riduri si cu un corp de supermodel.
Sunt multe zile in care ma simt ca sunt coplesita de tot si de toate. Frica mea de esec ma tine treaza intreaga noapte. Dorinta de a face totul perfect imi da fiori. Nu ma pot misca in acest spatiu. Sunt blocata.
Si… ce ar fi daca m-as relaxa doar un pic? Ce s-ar intampla daca as accepta ca pot face si greseli si ca uneori ii pot rani pe cei pe care ii iubesc? Ce s-ar intampla daca as face tot ce pot, chiar daca uneori nu este de ajuns? Ce s-ar intampla daca, uneori, m-as pune pe primul loc si imi ofer ce am nevoie fara a fi fixata pe lucrurile pe care le voi face gresit? Ce s-ar intampla daca as accepta ca pot gresi? Ce s-ar intampla daca as putea sarbatori toate lucrurile bune? Ce s-ar intampla daca as incepe sa ma schimb?
Cred ca multe dintre voi va regasiti aici…. Este timpul sa facem o schimbare. Suntem mame, nu roboti!
Perfectiunea inseamna acceptare, dragoste, rabdare, bunatate si incredere in noi…. Inseamna sa faci tot posibilul si, in acelasi timp, sa stim ce inseamna cu adevarat sa faci tot posibilul.
Daca ne luptam cu asteptari nerealiste nu vom reusi prea multe. Trebuie sa fim noi, asa cum suntem tot timpul si sa nu mai incercam sa devenim super eroi.
