Probabil ca pentru a trece peste o tradare, oricat de mica ar fi aceasta, iti trebuie multa putere. Si eu pot spune ca am avut-o din plin. Nu o singura data mi-a fost tradata increderea si nu o singura data am iertat. Dar la ce folos ?
Atunci au inceput suspiciunile in legatura cu el, cu relatia pe care o aveam impreuna, cu oamenii din jur, cu parintii. Poate ca am renuntat la prea multe si poate ca am iubit mai mult decat ma asteptam. Poate ca am fost jignita si … bruscata de omul in care aveam cea mai mare incredere.
Nu sunt foarte matura, am doar 18 ani si termin liceul in acest an. Probabil ca asta m-a impiedicat sa nu-mi iau lumea-n cap pana acum. Si probabil frica de necunoscut. Relatia despre care va povestesc m-a schimbat enorm, m-a adus in “lumea buna” sa zicem, am alta gandire, am alt aspect, pot spune ca el m-a transformat exact in ce a stiut el mai bine.
O falsitate. Dar nu regret, pentru ca stiu ca l-am facut sa ma iubeasca, desi nu-mi poate fi fidel, si stiu ca intr-o isi va dori sa ma intorc la el, insa atunci va fi prea tarziu.
Pot spune ca totul a inceput acum 4 ani, in prima zi de scoala, cand totusi eram o copila, care … nu stia ce este iubirea, sentimentele si tot ce este legat de ele. L-am vazut, stiam ca nu am prea multe sperante, el ramanea doar colegul din fata mea. Si a trecut un an, in care nu ne-am cunoscut, desi eram in aceeasi clasa, el un smecheras, iar eu o fata cuminte, care avea ora de ajuns acasa, fixata de parinti, aveam alti prieteni, .. pe scurt, alta viata.
Si probabil daca nu erau glumele celorlalti nici acum nu eram impreuna. Tot ce se intampla in viata, se intampla cu un motiv… Poate ca motivul nostru a fost sa fim impreuna la urma urmei.
Au urmat cateva luni in care am devenit cei mai buni prieteni, luni in care stateam impreuna la scoala, ne cautam imediat cum ajungeam acasa, mesaje… cu sutele, si .. cativa pupici si priviri subtile.
Totul a disparut in 5 luni cand, poate din prea multa dragoste, eu am gresit, iar el… n-a iertat.
A trecut un an in care nu ne-am spus nimic… sau poate ca ne-am spus, dar nimic de bine. Erau certuri zilnice, ajunsesem sa-l urasc. Imi doream sa-l urasc. Si poate ca din dorinta de a-l face sa sufere, pentru ca-mi dadusem seama ca tine la mine, dar din cauza celorlalti nu ma vroia langa el… m-am daruit altuia. El, care trebuia sa fie primul, care trebuia sa ma iubeasca; el, pe care-l doream atat de mult, sa ma atinga, sa ma mangaie… din cauza orgoliului, si din cauza prietenilor, a pierdut toate astea.
Si ajunsesem sa cred ca l-am uitat, pur si simplu nu-mi mai pasa, nu vroiam sa mai arat ca replicile lui taietoare inca ma mai atingeau. Am incercat sa ma schimb, pentru mine. Sa cunosc oameni noi, sa-l uit. Vroiam si spuneam tuturor ca nu-l mai vreau, ca nu-l mai iubesc, ca il detest. Dar.. m-a cautat si m-a intrebat daca il mai iubesc, si… ne-am impacat, initial ca prieteni, apoi ca iubiti. Si-a fost bine la inceput, desi aveam vieti diferite si prieteni total diferiti.
Eram impreuna si altceva nu conta. Au fost certuri, am trecut peste… pana cand ne-am despartit. Si poate ca a fost mai bine la momentul respectiv, pentru ca asa ne-am dat seama daca ne dorim, daca ne iubim. Si stiu ca nu ma iubea. Doar ma vroia langa el, pentru ca eu eram fata aceea care mereu era acolo, care mereu il intelegea si-l accepta asa cum era el si nu masca pe care-o purtam toti in societate. Si probabil ca daca as lua-o de la inceput as face aceleasi lucruri, doar ca putin mai mult gandite.
Ne-am impacat dupa 3 luni si ne-am iubit… pana cand a fost atat de sincer cu mine incat mi s-a confesat. Ma inselase.
Am simtit cum ma sting incet, cum totul se naruie. In momentul ala simteam doar scarba, furie, ura, dorinta de razbunare. Am iertat, dar desi a trecut atata timp nu am reusit sa uit. Au inceput certurile. Eu cred ca o relatie o incep doi, doi o termina si doi sunt vinovati de incheierea ei. Nu unul singur.
Si m-am simtit vinovata, mi s-a spus ca m-am schimbat, ca eu sunt de vina pentru tot, mi s-a cerut o pauza, si apoi mi s-a cerut sa incheiem relatia. Nu am vrut sa accept. Ne-am mai dat o sansa, tinand cont ca sunt 8 luni in care… chiar daca s-a si gresit, a fost iubire si m-a facut fericita.
Ultima luna… nu ma asteptam sa fie un asa calvar. A aparut altcineva, cineva care putea sa comunice mai bine cu el, care il intelegea (si pe care la inceput nu o suporta dar pe care acum pot spune ca o adora). A schimbat totul la el. L-a indepartat foarte mult de mine. Ma doare pentru ca ea initial mi s-a dat orietena (si cum prietena iti fura barbatul…). Probabil ca am iertat iar, din dorinta de a nu fi singura, ca am destule probleme, el le stie si am nevoie de imbratisarile lui.
Poate ca si eu sunt de vina, pentru ca am iertat prea mult (cine cunoaste relatia de la inceput spune ca nici macar o nevasta nu putea ierta si nu putea sa treaca prin cate am trecut eu). Si-am iertat, dar nu am uitat.
Si indoielile ma omoara. Ma mai minte ? Mai avea o legatura cu ea ? Sincer, nu am raspuns la toate astea, il cunosc de 4 ani, practic avem o relatie de 3 ani, teoretic de 8 luni, dar simt ca nu-l mai cunosc. Simt ca este schimbat, simt ca mereu imi ascunde ceva. Si tot ce-mi doresc in momentul acesta, este sa plec, sa-mi vad de viata mea si sa uit.
Sa uit de reprosurile lui (ca nu a fost el primul), sa uit ca m-a inselat, ca-mi spune ca ma iubeste si mie si celeilalte in acelasi timp, sa uit ca l-am cunoscut, sa imi uit trecutul. Stiu ca nu o sa fie usor, dar asa cum a spus si el candva: “Nu a murit nimeni din dragoste, de ce am fi noi primii ?”.
Sursa: kudika.ro
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
